SUPERSTIȚII LA NAȘTEREA COPILULUI

Cred că venirea omului pe pământ, precum și trecea lui la cele veșnice, este învăluită cu zeci de obiceiuri, rituri și superstiții populare, păgânești.
Având contact nemijlocit cu mame care nasc, încerc să le explic și să previn apariția tradițiilor stăine Bibliei, de la ață roșie până la scoaterea apei din fântână. 
Și iată că am hotărât să scot în evidență câteva superstiții, care sunt mai frecvente printre creștinii noștrii, care, cred eu, totuși le vor abandona și vor avea încredere doar în Dumnezeu și Sfânta Scriptura.
„Femeie însărcinată să nu treacă peste funie, că face copilul cu buricul încurcat pe după gât”.
„Femeia care nu are copii nu e bună la Dumnezeu”.
„O femeie cât este lăuză, de câte ori iese afară, ia cu dânsa o mătură și un cuțit, ca să se apere contra duhurilor rele, căci îngerul nu se poate apropia de dânsa s-o apere, fiindcă ea este spurcată”.
„O femeie lăuză să nu se ducă la vreun izvor sau fântână să ia apă, căci va seca acel izvor sau fântână”.
„O femeie lăuză, dacă se uită la soare, îl spurcă”.
„Lăuză nu iesă din casă, nu merge la biserică, nu frământă timp de patruzeci de zile. Dacă mulge vaca, vaca își pierde laptele”.
„Copiii pierduți, morți nebotezați, merg în cealaltă lume la un loc rău; acolo se prefac tâlhari și trăiesc numai din ceea ce fură de la copiii botezați, cărora mamele le dau de pomană”.
„Copii care nu sunt botezați și plâng mult prin acel plâns cer botez”.
„Ducându-se un copil la botez, este obicei a înfrumuseța crijmele care să învălătucesc împrejurul luminilor cu busuio, văzdoage (plante) și alte flori. Din aceste flori nu se poate să ieie cineva vreuna, căci se crede că, i se ia copilului somn”.
„Se crede că acel copil care plânge în timpul botezului va trăi mult”.
„Se crede că copiii care se udă în timpul săvârșirii botezului, crescând mari, vor fi ușori de principii, vor duce o viață amorală și vor avea copii nelegitimi”.
„Din banii ce se câștigă de un copil la botez să i se cumpere câldare ca să trăiască mult”.
„De-i avea fini mulți, pe ceea lume te scot, de-i fi la întuneric, căci îți ies cu lumânări în mână”.
Dragele mamici, luați aminte la cuvintele apostolului Pavel: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă” (Epistola I către Timotei 4,7) și nu mai puneți încredere în basme păgânești.
Maxim Melinti, 28.07.2017

Dumnezeul nostru – un Șef sever sau Domn al dragostei, în contextul șederii pe scaune în biserică!

Pe un site ortodox am citit o replică spusă de un preot rus, referitor la șezutul pe scaune în biserică: „Când vă duceți la șeful vostru, retrăiți, intrați cu mari emoții la el în birou. Nu vă aruncați imedait în folotiul din birou. Așteptați, când el vă va pofti să luați loc... Păi este doar șeful de la serviciul dvs. Iar în biserica veniți a Dumnezeu. Oare nu aveți față de la repsect similar ca față de un Șef? Repsectul ar trebui să fie chiar mult mai mare!”.
Să vede că preotul cam încurcă treburi lumești și cele dumnezeiești. Să amintim ce spunea Hristos despre El Însuși: „ Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El” (Matei 20,28), iar în Evanghelia de la Ioan Hristos ne numește prietenii săi: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni...” (Ioan 15,14-15). Unde s-a mai auzit ca un șef să numească pe subalternii săi prieteni, și încă să le spele picioarele, așa cum a făcut Hristos (Ioan 13,4-15).
Așadar, atunci când venim în fața lui Dumnezeu, trebuie să ne înfățisăm desigur îmbrăcați în frică, dar frica sănătoasă, nu una oarbă. Nu acea frică care ne invocă lumea prin războie și violență, ci frica de a nu ieși din voia și dragostea lui Dumnezeu.
Iar despre șezutul în fața lui Dumnezeu avem la fel citate celebre. Cel mai clasic aparține Sfântului Filar de la Moscova (1867), autorul Catehismului Ortodox, care spune: „Decât, stând drept, să te gândești la picioare, mai bine, șezând, să te gândești la Dumnezeu”. Iar în Patericul Egiptean (sec. IV-V), găsim o întâmplare extraordinară în acest sens. Se zice că odată au venit frații la Avva Pimen și l-au intrebat: „Avvo, dacă îl văd pe fratele meu ca dormitează în biserică, ce să fac, să-l las sau să-l trezesc la rugă¬ciune?" Sfântul a zis: "Adevărat vă zic, fraților, că eu, dacă îl văd pe fratele meu că dormitează, pun genunchiul meu sub capul frătelui și-l odihnesc”.
Cei care apără cu mare evlavie faptul că în bisericile ortodoxe nu trebuie să fie scaune, operează cu două argumente:
1. Creștinul în biserica trebuie să lupte cu neputința trupului, să fie ca un ostaș, ca un călugăr.
2. Dacă vor fi scaune în biserici, atunci toată lumea va dormita în timpul serviciului divin.
3. Scaune în biserici sunt doar la catolici, iar la noi sunt doar niște lavițe pentru cei vârstnici și bolnavi.
La primul argument avem cuvintele Mântuitorului, care spune: „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9,13). Deci Hristos nu vrea suferința și lupta cu trupul nostru. La fel și Pavel declară că, „”Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6,12). În afara de asta trebuie să înțelegem că nu toți ne aflăm în mănăstiri și toți sunt călugări ca să se nevoiască peste propriile puteri.
Iar la cel de al doilea spun că, sunt anumite momente din cadrul serviciul divin când în mod obligatoriu putem și trebuie să ne așezăm, lucrul care-l respectă cu strictețe slujitorii altarului. De exemplu: citirea cafismelor de la utrenia, antifoane la liturghie, lectura din Apostol, predica... Iar în alte momente să stăm drepți, lucrul pe care ne cheamă diaconul să îndeplinim în momente deosebite din cadrul liturghie: înante de apostol și evanghelie – „Înțelepciune, drepți, să luăm aminte!”, sau înainte de anaforaua – „Să stăm bine (adică drepți), să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfa în pace a o aduce!”. 
În al treilea rând, menționez că scaune nu aparțin tradiției Bisericii Romano-Catolice, ci în întregime creștinismului. Și în Grecia, și în România, și în Muntele Athos veți găsi scaune. Și acolo lume se roagă, să pocăiește și se mântuiește.
În concluzie, consider că serviciul divin nu va fi atât de anevoios pentru creștinii noștrii, care și așa au multe probleme cu sănătate, iar preoți nu ar grăbi ciclul slujbei și nu ar scurta unele momente din slujbă. Amintesc că practica isihastă, care vine din Sfântul Munte, recomandă citirea rugăciunii minții anume pe scaun. 
Mai bine să ședem/să stăm în biserica cu gândul la Dumnezeu, decât să stăm/să ședem acasă cu gândul în fața televizorului sau calculatorului.
Maxim Melinti, 24.07.2017

De a vedea și de a avea milă!

De a vedea și de a avea milă! - Tâlcuirea la pericopa evanghelică de la Matei 9, 27-35, din Duminica a 7-a după Cincizecime.

Cei patru evangheliști - prietenii creștinului!

Cei patru evangheliști - prietenii creștinului! 

Tâlcuirea la pericopa evanghelică de la Matei 9, 1-8, din Duminica a 6-a după Cincizecime.

Viața în penitenciare din Moldova

În cadrul emisiunii „Deoarece Moldova” cu Polina Ceastuhina, am vorbit despre misiunea preoților capelani în penitenciare, despre programe de resocializare și reintegrare a foștilor deținuți în societatea noastră.

Sursa: realitatea.md

Hristos - oaspete nedorit?!

Hristos - oaspete nedorit?!

Tâlcuirea la pericopa evanghelică de la Matei 8, 28-34, 9, 1, din Duminica a 5-a după Cincizecime.