Persoane interesate

24.05.2014

Conștiință ecologică în parohie





Constantinos V. Zorbas,
Doctor în teologie și sociologie

            În acest articol nu dorim să discutăm în amănunt ceea ce probabil mulți dintre noi deja cunosc sau au auzit despre așa-numită „divinizare a ecologiei și comportare” a Bisericii Ortodoxe (față de probleme ecologice).
            Menționăm cu certitudine că acte de divinizare acestui subiect în cadrul Bisericii Ortodoxe nu sunt bazate doar pe discuții, dar și pe niște activități dinamice și informaționale, așa cum sunt și în toată lume. Dezvoltarea și formarea spirituală a fiecărui creștin se începe în Biserica prin inițiere în apa Botezului. În continuare ne inițiem, îndulcindu-ne prin tămăduirea rănilor noștrii cu ulei. Iar alte două materii importante – pâinea și vinul, care în cadrul liturghii devin Trupul și Sângele lui Hristos, sunt un simbolul sacru care unesc pe toți creștinii.
            Pe parcursul anului liturgic putem găsi numeroase exemple narative ecologice și raporturi între omul și natură. Toate texte liturgice din Săptămâna Patimilor, precum și din cadrul întregii Patruzecimi, ne fac părtași și viețuitori ai Edemului, la fel al Împărăției lui Dumnezeu, adică cu însuși natură. Imnografia Bisericii Ortodoxe formează și ea o importantă temelie educativă unui nou comportament ecologic.
            Un creștin cu credință curată știe că violență față de specii naturale provoacă mânia lui Dumnezeu, care se manifestă sub forma așa-numitului răului augur sau a calamității, adică „mâniei lui Dumnezeu” fără ca să poată să se împotrivească. Biserica ne învață că Dumnezeu „a întârit lumea” și „cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui” (Rom. 11, 33). Creștinul este responsabil pentru ocrotire naturii și ca urmare, fiecare catastrofă se consideră un „păcat grav”.
            Cultura ascetică sau cultura cumpătării – în contradicție cultura civilă a consumului, în baza căreia trăiește și se dezvoltă omul – este încă o confrimare care demonstrează că problema ecologică, precum și orice altă problemă socială rămâne problemă de bază a eticii și a moralității! Însă cultura ascetică vede lume într-o stare de cădere împreună cu omul. Vede la fel pe om, dar și întreaga lume spălată de păcat prin Învierea lui Hristos. Vederea respectivă a lumii crează răsponsabilități. Siguranța și responsabilitatea acestora nu înlăturând oricare programă ecologică, mișcare sau organizare. Creștinul exprimă responsabilitatea sa vis-a-vis de lume prin intermediul comportării sale.
            Nu poate să existe o trăire adevărată, atunci când omul evită să privească drept în ochi rădăcinele problemelor ecologice. Pentru că sunt amenințați, deranjați și suferiți. Mai mult decât atât, ele alcătuiesc prepoziție substanțială de revizuire a mentalității față de universul, după părerea parohiei. Din moment ce poate să existe conștiință parohială, adică prin nașterea indivizelor în domeniul relațiilor sociale bisericești, poate să existe și contiență ecologică. Parohie trebuie din nou să devină laborator conștiinței ecologice a oamenilor și în special a tineretului nostru.
            Biserica celui de al treilea mileniu este chemată să facă operații de motivare, să preia totul ceea ce oferă noul mod de viață, să nu refuzăm nici o realizare omenească, și să evidențiem trăire acestuia în cadrul comuniunii în dragoste cu Dumnezeu, cu aproapele și natură. Responsabilitatea noastră presupune conștientizarea chemării Bisericii celui de al treilea mileniu să „dezbrace de omul cel vechi” și să-l îmbrace cu cel nou, re-înnoit „spre deplină conștiință, după chipul Celui ce l-a zidit” (Col. 3, 9-10).           


Traducere din neogreacă de preot. Maxim Melinti

17.05.2014

Persoanelor decedate de SIDA




Nimic şi nimeni pe pământ
N-o să vă întoarcă înapoi.
Nimic şi nimeni pe pământ
N-o să vă uite-n veci pe voi.

Aţi fost cândva şi aţi plecat
În suferinţă dureroasă.
Aţi fost cândva şi aţi plecat
Spre-mpărăţia cea cerească.

Azi nu sunteţi, dar vă simţim
Îndemn şi ruga luminoasă.
Azi nu sunteţi, dar vă simţim
Durerea pentru lumea noastră.

Azi vă cinstim în rugăciuni
În suflet doliu purtăm.
Azi vă cinstim în rugăciuni
Şi să vă ierte Dumnezeu.


                   Preot. Maxim Melinti 

09.05.2014

Gânduri despre creştinism şi patriotism




Cum se poate raporta creştinul la ziua de astăzi decât numai cu dragoste creştinească faţă de strămoşi?
Un bun creştin trebuie să fie şi un patriot, pentru că asta înseamnă să îţi iubeşti ţara ta, locurile copilăriei tale, meleagurile ai ţi-ai petrecut adolescent şi tinereţea, biserica, unde L-ai descoperit pe Hristos şi de unde ai învăţat să-L iubeşti pe Dumnezeu, pe mama, pe învăţători.
Prin patriotism se defineşte legătura emoţională faţă de o ţară şi de o naţiune. Patriotismul creştinesc nu poate fi episodic. Patriotul trebuie să fie un patriot în fiecare zi, în fiecare moment, indiferent unde s-ar afla, în ţară sa sau peste hotarele ei.
Şi precum un bun creştin este dator să fie creştin prin rodul credinţei lui, arătând fapte milosteniei, dragostei, credinţei, îndelung-răbdării, asemenea şi un patriot adevărat este dator să respecte identitatea naţională moştenită de la părinţi şi strămoşi. Ţara noastră este o ţară creştină, zidită pe jertfa înaintaşilor, care au murit pentru neam, pentru limba, pentru credinţa. Urmând exemplul lui Hristos şi martirilor creştini au vărsat sânge pentru aproapele său. Cum putem uita oare jertfa lor?
Se leagă oare creştinismul cu patriotismul? Da!
Oricât am vrea, nu putem despărţi patriotismul de creştinism pentru că a fi creştin înseamnă a fi patriot. Şi nici într-un caz nationalist, sau şi mai rău – xenofob. Pentru că “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galat. 3, 28).
Ziua de astăzi este ziua în care trebuie să vibreze şi să zguduie cugetele noastre, mintea noastra şi inima noastră întru amintirea celor adormiţi. Să arătăm respectul faţă de părinţi, bunei şi străbunei.
Este ziua în care putem vorbi despre exemple demne de urmat pentru tinerele vlăstare, care ar trebui să se hrănească cu seva patriotismului, credinţei şi tradiţiei.
Mihai Eminescu a spus: "Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc". Aşa cum Sfânta Liturghie, care deşi se slujeşte în fiecare biserică şi colţ de lume, în limbi diferite şi melodii varitate, dar împărtăşeşte acelaşi Trup al lui Hristos, propovăduind astfel unitatea credinţei, şi Ziua de astăzi nu poate înseamnă ceva ruşinos sau urât, ci trebuie să devină un îndemn la reculegere, la refacerea obiectivilor de unitate spirituală, de compasiune şi prevenirea altor lupte sângeroase.

Dumnezeu să-i odihnească pe toţi ostaşi
căzuţi pe câmpul de luptă
pentru independenta, neam şi credinţa!

Preot. Maxim Melinti