ÎNVĂȚAȚI PE COPIII VOȘTRI SĂ IUBEASCĂ PE CEI DIN JUR

Ori de câte ori ne urcăm cu familia în transport public, văd așa situație: tată, mămă și doi copii mici stau toți așezați pe câte un scaun separat. Deși, cei mici pot fi luați ușor în brațele părintești, mai ales în caz de aglomerația a pasagerilor. Plus, pentru siguranța copiilor, cred că copii mici trebuie să stea în brațele părintești.

Ei, dar nu despre asta este postarea mea...

Observ, că acei părinți care au „mare grijă” de proprii copii, „le suflă în borș”, cedează și tolerează orice capriciu, de obicei, în transport nu cedează loc pentru alți pasageri, părinți cu copii sau persoane în etate, și respectiv ocupă în mod foarte orgolios cele patru scaune. Aici se ascunde un pericol mare. Copii acestor părinți vor învăța că sunt datori să-și iubească doar proprii copii, iar pe cei din jur nu vor cunoaște să iubească.

Respectiv, acești copii, crescând mari, atunci când vor deveni și ei părinți de copii, vor proceda la fel, și culmea vor iubi la fel doar proprii copiii, căci așa au învățat de-acasă, iar pe părinți lor, în cel mai bun caz vor lăsa la casă de bătrâni, iar în cel mai rău caz, vor lăsa să moară în singurătate, fără îngrijire, dragoste și  suportul material. Și copiii vor avea argument: tată, mamă, eu am propria familia, propii copiii și nu am nici timp și bani pentru tine! De aici avem și persoane vârstnice solitare, abandonate, de aici apar certuri în case și în familii, unde, sub un acoperiș trăiesc trei generații. De ce se întâmplă așaș ceva? Pentru că copiii învață de părinții ceea ce fac ei, cele șapte ani de-acasă despre care noi atâta trimbițăm.

Și câți din acești părinți, bieți bătrâni am văzut eu.

Știți de ce în vârstnici obișnuiesc să stea mereu ca față către ușa sau poarta casei? Ei așteaptă când vor veni să-i viziteze copii și nepoți.

Concluzia: Învățați pe copiii să iubească pe voi înșivă, pe părinții voștri, adică pe bunici, să respecte pe cei din jur, să aibă grijă de natura, flora și fauna: de flori și frunze de pe copac, de câni și pisici care trec pe drum, păsări și fluturi care zboară în aer.

Nu uitați de bieți bătrâni!!!

Preotul Maxim Melinti, Biserica Ghidighici

Înţelegeţi care este voia Domnului!

Predica părintelui Maxim Melinti la evanghelia duminicii a XXVI-a după Cincizecime

la biserica din s. Ghidighici

(Luca cap. 18, vers. 18-27)

#bisericaghidighici #studiubiblic

Despre rostul postului

A fi violent nu e creștinește!

A fi violent nu e creștinește!

Mântuitorul Hristos spune: Adevărat zic vouă întrucât aţi făcut unuia dintr-acești fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Cum înțelegem aceste cuvinte?

Noi, creștini, ne numim frați și surori, copiii Tatălui Ceresc. Respectiv Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este fratele nostru mai mare sau „Badea”. Deci, atunci când fac cuiva bine, de fapt fac binele lui Hristos, respectiv, atunci când obijduiesc pe cineva – obijduiești pe Hristos; când iubesc pe aproapele – de fapt iubesc pe Hristos, iar dacă utilizez insulte și amenințări – insult și ameninț pe Hristos.

Dacă creștinii ar înțelege acest lucru, s-ar opri ură, batjocoră, invidie, corupție, tâlhărie, omoruri... Nu poți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona, nu poți să te numești creștin și să ai comportament violent și gânduri pentru răzbunare!

Pace să aveți, milă și dragoste!

Cu gânduri alese, preotul Maxim Melinti

25.11.2019

Ce educație oferim copiilor noștri?

Vrem să știm cine și ce a făcut pe Facebook, dar uităm să acordăm timp copiilor noștri!

Emisiunea „Prima Oră”, PRIME TV: Astăzi vorbim despre gandgeturi, sexualitate și alte fenomene cu care se confruntă părinți și copii.

#educație #copiii #biserică 

DESPRE FALĂ LA CUMETRII

Cumetria a devenit un show scump, fastuos, fălos

Domnule Melinti, iarăși eu de la Odoraș. Vreau de data aceasta să facem un articol despre rolul nașilor la botez, dar și a cumetrilor. Am dat săptămâna trecută despre rolul nașilor un articol preluat de la cineva, dar era mai mult despre rolul lor în plan material – ce să cumpere și ce să ofere la botez și ulterior finilor. Iar unii cititori au zis că ar dori ceva despre partea spirituală. În cotext vă rog să ne răspundeți la câteva întrebări:

Care este rolul nașilor de botez în plan spiritual?

Naşul trebuie să fie un îndrumător spiritual, un pedagog creştin pentru finul lui, să facă din el un bun crediștin, un trăitor ortodox, prin învățătură sau pilda vieții personale. Iar finul trebuie să asculte de primul său părinte duhovnicesc (naşul), să îl respecte în aceeaşi măsură ca şi pe părinţii săi biologici.

Dar să vedem când au apărut nanii de botez? În Biserica primară cel ce dorea să devină membru al comunității creștine, trebuia să dea dovadă de seriozitate și convingerea sănătoasă de a deveni creștin. Ca un intermediar, dar și un „avocat” în fața episcopului, trebuia să devină un om, care deja era creștin și care ar putea pune un cuvânt pentru noul candidat la botez. Această persoană, trebuia să dea o caracteristică bună pentru viitorul creștin, să-l însoțească pe tot parcursul catehumenatului (perioada de pregătire prin studiul Sfintei Scripturi și doctrinei creștine care putea să dureze până la 3 ani), să asiste la botezul lui (să-l aducă de mână către cristelniță și respectiv să-l însoțească la ieșirea din ea) și să-i fie un bun prieten și sfătuitor în viața de mai departe.

Un alt moment important din misiunea nașului de botez era postirea împreună cu finul lui, viitor creștin. „Didahia” – un document important al bisericii creștine din sec. I, spune: „Înainte de botez să postească cel ce botează şi cel botezat şi alţi câţiva, dacă pot. Porunceşte, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte”. Iată de unde avem post strict înainte de sărbătoarea Nașterii și Botezului Domnului, ziua în care, mai ales, erau botezați un număr mare de creștini maturi.

Așadar, nașul de botez al primului veac făcea mărturie în fața comunității creștine, că însoțitorul său este potrivit pentru a deveni un creștin, și că el mărturisește, în calitate de garant, la fel cum avem noi astăzi în procesul de creditare. Desigur că după botez, relația între naș și fin nu putea fi întreruptă. Într-o oarecare manieră, nașul de botez putea fi considerat al doilea părinte, deoarece l-a adus pe finul său la cea de-a două naștere prin botez.

După ce Biserica a căpătat libertate în tot Imperiul Bizantin, în bisericile creștine au dat năvala toți locuitorii imperiului, și treptat, secol după secol, catehumenatul a dispărut, iar botezul pruncilor (pedobaptizm) a devenit ceva obișnuit. Însă, de la început, copiii nu au fost însoțiți de nașii de botez, ci doar de către propriii părinți, cărora li se încredința educația copilului într-un spirit creștinesc. La Fericitul Augustin (sec. IV-V) avem mărturii că copiii erau preluați din cristelniță de către propriii părinți. Începând cu secolul V botezul pruncilor devine deja o normă, deși nu una universală, iar încet cu încetul funcția nașului de botez a fost redusă la botezul pruncilor. De data asta, nașul începea funcția lui în momentul botezului și era obligat să îndrume copilul în învățătura de credință creștină.

Astăzi, majoritatea nanilor, cât și părinții copilului nu percep funcția spirituală a nașului de botez. Se zice că nașul de botez este cel de-al doilea părinte, care trebuie să învețe copilul cum să devină un bun creștin. Dar cum poate învăța cineva, care însuși nu este un creștin practicant, nu cunoaște credința, catehismul, Crezul, uneori nici chiar rugăciunea „Tatăl nostru”. Pentru că la alegerea nașilor de botez, nu se pune accent pe pregătirea duhovnicească sau competența morală a persoanei, ci pe principii banale: prietenie, rudenie, bani etc. Nanii sunt aleși fără recomandarea sau aprobarea Bisericii. Ca rezultat putem vedea des pe acești nani în pragul bisericii, ținând într-o mână crîjmă, iar în alta țigara aprinsă. Pentru că „așa trebuie”. Mergem la botez, apoi la cumetrie. Și asta tot!

Deși recensământul din 2014 arată că în Republica Moldova 97% din populație se consideră creștini-ortodocși, tot acești ortodocși, botezați și cununați, dar lipsiți de educație creștinească, comit cele mai grave infracțiuni și crime, facând zilnic adaos la numărul deținuților din penitenciarele noastre.

Mai grav, că „cumătrizmul” se transmite la distanță: prin telefon, skype sau viber, adică cumetrii fiind absenți în totalitate de la actul nașterii noului creștin. Iar „dreptul” de nani de botez îl capătă la întoarcerea în țară, prin primirea unei perechi de colaci. Și atât!

Rudenia duhovnicească între copil și nan se realizează în momentul botezului – „celei de a 2-a naștere”, iar nu prin înscrierea numelui nanului în registrul de botez al bisericii, nici mai ales prin închinarea colacilor. Nu este un act birocratic, formal, ci este un act sfânt, spiritual.

Ținând cont de starea în care se află astăzi institutul cumetrizmului la noi în țară, cel mai corect ar fi să renunțăm la această practică, mai ales că acest institut și-a pierdut valoarea lui dogmatică, liturgică și practică. Deoarece păstrarea acestuia, poate aduce și mai mari daune pentru comunitatea creștină.

Nașii de botez ai copilului sunt neapărat nașii de cununie ai părinților?

Nașii de botez nu sunt neapărat nașii de cununie ai părinților. Mai grav, din cauza că nașii de cununie sunt plecați în Italia, „și vin doar la toamnă”, copilul nu este botezat. De parcă nu poate fi botezat copilul în lipsa acestora, mai ales, dacă ei trăiesc departe de finul lor de botez și puțin probabil că se vor ocupa de educația lui.

Există un număr exact câți nani ar trebui să aibă un copil sau e la discreția părinților?

În mod normal trebuie să fie un singur nan de botez sau o pereche – soț și soție. Tradiția de a avea mai mulți nani este străină tradiției bimilenare a Bisericii creștine, nu are nici-o explicație și semnificație. Ca regulă, părinții cheamă pe viitorii nani din rândul neamurilor, celor mai buni prieteni și colegi de serviciu, oameni care pot aduce unele beneficii materiale. De la glumă – la purul adevăr avem ca în piesa cunoscută „…99 de cumătri la un moldovan”.

Care este importanța cumetriei? Nu vi se pare că acum s-a cam comercializat acest eveniment? Cum ar trebui să arate o cumetrie creștin-ortodoxă?

Cumetriile în ziua de azi nu se deosebesc deloc de nunțile noastre. Aceiași întâmpinarea oaspeților, foto în grup, închinarea hăinuțelor, iar la „masa mare” punerea banilor și primirea colacilor. Toată acțiunea este însoțită de un grup de muzicanți și moderatori, numeroase baloane și flori, zeci de cameramani, lista cu băuturi și mâncăruri alese, dansatori, clown-show, dansul pinguinului și altele. Cel mai culminant și nelipsit moment la cumetrie este ridicarea pruncului pe acea pătură plină cu hăinuțe cu rostirea cuvintelor magice: De la noi șin, de la Dumnezeu creștin! Și afumarea ușilor în semnul crucii cu lumânările nanilor – obicei la fel de straniu și lipsit de sens liturgic sau evanghelic.

Desigur că cumetria a devenit un show scump, fastuos, fălos. Menționez că mesele de pomenire (praznice), mesele matrimoniale, cumetriile inițial erau o continuare a slujbelor de la biserică, la care asista toată comunitatea, toți membrii bisericii, care erau poftiți la o masă comună în curtea sau în apropiere de biserică. Desigur că aceste mese purtau un caracter evanghelic, fără horă, băuturi și punerea banilor. Totul se rezuma la marcarea unui sentiment de bucurie sau, în cazul praznicelor, sentimentului de doliu, pline de dragoste creștinească.

Botezurile, cununiile și chiar înmormântările au devenit niște acte private, pentru un grup de oameni invitați, adesea, după ușile închise, ca să nu „strice cineva ambianța plăcută”. Pe când, în mod normal, aceste slujbe trebuie să fie publice, în prezența întregii comunități creștine, la care se naște un creștin, o noua familie sau pleacă de la ei un membru al acestei comunități.

Iar bisericile au preluat și ele funcția de localuri, fiind tot mai împodobite cu flori, baloane, și alte artibute specifice, în spatele cărora nu se vede nici preotul, nici slujba.

În final consider că nanii de botez trebuie să fie aleși de către comunitatea creștină sau cu aprobarea comunității creștine din rândul membrilor ei, care dau dovadă de seriozitatea misiunii, cunoștințe în catehism ortodox, viață neprihănită și exemplară. Pentru ca institutul nașilor să capete o importanță și semnificație potrivită tradiției creștine, Biserica trebuie să revadă rolul acestora, anularea fenomenului „99 de cumătri” și să acorde nașilor o pregătire cuvenită și o valoare spirituală, așa cum au avut-o în trecut, la botezul celor mături.

În caz contrar, consider oportună anularea acestei tradiții, căci până la urmă anume părinții biologici se ocupă (!) de educația propriului copil, și mai rar cumetrii.

P.S. Despre rolul nașilor de botez s-a vorbit și s-a scris destul. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ar şti omul ce răspundere are la botez şi cununie, s-ar alerga mile întregi până să găseşti un naş”.

Și totuși la botezuri observ tot mai mulți nani, iar unii sunt doar înscriși nominal în certificatele de botez, fără ca să asiste ori să fie prezenți la eveniment. Chipurile, „doi nani sunt plecați în Italia, iar la vară, vor veni acasă și le vom oferi colaci!” Și gata?!

Din experiența mea personală observ că moldovenii continuă să boteze copiii la repezeală, și iau cât mai mulți nani, ca nu cumva să supere pe cineva.

În același timp, voluntar sau involuntar, tinerii-părinți vin la biserică și solicită botezul copilului, lăsând educația creștină pe seama cumetrilor/nașilor de botez. Ca regulă, un număr foarte mic cunosc Simbolul Credinței, iar restul vin că „dacă refuzi să fii nan de botez e păcat mare”. Mă întreb eu: oare nu e un păcat mai grav și mai mare a refuza să fii părinte spiritual, decât să te mulțumești formal că ești un nan la 10 sau 20 de copii, și ei nici măcar nu te cunosc, sau tu nu-i cunoști. La fiecare botez eu îi întreb pe cei prezenți: cine cheamă la nuntă pe nanii de botez? Îmi răspund: părinții copilului! De ce nu însuși copiii, adică cei ce se căsătoresc, să-i poftească pe părinții lor spirituali? – întreb eu în continuare. Răspuns nu au. Atunci eu le zic: pentru că doar părinții tinerilor î-i cunosc pe nani, dar tinerii nu-și cunosc nanii de botez. Firesc! De unde să-i cunoască dacă nu le-au oferit nici-o învățătură sau educație creștinească.

Să nu uităm dragi preoți, părinți, nani și copii: „Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15,14).

Preotul Maxim Melinti, Biserica Ghidighici 

VENIȚI LA BETLEEMUL CEL SFÂNT!

Mesaj pastoral la Nașterea Domnului

Proverbul popular spune: „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”. Noi am începutul anul cu rugăciunea și continuăm să ne rugăm și să aducem laudă lui Dumnezeu.

Pentru creștini Hristos este cel mai desăvârșit model al rugăciunii. Viața lui Iisus pe pământ se începe cu cuvintele Fecioarei Maria adresate Elisabetei, care astăzi noi intonam la slujba Utreniei: „Mărește sufletul meu pe Domnul” (Luca 1,46). Îngerii vestesc păstorilor Nașterea Mesiei prin alte cuvinte celebre: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14). Hristos nu doar s-a rugat desine-stătător, dar a învățat și pe ucenici să se roage prin rostirea cuvintelor „Tatăl nostru care ești în ceruri”, făcând apel la rugăciune permanentă „Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită!” (Luca 22,40), care le-a amplificat Apostolul Pavel, zicând celor din Tesalonic „Rugați-vă neîncetat!” (I Tesalonic 5,17).

Hristos se roagă în Muntele Taborului, în Grădina Ghetsimani, pe Crucea Golgotei: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” (Luca 23,34). Și unul din cei doi tâlhari rostește fraza despirată „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.” (Luca 23,42), care le rostim înainte de primirea Euharistiei-Împărtășaniei. Întreaga viața Sa pământească era o rugăciune continuă.

Rugăciunea, după cum vedem, este un mijloc de comunicare cu Dumnezeu și un mod cel mai natural de a aduce mulțumire lui Dumnezeu. Mulțumire pentru moartea și învirea Sa. Dacă asumăm pe deplin jertfa lui Hristos, atunci căpătăm profundă recunoștință față de El, ne atașăm la acele patimi și viața noastră devine o compătimire, o paralelă cu viața pământească a lui Hristos.

La adunările noastre duminicale sau praznicale, nu facem altceva decât amintim sau facem comemorarea Cinei Domnești celei Mântuitoare, la Care Hristos ne-a oferit Trupul și Sângele Său, amintim de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de Învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire, amintim despre viața, moartea, învierea și înălțarea lui Hristos la fiecare liturghiei. De aceea primul lucrul care trebuie să memorizăm, creștini nu trebuie să se lege de data când marcăm Nașterea lui Iisus sau Învierea Lui, deoarece fiecare liturghie este o „retrospectivă”, o „re-trăire” a vieții lui Hristos.

Aici, anume aici, în Casa Domnului, unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Hristos, aici este și va rămânea Hristos în mijlocul nostru (cf Matei 18,20). Întrucât Biserica este „casa lui Dumnezeu” (I Timotei 3,15), noi ne facem aici fii ai Tatălui cresc, frați și surori în Hristos Domnul, chemați să fim părtași și martori al Nașterii lui Hristos, chemați la slava veșnică și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Aici, anume aici, ne asemănăm cu acei păstori, veniți în peștere, ca să se închine Pruncului Hristos. Păstori din Betleem, orașul regelui David, care din ebraică se traduce ca „casa pâinii”.

Astăzi Biserica noastră se transformă în Betleem – Casa Pâinii, deoarece Hristos este Pâinea vieții, iar noi, creștinii de azi, primim acest dar de mare preț, Pâinea și Vinul, adică Trupul și Sângele lui Hristos, nu pentru anumite merite, nu pentru că am postit, nu pentru că am făcut ceva bun, ci pentru „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16).

Am început un an nou cu Hristos, atunci când spuneam „Binecuvântează Doamne cununa anului bunătății Tale” (cf Psalmi 64,12) și doresc așa să-l continuăm și să-l trăim având mereu pe Hristos în inimile noastre.

Și să nu mai ascultăm vorbe că e anului Porcului și că neapărat trebuie să umplem casele noastre cu diferiți porcușori.

Umpleți casele voastre cu grâu, cu vin, cu untdelemn şi cu toată bunătatea, ca să dați şi celor lipsiţi (vezi slujba Cununiei).

Umpleți sufletele voastre cu gânduri bune și vorbe folositoare.

Umpleți inimile voastre cu dragoste față de Dumnezeu și apropele vostru.

„Umpleţi-vă de bucurie toate marginile pământului, că Născătoarea de Dumnezeu se apropie să nască pe Împăratul a toate!”[1]

Vreau anul dragostei și al iertării,

Vreu anul păcii și al împăcării!

Vreau anul fără de război

Vreau țara fără taraboi!

Să spunem: Stop indeferență!

Să naștem pace și prudență!

Să ne lăsăm de ură și minciună

Să umplem cugetul cu rugăciune.

Vreau toți copiii sănătoși,

Bătrânii veseli și frumoși.

Vreau s-avem anul cu Hristos

Și să ne ridicăm de jos

Să nu trăim ca păcătoși

Cu trup și sufletul frumoși,

Cu gând curat și credincios

Și s-avem anul luminos!

Preotul Maxim Melinti

7 ian. 2019

---

[1] Canon de rugăciune la Sărbătoarea Înainteprăznuirii Naşterii Domnului

MOLDOVEANUL – OMUL CU PROBLEME, PRICINE ȘI SCUZE

Nu am cunoscut popoarele lumii, dar sunt ferm că convins că neamul nostru este cel mai mare specialist să se plângă pe soarta, pe probleme și nu se axează pe soluționarea, schimbarea sau înlăturarea problemelor.

De exemplu. Ați auzit la altcineva să se plângă că nu poate să se însoare/mărite că-i legată cununie; sau că nu poate să se lepede de beție și are probleme în familie că-i sunt făcute vrăji, blăsteme etc.

Și atunci se începe umblătură la infinit pe la mănăstiri, stareți, descântători, vrăjitoare și ghicitori. În loc să băgăm minte în cap, cineva ne bagă prostii de gen că nu ai fericire în viață, deoarece neamul/vecinul tău îți face rău. Și se pornește ură între frați și surori, vecini și colegi de serviciu. Iar „victimele” caută tot fel de amulete, talismane, icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți”, ață roșie pentru a fi protejați de deochi, vrăji și invidie. Dacă aduni toate ațeșoare roșii din Moldova, poți să faci sfoară până la Lună! Apoi „victimele” mai cumpără și tot fel de obiecte care să le aducă noroc și mulți bani în casă: broscuțe, icoana Sf. Ioan cel Nou de la Suceava etc. Trist. Vrem toate fără să depunem efort, stăruință, vocație, dragoste!

Câți din noi am citit macar una din cele patru evanghelii? Nu avem timp – aud mereu. Când să ai timp, dacă vii acasă și pornești televizorul ca să vezi ultimele știri, să privești un serial-două, show-uri etc, apoi mai deschizi calculatorul ca să vezi cine și ce a mai postat pe Facebook și Odnoklasniki și să pui câte un like și să scrii comentarii. Când să mai citești evanghelia după asta? De alte cărți nici vorba! Cum pun mâna pe carte – cum mă trage la somn. Dar când e vorba de un film, de o bârfă sau de o petrecere – nici nu ne este somn, nici gura nu ne doare, nici mâncare nu cerem! Câți dintre noi ascultăm cărți audio drum sau citim cărți în trasport? Dacă privim în pormoneul nostru, vom găsi acolo zeci de carduri de reducere pentru diferite super-marketuri, restauranturi, farmacii, saloane de frumusețe... Dar câte carduri de la librării? Cine are permis la vreo bibliotecă publică? Câte rafturi cu cărți ocupă polițele din casa voastră? Așa că găsim timp și bani pentru orice; iar două ore pentru slujbă duminicală, 20 de minute pentru lectură, 5 minute pentru vorbe și fapte bune – nu prea.

Intrând în orice casă modernă găsim TV cu un ecran mare, un calculator sau tabletă, un dulat plin cu suvenire aduse din vacanță de vară, o icoană de la cununie, poate o carte-două, atât. Și de ce se ne mai plângem pe ceva sau pe cineva? Cine e de vină: diavolul, vecinul? Nu! De vină suntem noi.

Doar că mai mare vină purtăm, deoarece ne văd copiii și ne copie pe noi și azi ei transformă Lumea noastră într-un deșeu, unde aruncă pe vecie literatura mondială, muzica și artă, spiritualitate și sport. Probabil că Democrit spunea că pentru un om înțelept se deschid porțile în întreagă lume. Iar filosoful antic s-a referit nu la înțelept cu diplomă de doctor în știință, ci la înțelept, care absoarbă toată bogăția lumii acesteia, pentru a da folosul societății, a aduce profit intelectual, fizic și cel spiritual.

Un alt exemplu. Cel mai mare magazin sportiv de altă dată din centrul Chișinăului s-a micșorat, deoarece împarte sălile sale cu maganize de telefoane, schimbul valutar, farmacie și încă numai știu ce... Numai avem nevoie de sport! În schimb a crescut numărul de farmacii, cabinete medicale și spitale private. Nu vă pace ceva grav în ceea ce facem noi? Renunțăm la sport, la modul sănătos de viață și apoi căutăm sănătate și frumusețe cu bani grei?

Doamne, când vom lepăda lenea, egoismul, lipsa de responsabilitate și vom începe să muncim, să iubim, să ajutăm, să credem și să trăim fericiți?

Oameni buni, nu există o vrăjală mai mare, decât acei „gândăcei” pe care-i avem în capul nostru și fobiile pe care le cultivăm în inima noastră. Totul se pornește din mintea și inimă. Nimeni și nimic altceva nu ne împiedică decât natura noastră leneșă și prină de scuze, argumente false, sute de explicații și lipsa de responsabilitate, pe care noi le tolerăm și le amplificăm zilnic.

Haideți odată pentru totdeaună să lăsăm basme că suntem cel mai muncitor și cel mai harnic popor din lume. Priviți ceea ce avem la noi Acasă și veți da seamă că suntem departe de chinezul sau japonezul, care se avansează economic, industrial și educațional pe plan mondial.

Nu suntem deloc nici „țară ortodoxă”, deoarece numărul de infracțiuni, crime, acte de violență, corupție arată inversul. Deci să nu ne fălim cu date statistici care ne leagă pe gât că suntem 97% ortodocși. Botezați Da, trăitori după evanghelie Ba!

Și iarăși repet că menirea preoților este anume să învețe oamenii să trăiască după evanghelia, iar nu după placul bunicilor, tradițiilor și obiceiurilor băbești. Dacă preoții vor face misiunea lor principală de a învăța să iubească pe Dumnezeu și pe aproapele ca pe sine însuși, atunci și lumea se va schimba treptat. Orice schimbare necesită timp, răbdare, perseverență, speranță.

Preoții sunt obligați să învețe că creștinul trebuie să fie 24/24 reprezentantul/ambasadorul lui Hristos pe pământ și orice mișcare, vorbă, privire, acțiune să fie făcută ca și cum din numele lui Iisus, parcă ar face El cu mâna Sa proprie. Și bineînțeles că, îmbrăcându-ne în haina lui Hristos, nu putem să tolerăm dezmățul și orice nepăsare, indeferența și prostia cu care noi ne îmbrăcăm zilnic, dezbrăcându-ne/lepădându-ne de Hristos. Suntem copiii rătăciți, dar nu pierduți definitiv. Hristos ne așteaptă!

E timpul să ne întoarcem cu față către Dumnezeu și să începem a trăi în armonie cu cei din jur, cu natura, animalele și tot ceea ce ne ajută să fim fericiți și impliniți ca cetățeni și creștini.

Maxim Melinti, 02.01.2019

#creștinismulautentic