Persoane interesate

10.04.2016

Credința și neputința!


"Credința și neputința!” - Predica părintelui Maxim Melinti - paroh al bisericii "Acoperământul Maicii Domnului", s. Ghidighici, mun. Chişinău în a 4-a Duminica din Postul Învierii (10.04.2016).

Evanghelia duminicii (Marcu 9,17-32):
În vremea aceea a venit un om la Iisus şi, îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are un duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl zdrobeşte; şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au putut. Atunci El, răspunzând lor, a zis: o, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine! Şi l-au adus la Dânsul. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a scuturat pe copil şi acesta, căzând la pământ, se tăvălea şi spumega. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din copilărie; şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă; şi de poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi! Iar Iisus i-a zis: de poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios. Atunci tatăl copilului a strigat cu lacrimi şi I-a zis: cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Văzând că dă năvală poporul, Iisus a certat duhul cel necurat, zicându-i: duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi afară din copil şi să nu mai intri în el. Atunci duhul, răcnind şi scuturându-l cu putere, a ieşit afară, iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Săi L-au întrebat deoparte: pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? Iar Dânsul le-a zis: acest neam de diavoli, cu nimic nu poate fi izgonit, decât numai cu rugăciune şi cu post. Ieşind apoi de acolo, treceau ei prin Galileea, iar Iisus nu voia să ştie nimeni. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor omorâ; iar după ce-L vor omorâ, a treia zi va învia. Dar ei nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

03.04.2016

Cine voiește să vină după Mine?


"Cine voiește să vină după Mine?” - Predica părintelui Maxim Melinti - paroh al bisericii "Acoperământul Maicii Domnului", s. Ghidighici, mun. Chişinău în a 3-a Duminica din Postul Învierii (03.04.2016).

Evanghelia duminicii (Marcu 8, 34-38, 9, 1):
Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.