Persoane interesate

22.11.2021

NEAMUL ÎNDĂRĂTNIC - POEZIE

 



Neamul îndărătnic, neam necredincios
Cât mai ai tupeul să fii păcătos
Te comporți oribil și-ncăpăținat.
Viața și credința – toate ai trădat.
Cum încape-n tine gândul pătimaș
Te comporți cu Domnul ca cu un vrăjmaș
Vorbele murdare gura ți-ai umplut
Inima amară ca un buturuc.
Lasă-ți osteneală, totul în zădar
Căci vei pierde toate, nu priceti tu dar
Caută răbdare și neprihănire,
Caută credință și prietenie.
Tu trăiești în chefuri și în dezmierdări
Nu asculți poruncile, parcă ești ateu
Parcă ai fi veșnic, falsă ipoteză
Vei pieri degrabă, vei lua valiză
Ce ai în valiză, te va îndreba
Domnul tău din ceruri. Ce vei arăta?
N-ai nimic, ești putreder, gol și amărât
Ai trăit degeaba, ești dezămăgit!
Gol, pustiu e suflet, plin de crăpături
Ce rămâne-n urma, doar fărămituri.
Cât nu sună ceasul, poți să te renaști
Și cu Domnul păcii viață să împaci.

14.11.2021

DESPRE CRIZĂ

 



În ultimii ani tot mai frecvent se aude termenul criză – criză economică, criză socială, criză ecologică etc.

Știați că cuvântul criză vine de la grecescul κρίσις ceea ce înseamnă judecată, sentință, decizie.

Să înțelegem dragii mei, că criză vine drept un instrument de a ne deștepta, pentru a ne da posibilitate să dăm preț lucrurilor importante și secundare, să valorificăm și să ridicăm la locul de cinste credința și relația noastră cu Dumnezeu și cei apropiați.

Să luăm aminte la cuvintele Scripturii:

De veţi asculta poruncile Mele pe care vi le dau astăzi, zice Domnul, şi veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi-I veţi sluji din toată inima şi din tot sufletul vostru,

Voi da pământului vostru ploaie la vreme, timpurie şi târzie, şi-ţi vei strânge pâinea ta, vinul tău şi untdelemnul tău;

Voi da iarbă pe câmpia ta pentru dobitoacele tale şi vei mânca şi te vei sătura.

Păziţi-vă să nu se mândrească inima voastră şi să nu vă abateţi, nici să vă apucaţi să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi lor.

Că atunci se va aprinde mânia Domnului asupra voastră, va închide cerul şi nu va fi ploaie şi pământul nu-şi va da roadele sale; iar voi veţi pieri curând de pe pământul cel bun pe care Domnul vi-l dă.

Binecuvântare veţi avea dacă veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astăzi; iar blestem, dacă nu veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru” (Deuteronomul 11, 13-17, 27).

Putem să vorbim mult despre criză, dar nu vom ieși din acest lanț vicios al problemelor, dacă credința în Dumnezeu nu va reveni în casele noastre, în țara noastră și în toată lume.

 

Nihil sine Deo – nimic fără Dumnezeu!

 

Cu ruga către Dumnezeu, preotul Maxim Melinti

 


03.11.2021

BIBLIA în CASA CREȘTINULUI



 


Unde nu este Biblia, acolo nu este nici Dumnezeu.

Unde nu este Dumnezeu, acolo nu este nici dragostea.

Unde nu este dragoste, acolo nu este nici înțelepciune.

Unde nu este înțelepciunea, acolo nu este nici frică de Dumnezeu.

Unde nu este frică de Dumnezeu, acolo acolo nu este nici smerenie.

Unde nu este smerenie, acolo nu este nici iertare.

Unde nu este iertare, acolo predomină egoismul, orgoliul și mândria.

Zidiți-vă casele voastre pe Cuvântul lui Dumnezeu!

Hrăniți-vă din Pâinea Vieții!

Adăpați-vă din Izvorul Minunilor!

Biblia este calea spre mântuire, spre fericire și împăcare cu Dumnezeu.

 

Preotul Maxim Melinti

14.09.2021

PRO și CONTRA

 


Sistemul de azi a reușit din nou să facă treaba „bună” – să împartă societate în două tabere.

Prima tabără – cei vaccinați anti-covid, care așteaptă ca cei nevaccinați să moară de COVID.

Cea de-a două tabără – cei nevaccinați, care așteaptă și ei ca cei vaccinați să moară de vaccin.

Aceste tabere deja au început să se confrunte, în unele țări au loc prosteste, marșuri, care ajung la ciocniri violente.

De stimă, de toleranță, de acceptarea opiniilor nici vorbă.

Tot mai multă ură reciprocă, invidie, gelozie. Suntem destul de dezbinați ca să pierim de pe față Pământului, în lupta noastră internă, în dorința de a subjuga sau a nimici pe cei din jur, prin cuvânt sau prin faptă.

Mai tare ne interesează dacă vecinul nostru, intors din Egipt, stă la carantin sau nu. Avem ochi pe cei din transport care poartă sau nu mască. Nu ne mai interesează nici cultura, nici credință, nici prietenie!

Nici în lumea animalelor nu există așa ceva. Ați văzut leul care să râdă de maimuța că această este ierbevoră? Ați văzut vre-un câine, care să-și bată joc de rățile, care acestea au aripi?

Uităm istoria! Nu a trecut atât de mult de la regimul nazist, care nu accepta alte opini, forme de gândire, națiuni, tradiții și credințe!

Să luăm aminte!

Să nu ne transformăm în judecători!

Haideți să ne amintim de cazul lui Cain, care din invidie, ucide pe fratele său Abel:

Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!" (Facerea 4, 3-7).

Să luăm aminte! Păcatul a bătut la ușa și noi l-am primit în casa noastră ca pe un frate.

Și iarăși spune Hristos: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 35).

Părintele Maxim Melinti