Persoane interesate

08.01.2019

VENIȚI LA BETLEEMUL CEL SFÂNT!




Mesaj pastoral la Nașterea Domnului

Proverbul popular spune: „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”. Noi am începutul anul cu rugăciunea și continuăm să ne rugăm și să aducem laudă lui Dumnezeu.
Pentru creștini Hristos este cel mai desăvârșit model al rugăciunii. Viața lui Iisus pe pământ se începe cu cuvintele Fecioarei Maria adresate Elisabetei, care astăzi noi intonam la slujba Utreniei: „Mărește sufletul meu pe Domnul” (Luca 1,46). Îngerii vestesc păstorilor Nașterea Mesiei prin alte cuvinte celebre: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14). Hristos nu doar s-a rugat desine-stătător, dar a învățat și pe ucenici să se roage prin rostirea cuvintelor „Tatăl nostru care ești în ceruri”, făcând apel la rugăciune permanentă „Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită!” (Luca 22,40), care le-a amplificat Apostolul Pavel, zicând celor din Tesalonic „Rugați-vă neîncetat!” (I Tesalonic 5,17).
Hristos se roagă în Muntele Taborului, în Grădina Ghetsimani, pe Crucea Golgotei: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” (Luca 23,34). Și unul din cei doi tâlhari rostește fraza despirată „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.” (Luca 23,42), care le rostim înainte de primirea Euharistiei-Împărtășaniei. Întreaga viața Sa pământească era o rugăciune continuă.
Rugăciunea, după cum vedem, este un mijloc de comunicare cu Dumnezeu și un mod cel mai natural de a aduce mulțumire lui Dumnezeu. Mulțumire pentru moartea și învirea Sa. Dacă asumăm pe deplin jertfa lui Hristos, atunci căpătăm profundă recunoștință față de El, ne atașăm la acele patimi și viața noastră devine o compătimire, o paralelă cu viața pământească a lui Hristos.
La adunările noastre duminicale sau praznicale, nu facem altceva decât amintim sau facem comemorarea Cinei Domnești celei Mântuitoare, la Care Hristos ne-a oferit Trupul și Sângele Său, amintim de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de Învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire, amintim despre viața, moartea, învierea și înălțarea lui Hristos la fiecare liturghiei. De aceea primul lucrul care trebuie să memorizăm, creștini nu trebuie să se lege de data când marcăm Nașterea lui Iisus sau Învierea Lui, deoarece fiecare liturghie este o „retrospectivă”, o „re-trăire” a vieții lui Hristos.
Aici, anume aici, în Casa Domnului, unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Hristos, aici este și va rămânea Hristos în mijlocul nostru (cf Matei 18,20). Întrucât Biserica este „casa lui Dumnezeu” (I Timotei 3,15), noi ne facem aici fii ai Tatălui cresc, frați și surori în Hristos Domnul, chemați să fim părtași și martori al Nașterii lui Hristos, chemați la slava veșnică și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Aici, anume aici, ne asemănăm cu acei păstori, veniți în peștere, ca să se închine Pruncului Hristos. Păstori din Betleem, orașul regelui David, care din ebraică se traduce ca „casa pâinii”.
Astăzi Biserica noastră se transformă în Betleem – Casa Pâinii, deoarece Hristos este Pâinea vieții, iar noi, creștinii de azi, primim acest dar de mare preț, Pâinea și Vinul, adică Trupul și Sângele lui Hristos, nu pentru anumite merite, nu pentru că am postit, nu pentru că am făcut ceva bun, ci pentru „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El  nu piară, ci  aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16).
Am început un an nou cu Hristos, atunci când spuneam „Binecuvântează Doamne cununa anului bunătății Tale” (cf Psalmi 64,12) și doresc așa să-l continuăm și să-l trăim având mereu pe Hristos în inimile noastre.
Și să nu mai ascultăm vorbe că e anului Porcului și că neapărat trebuie să umplem casele noastre cu diferiți porcușori.
Umpleți casele voastre cu grâu, cu vin, cu untdelemn şi cu toată bunătatea, ca să dați şi celor lipsiţi (vezi slujba Cununiei).
Umpleți sufletele voastre cu gânduri bune și vorbe folositoare.
Umpleți inimile voastre cu dragoste față de Dumnezeu și apropele vostru.
„Umpleţi- de bucurie toate marginile pământului, că Născătoarea de Dumnezeu se apropie să nască pe Împăratul a toate!”[1]


Vreau anul dragostei și al iertării,
Vreu anul păcii și al împăcării!
Vreau anul fără de război
Vreau țara fără taraboi!
Să spunem: Stop indeferență!
Să naștem pace și prudență!
Să ne lăsăm de ură și minciună
Să umplem cugetul cu rugăciune.
Vreau toți copiii sănătoși,
Bătrânii veseli și frumoși.
Vreau s-avem anul cu Hristos
Și să ne ridicăm de jos
Să nu trăim ca păcătoși
Cu trup și sufletul frumoși,
Cu gând curat și credincios
Și s-avem anul luminos!


Preotul Maxim Melinti
7 ian. 2019




[1] Canon de rugăciune la Sărbătoarea Înainteprăznuirii Naşterii Domnului

02.01.2019

MOLDOVEANUL – OMUL CU PROBLEME, PRICINE ȘI SCUZE






Nu am cunoscut popoarele lumii, dar sunt ferm că convins că neamul nostru este cel mai mare specialist să se plângă pe soarta, pe probleme și nu se axează pe soluționarea, schimbarea sau înlăturarea problemelor.
De exemplu. Ați auzit la altcineva să se plângă că nu poate să se însoare/mărite că-i legată cununie; sau că nu poate să se lepede de beție și are probleme în familie că-i sunt făcute vrăji, blăsteme etc.
Și atunci se începe umblătură la infinit pe la mănăstiri, stareți, descântători, vrăjitoare și ghicitori. În loc să băgăm minte în cap, cineva ne bagă prostii de gen că nu ai fericire în viață, deoarece neamul/vecinul tău îți face rău. Și se pornește ură între frați și surori, vecini și colegi de serviciu. Iar „victimele” caută tot fel de amulete, talismane, icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți”, ață roșie pentru a fi protejați de deochi, vrăji și invidie. Dacă aduni toate ațeșoare roșii din Moldova, poți să faci sfoară până la Lună! Apoi „victimele” mai cumpără și tot fel de obiecte care să le aducă noroc și mulți bani în casă: broscuțe, icoana Sf. Ioan cel Nou de la Suceava etc. Trist. Vrem toate fără să depunem efort, stăruință, vocație, dragoste!
Câți din noi am citit macar una din cele patru evanghelii? Nu avem timp – aud mereu. Când să ai timp, dacă vii acasă și pornești televizorul ca să vezi ultimele știri, să privești un serial-două, show-uri etc, apoi mai deschizi calculatorul ca să vezi cine și ce a mai postat pe Facebook și Odnoklasniki și să pui câte un like și să scrii comentarii. Când să mai citești evanghelia după asta? De alte cărți nici vorba! Cum pun mâna pe carte – cum mă trage la somn. Dar când e vorba de un film, de o bârfă sau de o petrecere – nici nu ne este somn, nici gura nu ne doare, nici mâncare nu cerem! Câți dintre noi ascultăm cărți audio drum sau citim cărți în trasport? Dacă privim în pormoneul nostru, vom găsi acolo zeci de carduri de reducere pentru diferite super-marketuri, restauranturi, farmacii, saloane de frumusețe... Dar câte carduri de la librării? Cine are permis la vreo bibliotecă publică? Câte rafturi cu cărți ocupă polițele din casa voastră? Așa că găsim timp și bani pentru orice; iar două ore pentru slujbă duminicală, 20 de minute pentru lectură, 5 minute pentru vorbe și fapte bune – nu prea.
Intrând în orice casă modernă găsim TV cu un ecran mare, un calculator sau tabletă, un dulat plin cu suvenire aduse din vacanță de vară, o icoană de la cununie, poate o carte-două, atât. Și de ce se ne mai plângem pe ceva sau pe cineva? Cine e de vină: diavolul, vecinul? Nu! De vină suntem noi.
Doar că mai mare vină purtăm, deoarece ne văd copiii și ne copie pe noi și azi ei transformă Lumea noastră într-un deșeu, unde aruncă pe vecie literatura mondială, muzica și artă, spiritualitate și sport. Probabil că Democrit spunea că pentru un om înțelept se deschid porțile în întreagă lume. Iar filosoful antic s-a referit nu la înțelept cu diplomă de doctor în știință, ci la înțelept, care absoarbă toată bogăția lumii acesteia, pentru a da folosul societății, a aduce profit intelectual, fizic și cel spiritual.
Un alt exemplu. Cel mai mare magazin sportiv de altă dată din centrul Chișinăului s-a micșorat, deoarece împarte sălile sale cu maganize de telefoane, schimbul valutar, farmacie și încă numai știu ce... Numai avem nevoie de sport! În schimb a crescut numărul de farmacii, cabinete medicale și spitale private. Nu vă pace ceva grav în ceea ce facem noi? Renunțăm la sport, la modul sănătos de viață și apoi căutăm sănătate și frumusețe cu bani grei?
Doamne, când vom lepăda lenea, egoismul, lipsa de responsabilitate și vom începe să muncim, să iubim, să ajutăm, să credem și să trăim fericiți?
Oameni buni, nu există o vrăjală mai mare, decât acei „gândăcei” pe care-i avem în capul nostru și fobiile pe care le cultivăm în inima noastră. Totul se pornește din mintea și inimă. Nimeni și nimic altceva nu ne împiedică decât natura noastră leneșă și prină de scuze, argumente false, sute de explicații și lipsa de responsabilitate, pe care noi le tolerăm și le amplificăm zilnic.
Haideți odată pentru totdeaună să lăsăm basme că suntem cel mai muncitor și cel mai harnic popor din lume. Priviți ceea ce avem la noi Acasă și veți da seamă că suntem departe de chinezul sau japonezul, care se avansează economic, industrial și educațional pe plan mondial.
Nu suntem deloc nici „țară ortodoxă”, deoarece numărul de infracțiuni, crime, acte de violență, corupție arată inversul. Deci să nu ne fălim cu date statistici care ne leagă pe gât că suntem 97% ortodocși. Botezați Da, trăitori după evanghelie Ba!
Și iarăși repet că menirea preoților este anume să învețe oamenii să trăiască după evanghelia, iar nu după placul bunicilor, tradițiilor și obiceiurilor băbești. Dacă preoții vor face misiunea lor principală de a învăța să iubească pe Dumnezeu și pe aproapele ca pe sine însuși, atunci și lumea se va schimba treptat. Orice schimbare necesită timp, răbdare, perseverență, speranță.
Preoții sunt obligați să învețe că creștinul trebuie să fie 24/24 reprezentantul/ambasadorul lui Hristos pe pământ și orice mișcare, vorbă, privire, acțiune să fie făcută ca și cum din numele lui Iisus, parcă ar face El cu mâna Sa proprie. Și bineînțeles că, îmbrăcându-ne în haina lui Hristos, nu putem să tolerăm dezmățul și orice nepăsare, indeferența și prostia cu care noi ne îmbrăcăm zilnic, dezbrăcându-ne/lepădându-ne de Hristos. Suntem copiii rătăciți, dar nu pierduți definitiv. Hristos ne așteaptă!
E timpul să ne întoarcem cu față către Dumnezeu și să începem a trăi în armonie cu cei din jur, cu natura, animalele și tot ceea ce ne ajută să fim fericiți și impliniți ca cetățeni și creștini.
Maxim Melinti, 02.01.2019
#creștinismulautentic

29.12.2018

Cine răspunde pentru săvârșirea avortului?





Când vorbim despre un avort, imaginăm o femeie, care vine plângând la preot, și în timpul spovedaniei primește un canon pentru „crima” săvârșită. Deși, noi preoți, mereu spunem că Biserica este Casa Domnului, Spital, totuși, datorită legilor (canoanelor), care au fost scrise după Evanghelie, Biserica a devenit un Tribunal, Judecătorie, unde preotul stă în scaun de judecată, însă, spre deosebire de restul instituțiilor de drept, preotul nu acceptă avocați, martori, materiale și dovezi. Ca rezultat, femeia vine singură cu faptă săvârșită și primește pedeapsă canon/epitimia pentru avort.
Studiul de caz. A venit la mine un bărbat cu o întrebare: Părinte, am citit într-o carte că soțul poate izgoni soția care a făcut un avort. Zic, în care carte ați citit așa ceva? Îmi arată o broșură „Despre avort”, tipărită la Orhei (Complexul de Edituri Bisericești), fără anul, editură, binecuvântarea vre-unui ierarh. Găsesc pe pagina 7 următoarele lucruri:
„AVIZ soților ce-și cred nevestele lor cinstite! Soțul poate izgoni soția ce a făcut avort sau care refuză să nască copii (vezi Conv. duhovnicești) – vol. I răspunsul I. Cuv. Arhim. Cleopa!
Să fim cu luare aminte! De multe păcate se va ierta omul, dar de acesta nu, fiindcă nu ar fi drept să ierte așa criminali.”
Deci femeia care avortează este criminală!!!
Întreb în continuare pe bărbat: Și de ce mă întrebați despre acest aviz? Îmi răspunde: Înainte de căsătorie, viitoarea mea soție, fără știrea mea, a avortat copilul nostru. A fost încurajată de părinții ei (socrii). Motive au fost numeroase: fata avea 20-21 ani, fără studii finisate, nemăritată, fără gânduri concrete pentru căsătorie. Ei, și desigur, teamă de gura lumii... Toate s-au făcut fără știrea mea. Ca rezultat, copil avortat. Acum eu trebuie să o alung din casă, deși suntem căsătoriți de ani de zile, avem 2 copii sănătoși?
Întreb mai departe: Bineînțeles că nu trebuie să o alungați! Dar vă mai întreb ceva. După avort, doamna a fost la preot?
Da, a fost. După ce a făcut avort, a plecat la biserică și părintele i-a dat un canon.
Ok. Canonul doar pentru doamna? Da, îmi zice bărbatul.
Bine, dar numai fata a făcut avort? De ce numai ea a primit canon? Cine se face vinovat? De ce la noi toate fapte păcătoase se rezolvă așa unilateral. Trebuia să dea canonul și părinților fetei, și dvs viitorului soț, care ați pornit relaxi intime înainte de căsătorie și nu ați făcut abstinență. Până la urmă și părintele trebuia să-și asume canonul dat și să-l indeplinească singur.
Domnul mă întreabă: de ce și părintele? El ce are cu asta?
Are! Noi tot trimbițăm că Biserica este prima instituție în care oamenii au încredere, mai ales tineri. Păi, daca fata ar avea încredere, nu ar merge întâi la preot, ca la un bun prieten înainte de a face avort? Și dacă ar fi ajuns înainte, presupun că preotul ar fi încercat să o convingă de a nu face avort, că este crimă, omucidere, etc. Însă nu ar fi atât de convingător dacă nu ar oferi fetei un sprijin moral-spiritual și material-social.
Cum adică?
Păi, dacă ar fi avut Biserici sau Episcopii centre pentru tinere mame, ar putea fi adăpostite, ajutate să păstreze acest copii, să-l crească prima perioada, oferindu-i ajutor financiar, juridic, psiho-social...
Acum înțeleg părinte!
Da, și anume așa ar trebui să rezolvăm provocările lumii. Nu cu canoane, pedepse, oprire de la împărtașanie și izolare spirituală de restul creștinilor. Ci prin dragoste, compasiune, sprijin moral-material-social. Dar așa fata rămâne cu canon/oprire de la împărtășanie, baiatul care a făcut gravidă rămâne basma curată, părinții fetei, rude nici un stres. Ce am făcut? Am privit doar vârful aisbergului, iar desupt apei n-am văzut ce avem. Plus, nu am prevenit problema, deoarece preotul este tare-tare departe de restul lumii. Și catapeteasmă, acel zid cu icoane, la propriu și figurat ne-a separat pe noi, ca și în pilda Bogatului și săracului Lazăr: între noi și voi este o prăpastie adâncă, întărită în așa fel, ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, ori cei de acolo la noi, să nu poate să treacă!
Concluzii:
De la vorba până la faptă este cale lungă. Cine, dacă nu viitorii păstori vor schimba lucrurile. Vă asigur că avort, abandon de copiii și vârstnici, violență, sărăcie și multe probleme ar dispărea. Ar dispărea orfelinate, aziluri de bătrâni, penitenciare dacă preoții se vor coborâ de pe piedestalul lor și vor ieși din zonă de confort în stradă, unde este suferință, patima, durere. Nu pentru a încuraja crimă, ci pentru a ajuta să iasă din mlaștina problemelor, stigmelor, necazurilor, pentru a aduce acolo Lumina lui Hristos, Lumina Dragostei și Speranței.

Maxim Melinti, 27.12.2018
#creștinismulautentic