Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 34-35)
Pentru cei care tot continuă să creadă că Rusia este ultimul bastion al ortodoxiei, recomand să faceți cunoștință cu Decizia Soborului Rusesc din 27 martie curent, organizat sub președinția patriarhului Kiril, unde operațiunea militară rusească în Ucraina este numită oficial - RĂZBOIUL SFÂNT.
Se pare că cineva a uitat că Hristos și ucenicii Lui au „cucerit” lumea întreagă cu Evanghelia și cu cruce în mână, propovăduind dragostea, manifestând smerenia și răbdare, dar nicidecum evocând dușmănire, ură și război, purând arme în mâini, și arurcând bombe peste cetățenii altui stat independent.
Mântuitorul Hristos spune foarte clar: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35).
Iisus Mântuitorul a adus în lume o învăţătură nouă: iubirea aproapelui.
Evanghelia Mântuitorului este – mai presus de toate – evanghelia iubirii aproapelui. Mântuitorul a adus în lume porunca cea nouă a iubirii aproapelui, indiferent de neam, de limbă sau de religie. Mai mult decât atât: a adus porunca iubirii chiar şi a vrăjmaşilor:
Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Or, fiind lipsiți de această dragoste evanghelică, și purtând un război împotriva altui stat, altui popor - este o crimă și o blasfemie.
Evanghelia ne spune că odată un învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.
Iar Fericitul Augustin învăța: Iubește, și fă ce vrei!!!
În vremile noastre parcă s-a stins cu totul dragostea creştină. Se urăsc azi popoarele, se urăsc fiii aceluiaşi neam, se urăsc chiar şi cei din aceeaşi casă. De ce s-a stins şi se stinge mereu dragostea creştină între oameni? Răspunsul cel mai bun îl dă Apostolul Ioan când zice: „Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire“ (I In. 4, 8). Creştinii de azi nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Iisus Mântuitorul, de aceea lipseşte dragostea creştină din viaţa lor (Pr. Ilie Trifă).
„Cine zice că iubeşte pe Dumnezeu, dar urăşte pe fratele său, mincinos este“ (In. 4, 20). Cei mai mulţi din creştini trăiesc o astfel de viaţă mincinoasă.
Renumitul scriitor Umberto Eco a spus cândva: „Oamenii nu fac niciodată răul atât de complet şi cu atâta entuziasm ca atunci când îl fac din convingere religioasă.” (Umbro Eco, Cimitirul din Praga).
FRICĂ SAU CURAJ?
De-a lungul existenței sale bimilenare Biserica Creștină a optat pentru neutralitatea politică, încercând să se opună ideologiilor și capriciilor unor guvernanți. Și dacă neutralitatea dogmatică și doctrinară a fost mai ușor de păstrat, deși nu totdeauna în mod pașnic, atunci servilismul unor slujitor a fost mai anevoios de prevenit și de stopat. Astfel că cea mai nereușit capitol din istoria creștinismului a fost slujitori slabi și lacomi, care fiind și ei oameni cu slăbiciuni pământești, cu voie sau fără de voie, au căzut sub influența stăpânitorilor acestei lumi.
Însă, Biserica Ortodoxă se bucură și de ierarh vrednici, slujitori cinstiți, care s-au opus vehement conducătorilor nelegiuiți, riscând cu funcția și propria viață, spunând adevărul, criticând dur crima, compotamentul și acțiunile anticreștine și antiumane.
Ioan Botezătorul a avut mare curaj să-i spună regelui Irod despre nelegiuirea sa, care trăia deschis, fără rușine cu soția fratelui său Filip. Da, îndrăzneala lui Ioan a fost pedepsită cu moarte, prin decapetare, dar faptă și vocea curajoasă răsună peste veacuri.
În secolul V, marele ierarh al Constantinopolului Ioan Gură de Aur se opune vehement vieții luxoase și extravagante ale împărătesei Eudoxia, dar mai ales pentru inaugurarea în preajma Catedralei Sfintei Sofia din capitala imperiului bizantin a unei statui de argint cu chipul împărătesei. Ierarhul vorbește curajos și critică în public pe Eudoxia: Iarăși Irodiada se îndrăcește, iarăși de tulbură, iarăși joacă și saltă, iarăși caută capul lui Ioan" (aluzie la ceea ce se întâmplase cu Sfântul Ioan Botezătorul). Pentru aceste acuzații, Sfântul Părinte va fi înlăturat din scaun episcopal și exilat în Caucaz, unde își încheie drumul vieții pământești.
În secolul XVII, mitropolitul rus Filip critică dur fărădelegile țarului rus Ioan al IV-lea „cel Groaznic”, și, după liturghia din Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” de la Kremlin, refuză să-l salute și să dea binecuvântare țarului răzvrătit: „nu-l recunosc pe țarul ortodox; Nu recunosc după faptele statului... Domnule! Aici aducem jertfă lui Dumnezeu, iar în spatele altarului se varsă sângele nevinovat ale creștinilor. Peste tot jafuri, crime, și toate din numele țarului se săvârșesc! Tu șezi sus pe tron; dar mai presus de toate este Cel Prea Înalt, Judecătorul nostru și al tău. Cum vei sta în fața judecății Lui? Pătat de sângele celor nevinovați, asurzit de strigătul durerii lor? Căci și pietrele de sub picioarele tale strigă de răzbunare!.. Pentru această, înțeleptul și smeritul ierarh a fost repus din funcția, arestat și dus într-o mănăstire de la Tveri, unde, în chelia aflată sub pământ a fost omorât de Maliuta Skuratâi – mâna dreapta în crimele țarului Ioan cel Groaznic.
În secolul XX, conaționalul nostru – Gurie Grosu, român originar din Nimoreni (azi r. Ialoveni), critică dur pe regele României Carol al II-lea, când acesta dorește să intre în Catedrala Mitropolitană din Chișinău, în cadrul vizitei sale în Basarabia la 3 iunie 1935. Se zică că curajosul ierarh basarabean, i-a impiediat intrarea regelui Carol în Sfântul Altar prin Ușile Împărătești și a replicat: „Măria Ta! Asta să o faci când vei veni cu coroana pe cap şi soţia legiuită alături!”. Mai târziu, la indicația regelui, Gurie Grosu avea să fie suspendat din funcție de mitropolit al Basarabiei și exilat la Mănăstirea Cernica, unde avea să moară, fără drept de reabilitare.
Oare a pierit de tot curajul ierarhilor? Unde-i duhul autentic a lui Ioan Gură de Aur și Gurie Grosu?
„Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26, 51-53).
Istoria n-a cunoscut o formă de fanatism mai orb, mai îngust, mai neîndurat decât fanatismul religios rus din vremea noastră. Acest Antihrist se mulțumește falsa sa doctrină, care nu se intersectează cu Învățătura lui Hristos; el o vrea să ucidă, să răpească în numele lui Dumnezeu. Spre deosebire de păgânism, rașismul, este religia omuciderii, distrugerii, lăcomiei, mândriei și egoismului.
Este primul război organizat și propagat de un stat considerat creștin împotriva altui stat, la fel creștin. Este o răzbunare luciferică împotriva Creatorului, cum n-a mai fost în veac; și este mai gravă decît cea demonică, pentru că se încearcă nu întrecerea, nu egalarea lui Dumnezeu de către făptura Lui. Regimul anticreștin rus întrece cu mult, în această privință, și pe păgânii persecutori din primele veacuri și pe bolșevici din secolul trecut. Și pentru ca paradoxul și scandalul să fie depline, se întîmplă aceasta pe pămîntul evlavios și mistic al „sfintei” Rusii pravoslavnice, în forme care ar putea uimi pe persecutorii și necreștini (Teodor M. Popescu).
Astăzi, vine momentul eroic și suprem al unei decizii uriașe, moment hotărâtor și important pentru destinul neamului nostru, pentru destinul țării noastre. Urmărim o cauză nobilă și sfântă.
Pentru noi este un drept, privilegiu și datorie sfânt a cunoaște și a declara oficial de care parte dorim să stăm și cu cine să mergem înainte. Participarea neamului nostru, având în fruntea Biserica Românească, intelectualii, tinerii curajoși, uniți în mișcarea împotriva acestei erezii și politici antironânești este cea mai mare faptă de demnitate și de credință românească și cea mai măreață contribuție la marea carte a istoriei universale.
Dacă vom tăcea, pietrele vor striga!
Mai jos traducerea acestui text:
1. Operațiune militară specială
 |
