Persoane interesate

08.12.2022

Alexandru Cristea - „priveghetoarea Basarabiei”


 

Alexandru Cristea – preot și compozitor

(la 80 de ani de la trecerea la cele veșnice)

Întrebați pe oricine în stradă: Cine este autorul Imnului de stat al Republicii Moldova? În cel mai bun caz o să vă spună că e Alexei Mateevici este autorul versurilor „Limba noastră”, poate să cunoască cineva și de autorul muzicii este Alexandru Cristea. Din propria experiență m-am convins că foarte puțin cunosc aceste nume notorii, dar mai ales că ambii au fost preoți, militanți pentru românismul din Basarabia.

Cine totuși a fost Alexandru Cristea?

Alexandru Cristea a fost născut la 13 decembrie 1890, în Chișinău.

A învăţat la Şcoala de Muzică „Vasile Kormilov” (1928), la Școala Eparhială, la Seminarul Teologic şi la Conservatorul „Unirea” (1927-1929) din Chişinău, pretutindeni arătând talentul coral capacități deosebite la muzică bisericească și cea laică.

A urmat stagiu didactic în calitate de învățător titular la școala bisericească primară din s. Otaci, jud. Soroca (1909-1911); apoi cântâreț bisericesc la școala bisericească din s. Tatarbunar, jud. Cetatea Albă (1912); maestru de muzică la școala medie din Tatarbunar (1912-1915); maestru de muzică vocală cu titlul de profesor definitiv și dirijor la Liceul Eparhial de Fete, la Seminarul Melchisedec Episcopul și la Liceul de Băieți Sfântul Dumitru din Ismail (1915-1918) și dirijor al corului episcopiei de Izmail (1915-1920).

Rezultatele muncii fructoase ale profesorului Cristea a stârnit curiozitatea Reginei Maria și a Principesei Elisabeta, care în 1920 vizitează școala eparhială din Chișinău. Prin muncă și devotament, Alexandru Cristea a ridicat corul școlii pe culmi nebănuite. Cu peste o sută de concerte în cadrul serbărilor școlare și culturale, corala a câștigat aprecierea unor personalități precum Regele Carol al II-lea, Patriarhul Miron Cristea, Ministrul Instrucțiunii Publice domnul Anghelescu, și mulți alții. 

În anul 1920 a fost hirotonit în treapta de deacon, pe seama parohiei Sfântul Gheorghe din Chişinău, iar din 1927 până în 1941 a fost diacon titular la catedrala mitropolitană din Chişinău.

A fost maestru de muzică vocală la Chişinău (1920-1940).

Este absolvent al Cursurilor de inițiere a comandanților străjeri din Breaza. Se refugiază, împreună cu familia, în dreapta Prutului, stabilindu-se în orasul Caracal, după care se transferă la Bucureşti, unde devine profesor de muzică şi dirijor al corului Gimnaziului de Băieţi „Ion Heliade Rădulescu” din Bucureşti (1940-1941). Revine în Basarabia, dar circumstanţe de ordin familial îl fac să se întoarcă la Bucureşti (1941). Activează la Liceul de băieţi „Titu Maiorescu” din Bucureşti, ca maestru de muzică şi profesor de religie. În perioada anilor 41-42 este dirijor al corurilor Liceului „Regina Mamă Elena” din Chişinău (1941-1942). Este numit dirijorul capelei ortodoxe române din Berlin (1942). Revine în acelaşi an la Chişinău, unde la 23 august 1942 este hirotonit preot şi numit slujitor la capela Şcolii Eparhiale de fete din Chișinău.

Este autorul muzicii imnului de stat al Republicii Moldova, compus în baza versurilor poeziei preotului-poet Alexei Mateevici „Limba noastră”. În 1939, melodia este interpretată cu ocazia manifestărilor jubiliare ale “Tinerimii române“, iar de acolo se răspândește în toată țara. Muzicologul Gheorghe C. Ionescu declară că “Limba noastră” figura în tematica pentru examenul de admitere la seminariile teologice din România.

A fost decorat cu ordinul „Răsplata muncii pentru biserică”, cl. II (1925); Premiul I pentru cor, acordat de Societatea Tinerimea Română (1926); Premiul I, cu distincție pentru cor, acordat de Societatea Tinerimea Română (1928); Premiul Excepțional, acordat de Societatea Tinerimea Română (1938).

Părintele Cristea ne-a lăsat şi alte creaţii liturgice: „Heruvic”, „Răspunsurile”, „Lăudaţi numele Domnului”, „Uşile Pocăinţei”, „Sufletul meu”, „Acum slobozeşte”, precum şi lucrări de caracter popular: „Bat-o focul”, „Fa leliţă, fa, tu fa”, etc.

Din pricina bolii de cord, medicii i-au spus să nu se mai consume, însă părintele nu se menaja când venea vorba de muncă și muzică. La 21 noiembrie, Școala Eparhială de fete prăznuia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Cu această ocazie, părintele Cristea a fost solicitat să pregătească un program. Repetițiile istovitoare, atenția la detalii, nopțile nedormite, i-au fost fatale. Face o treabă excepțională, dar asta îl costă viața. În dimineața zilei de 27 noiembrie 1942, după o suferință de-un ceas, sufletul părintelui Alexandru Cristea se înalță la cer.

Trupul neînsuflețit a fost inhumat pe teritoriul Cimitirului Ortodox Central din Chișinău, alături de alt mare preot, dirijor și compositor de muzica bisericească – Mihail Berezovschi.

La moartea preotului-compozitor, Părintele Vasile Țepordei îl numește „priveghetoarea Basarabiei”, spunând că Basarabia a pierdut neprețuită valoare: „un muzicant desăvârșit și un cântăreț neîntrecut. Fiindcă n-a fost ureche care să-l audă și să nu-l admire și n-a fost inimă pe care-i vocea îngerească să n-o înmoaie și să n-o îmbuneze. Și asta fiindcă sufletul lui era dăruit de sus”.

Mormântul său încununează un momument, având portretul său în profil și o inscriție – numele răposatului „Alexandru Cristea”, care este turnat în metal cu caractere ce imită stilul gotic. În anul 2000 mormântul părintelui Cristea a fost vandalizat, crucea fiind dispărută fără urme. În 2021 crucea de pe mormânt a fost renovată cu suportul A.O. Monumentum.

Din păcate, constatăm că generația de astăzi nu cunoaște absolut nimic despre acest maestru și deosebit slujitor al Bisericii Ortodoxe din Basarabia. Două lucruri care, într-o măsură foarte modestă ne amintesc de acest deosebit om este o stradelă din Chișinău, care-i poatră numele și Legea cu privire la imnul de Stat al Republicii Moldova. În 1995 Președintele Republicii Moldova Petru Lucinschi semnează Legea cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova: „Se aprobă în calitate de Imn de Stat al Republicii Moldova cântecul "Limba noastră", versuri de Alexei Mateevici (strofele 1, 2, 5, 8, 12), muzica de Alexandru Cristea, aranjament de Valentin Dînga”.

Iar strada Alexandru Cristea (până în anul 1992 stradela Pogranicinîi) se situiază în sectorul Botanica, cartierul Munceşti, paralelă cu Căuşeni. Începe de la str. Cetatea Chilia şi se termină în blocul de locuit de pe str. N. Titulescu 47/1.

Punctul 10 al Regulamentului privind intonarea imnului stipulează: „La intonarea publică a Imnului de Stat al Republicii Moldova, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii se vor descoperi.” Consider că este nevoie de mai adăugat un punct important: „Toți cetățenii Republicii Moldova sunt datori să cunoască pe de rost Imnul de stat și să-l intoneze la toate manifestările publice, precum și acasă”.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Prot. mitr. dr. Maxim Melinti












17.11.2022

160 de ani de la nașterea iconarului basarabean Ioasaf Berghie

 


160 de ani de la nașterea lui Ioasaf Berghie, călugăr, pictor, zugrav, primul și ultimul iconar al secolului XX în Basarabia (1862 – 1942)


Ioasaf (Ioan) Berghie s-a născut în 1862 în familia dascălului bisericii din satul Japca, jud. Soroca (azi r. Florești), Stepan Berghie. „Din copilărie lui Ioan i-a plăcut zugrăvirea și tragerea cu creionul. Se întrecea cu ceilalți copiii întru facerea imaginilor de pe cărțile de școală”.

            La 16 ani se duce la mănăstirea Japca, pe atunci de bărbați. Aici l-au impresionat imaginile sfinților de pe icoane. Rudele, prietenii l-au îndem­nat să se întoarcă acasă, însă tânărul refuza cu vehemență, „toți clătinau din cap, îl jeleau, deoarece lasă acasă o mare avuție. Din ograda tatălui său ieșeau cinci care și arau țarina patru pluguri”. Fiind scutit de serviciul militar, a făcut un pelerinaj la mai multe mănăstiri și biserici din Im­periul Țarist pentru a deprinde taina zugrăvitului.

            La Lavra Pecerska din Kiev a fost lăsat să facă curățenie în atelier. Apoi a cumpărat scule, vopsele și s-a întors la Japca. La Japca, fiind permanent deranjat de „fiii oamenilor” – rudele sale, care mereu îl vizitau, „și ca să-și poată pune în aplicare darul său”, a decis să se retragă la mănăstirea Noul Neamț. La 1884, duhovnicul mănăstirii Andronic Popovici îl primește în rândul viețuitorilor Lavrei basarabene, făcând de la început ascultate la strană, învățând de la cântărățul Emanoil din București tehnica muzicii bizantine și Tipicul bisericesc.

În anul 1890, perioada zidirii noii bisericii mănăstirești, Ioan a fost invitat să-și „ispitească darul”. Cea dintâi icoană în creion a fost Sfântul Ioan Teologul. Văzând capacitățile sale, arhimandritul Andronic Popovici, deja ca stareț al Noului Neamț, îi dă binecuvântare să picteze icoane, oferindu-i trei camere, „ca să-și așeze atelierul”.

În atelierul său, Ioasaf zugrăveşte „toate icoanele cele mici din biserică, precum şi cei patru evanghelişti şi patru îngeri, în mărime de trei metri, cari sunt aşezaţi la cele patru colţuri ale turnului de la clopotniţa mănăstirii”.

După moartea tatălui său, primește o parte din moștenire – 500 ruble aur, cu care procură vopsele și copii de pe vestitele icoane bizantine și rusești și deschide un atelier.

De la primele icoane interpretate într-un stil naiv, va ajunge să picteze icoane ca un adevărat profesionist, deprinzând și tehnici decorative noi – imitarea smalțului. Urmărind creația acestui zugrav, putem afirma cu certitudine că Ioasaf a fost un autodidact.

În total, a pictat peste 2,500 de icoane şi steaguri bisericeşti. Prețul icoanelor a variat material și timp între 500-1,200 lei. Cea mai scumpă icoană a costat 2,000 lei sau 200 ruble, ia răstignirile ajungeau până la 600 lei.

Devine foarte popular în toată Basarabia, lucrările lui fiind solicitate și peste hotarele țării. După Unire, face execută comenzi la Roman și Piatra Neamț.

Deoarece icoanele lui Ioasaf se bucurau de popularitate, cele mai frumoase şi mai scumpe lucrări au fost vândute la preţuri mari. Pictând un număr impunător de icoane acestea ajung să fie comercializate drept icoane provenite din atelierele Moscovei și ale Kievului. În sensul evitării acestor situații confuze, primește binecuvântarea starețului de a-și pune numele pe icoane, de exemplu: „Iconograful monahul Ioasaf, anul 1913”. Fiind impus de situația, Ioasaf face anuț public: „Zugravul, meșterul auritului și a cizelării monahul Ioasaf Berghii din mănăstirea Noul Neamț, execută tot felul de lucrări cizelate după sistemul de la Moscova și Kiev, cu și fără email”.

Una dintre primele icoane cunoscute, ale acestui artist a fost găsită în satul Baccialia (Căuşăni), şi este datată cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Răstignirea lui Ioasaf reprezintă un model tipic de icoană populară. Următoarea lucrare, Hristos – viţa-de-vie (Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău), este semnată şi datată de autor cu anul 1903. Icoana în cauză exprimă sinceritatea artei naive.

Pe parcursul vieții petrecute la Noul Neamț, se va mai ocupa de traducerea și copierea manuscriselor din colecția mănăstirii, primind și în această activitate binecuvântarea starețului Andronic. Având o fire de mare filantrop, „din rodul ostenelilor sale”, călugărul a donat mănăstirii Noul Neamț. Când se înființează schitul din Copceac, jud. Tighina, donează icoane în valoare de 12,000 lei, în afară de cărțile bisericești. Iar auzind că undeva departe există o societate pentru surorile de caritate, trimite anual dania sa, care se exprimă în bani grei de aur.

Pe lângă meseria de iconograf, monahul Ioasaf era cunoscut și în calitate de copist al manuscriselor, unele traducând din slavonă în română și tipărind în Tipografia Sfintei Mănăstiri.

A citit Psaltirea, Viețile sfinților și Minunile Maicii Domnului. Capitole întregi din Prooroci și Evanghelie a știut pe de rost.

Marele zugrav nu a reușit să adune în jurul lui ucenici, care l-ar fi urmat în meseria sa frumoasă, „deoarece, pe câți i-a îndemnat și li-a arătat, nici unul nu s-a prins, ei căutând alte ascultări și slujbe, fugind după „mămăligă cu brânză”.

Dragostea sa pentru zugrăvirea icoanelor, copierea manuscriselor, acțiuni filantropice și promovarea limbrii române, l-au făcut iconar cunoscut și călugăr evlavios din epoca sa până în prezent.

Icoane, lucrare de călugărul Ioasaf Berghie pot fi găsite și admirate în colecția Muzeului de Istorie și în colecția Mănăstirii Noul Neamț.

Călugărul Ioasaf a trăit o viață lungă. Îi găsim în listele călugărilor mănăstirii până în 1942, când împlinise de acum 80 de ani. După această i se pierd urmele.

            

Bibliografie selectivă:

            Chiroșca, Adelaida. Hristos euharistic în colecția de icoane a Muzeului Național de Istorie a Moldovei // Tyragetia, serie nouă. – 2016. – Vol. X [XXV]. – Nr. 2, Istorie. Muzeologie. – P. 301-316.

            Mihailovici, Paul. Figuri monahale din Basarabia. Călugărul-zugrav Ioasaf Berghie de la mănăstirea Noul Neamț // Luminătorul. – 1938. – Nr. 5. – P. 314-318.

            Sinhani, Tamara. Ultimul călugăr iconar // Luminătorul. – Nr. 4. – An. 1995. – P. 36-40.

Stavilă, Tudor. Icoana basarabeană din secolul XIX. – Chișinău. – 2011.

            Xenofontov, Ion. Ioasaf Berghie – călugărul zugrav // Altarul credinței. – An. XII. – Nr. 23-24. – 28 decembrie 2012. – P. 16.

            Xenofontov, Ion. Complexul monahal Japca. Istorie şi spiritualitate. – Iaşi. – 2015. – P. 102.

            Синхани, Тамара. Из истории иконописания в Ново-Нямецком монастыре // Tyragetia. – 1996. Vol. III. – P. 195-200.

 

Preot. dr. Maxim Melinti








02.11.2022

MISIUNEA UNUI CREȘTIN în 4 propoziții

 



MISIUNEA UNUI CREȘTIN în 4 propoziții


În a 6-a rugăciune din slujba Sfântului Maslu găsim 4 cereri către Dumnezeu, prin care ni se arată menirea noastră ca creștini pe acest pământ. Astfel că fiecare mădular al trupul omenesc are menire să fie sfințit și îndumnezeit, fiecare organ trebuie să vestească Evanghelia și să aducă lauda lui Dumnezeu:
- Gura lor o umple de lauda Ta.
- Buzele lor deschide-le spre slăvirea numelui Tău.
- Mâinile lor întinde-le spre lucrarea poruncilor Tale.
- Picioarele îndreptează-le spre vestirea Evangheliei Tale.

Să luăm aminte!