CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII NAȘ DE BOTEZ?

 

Mulți din cetățenii noștri astăzi utilizează sistemul de umprumut bănesc prin intermediul bancar sau companii private, care pot oferi un credit pentru o perioada mai lungă sau mai scurtă. Cei care ați avut ocazie să luați credit v-ați ciocnit cu prezentarea unui pachet de acte, care pot justifica posibilitațile voastre financiare de a întoarce umprumut și să achitați acele procente cerute de banca sau companie.

Și totuși, chiar dacă ați prezentat toată lista de documente, angajatul băncii sau companiei vă va întreba, cine poată confirma că sunteți un om serior, care poate deveni un garat la creditate, adică garantează, pune un cuvânt pentru tine. Aici conaționalii noștri dau dovadă de nănășism și cumătrism și ca de obicei fac trimite la nașii lor de cununie. Cine poate confirma starea ta economică și psiho-emoțională, dacă nașul tău de cununie, cu care te vezi la toate sărbătorile calendaristice și cu care construiești casă, stai la masă și pleci la masă?

Ceva asemănător se întâmplă la botez. Vin părinții copilului la biserică și vorbesc cu preotul cu privire la ziua și ora când poate fi botezat bebelușul. În afara de actul de naștere a copilului, unde se menționează numele și prenumele părinților biologici, este greu să dai seama cine sunt părinții copilului, mai ales dacă biserica este în oraș și nu în sat, și dacă eu ca preotul nu am avut fericită ocazie să-i cunun.

Cine poate afirma sau infirma că copilul va fi crescut în credință creștin-ortodoxă, ca un creștin evlavios și cetățean cu responsabilitățile civice? Acest lucru ar trebui să facă nași de botez. Unu sau pereche, nu neapărat nași de cununie. Contează că și aceștia să fie cunoscuți de preot ca niște creștini teferi și familie sănătoasă și exemplară.

În primile veacuri nu puteai să primești botez, având doar dorință de a fi botezat. Cine trebuia să te recomande, să te însoțească din primul pas și pe parcursul întregii tale vieți. Acest om a primit nume de naș de botez/крестный sau garat/поручитель, anume garat, ca și în cazul cu creditare. Acest garant vocaliza intenția rudei/prietenului de fi inițiat în credința creștină, și acest garat asista împreună cu finul său – numit catehumen, la lecții de catehizare. Catehizarea presupune transmiterea învăţăturilor referitoare la calea, adevărul, viața creștina, morala și norme spripturistice ci privire la credinţa ortodoxă.

Catehizare era mai mult învățare, decât învățătură. Procesul de îndrăgi pe Dumnezeu pe cale de cunoaștere a Scripturii, Învățăturii Bisericii. Acest proces era durabil, putea să țină de la trei luni până la trei ani. Catehizarea este împlinirea poruncii dumnezeieşti: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28,19-20).

Catehumenul, însoțit de nașul lui de botez, participa la lecții și la prima parte a liturghiei, până la aducera Darurilor. În lecțiilor catehumenul învăța să iubească pe Dumnezeu și pe aproapele său, să creadă și să aibă încredere în Dumnezeu.

Credința – criteriu important după care cineva putea primi botezul. Același lucru ar trebuie să ține cont și astăzi: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Marcu 16,16). Iar botezul era eveniment solemn și o sărbătoare pentru toată comunitate, dar nu pentru un grup de cumetrii și bunici, cum se practică astăzi.

Deci, nașul de botez garanta prezența credinței, dorința de a renunța la viața din trecut, la fapte urâte și comportament anti-creștin. Pentru că și nașul era membru activ al Bisericii Creștine, el vorbea din numele candidatului de botez în fața episcopului și garanta că cel ce vine după dânsul va fi și el un creștin adevărat.

În acest fel, frați și surori, vă îndemn să alegeți nași de botez după criteriul vieții morale și psiho-emoționale, dar nu după interes de bani și/sau relații.

Cel care vrea să descoperă în viața sa pe Dumnezeu, cel care dorește să primească botez și să se numească creștin și membru viu al Bisericii, cel care are intenții să devină cetățean ai Raiului, trebuie să-și aleagă oamenii să vor putea ajută să cunoașteți calea cea adevarată. În caz contrar, veți păți după spuse lui Hristos: „Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15,14).

Preotul Maxim Melinti,

Biserica Ghidighici

CE SEMNIFICAȚIA ARE PUNEREA INELELOR LA LOGODNĂ?

Taina Sfintei Cununii este precedată de slujba Logodnei. Logodna (în greceşte mnisteia - cerere în căsătorie, sau arravon - arvună, gaj, angajament, chezăşie) este o slujbă, care anticipează Cununie. În cadrul Logodnei Biserica binecuvintează şi consfinţeşte legământul sau aşezământul, adică tocmirea, aşezarea sau punerea solemnă la cale a căsătoriei dintre cei doi tineri.

Slujba Logodnei cuprinde următoarele momente:

-       Binecuvântarea;

-       Ectenia Mare;  

-       2 rugăciuni: una principală şi a doua de plecare a capetelor;

-       Punerea inelelor prin formule ce se repetă de 3ori pentru mire şi mireasă,       

-       O rugăciune despre inele;             

-       Ectenia întreită 

-       Apolisul/otpustul (încheiere), în caz dacă Logodna se oficiază separat de

-       Cununie.

Partea cea mai de seama a logodnei este punerea inelelor în degetele logodnicilor.

Ce sunt inele? Inelele (verighetele), sub formă de cercuri, fără început şi sfârşit, erau în Vechiul Testament simbol al puterii şi încrederii ce se acorda cuiva; în creştinism ele simbolizează iubirea nesfârşită şi fidelitatea reciprocă, dar şi trăinicia legăturii dintre viitorii soţi. Inele așa dar sunt semne al iubirii și al fidelității.

Inele se mai numesc și verighete. Verighă este o povară, o greutate, care se poartă de unii călugări înduhovniciți.

Revenind la inele, țin să menționez că aceastea sunt simboluri și a responsabilității și grijii unul pentru altul! Să vedem de unde reiesă această viziune!

La rugăciunea plecării capurilor, preotul exclamă: „Binecuvântează (Doamne) logodna aceasta și unește și păzește pe robii tăi aceștia în pace și într-un gând”. Așadar, de acum încolo el și ea trebuie să trăiască în pace și să gândească la fel. Să gândească la înmulțirea dragostei, ocrotirea familiei, înfrumusețarea casei lor.

Iar după rostirea celor două rugăciuni, preotul ia inelul mirelui, și rostind de 3 ori formula: „Se logodește robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh”, atinge fruntea mirelui și a miresei, face cu inelul semnul Sfintei Cruci, îi dă mirelui să sărute inelul, apoi îi pune pe mână inelul. Același lucru face cu inelul miresei.

De ce preotul atinge cu inelul fruntea mirilor? Pentru ca aceștia să nu uite de promisiunile și angajamentele lor, care au declarat în fața părinților săi, în fața lui Dumnezeu și în fața unor altora. Să nu uite că sunt soț și soție. Să nu uite că trăiesc unul pentru altul, dar nu fiecare pentru dânsul ca în fabula lui Donici „Racul, broasca și știuca”.

De ce mirii sărută inele? Pentru că se încadrează într-o cursă foarte importantă, unde nu există EU, ci numai NOI, unde fiecare din miri se gândește la binele și confortul reciproc, unde soțul și soția devin ziditorii unui viitor, bazat pe dragoste și dăruire.

Cu ce putem noi să asemănăm inelele mirilor? Eu am făcut așa comparație alegorică. Pe timpul, când tehnologia nu cunoaște tractoare, strămoșul nostru prelucra pământul cu o pereche de cai sau pereche de boi. Pentru ca animalele să se incorporeze în munca agricolă, ei erau uniți într-un instrument, numit jug. Acest jug nu numai că-i ține strâns, ca să nu fugă, dar le ajuta animalelor să simtă prezentă amândorura. Și când strămoșul nostru pornea la munca pe deal, se întâmpla că unul din acea pereche să obosească mai repede. Ce putea să facă el? Să iasă, să se odihnească? Nu! Partenerul își asuma responsabilitatea să tragă pentru ambii. Când unul se simțea mai bine, deja trăgea el mai mult, și pentru el, și pentru ea. Așa făceau tot timpul, până când nu terminau rândul. Când terminau rândul, nu se odihneau, căci odihninduse la fiecare rând, riscau să se trezească cu ninsori! Dar se întorceau și apucau următorul rând.

Așa e și în familie: când primul slăbește, celalt trage pentru ambii; când al doilea slăbește – cel dintâi trage pentru ambii. Și nu se opresc, nu cedează, nu caută refugiu sau loc ascuns. Precum și inele sunt în forma de cerc, unde nu se găsesc nici unghi, nici ascunzișuri. Tot la fel e și în căsnicie: nu mai cauți retrageri din familie, pentru ca să te odihnești de copiii, de treburile casnice, de rutină. Ci ambii, umăr la umăr, uniți într-un „jug” frumos și cu binecuvântare cerească, să meargă doar înainte, fiind povățuți spre tot lucrul bun, și însoțiți de Îngerul Domnului în toate zilele vieții lor.  

„Și dă robilor Tăi acestora viață pașnică, lungime de zile, înțelepciune, dragoste unuia către altul întru legătura păcii, seminție cu viață îndelungată, dar de prunci, cunună cea nevestigită a măririi!”.

Preotul Maxim Melinti, Biserica Ghidighici

      

Cuvânt la sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena

Însemnătatea femeii cuviincioase și cu purtare bună pentru familie și societate

(Cuvânt la sărbătoarea Sfântei Maria Magdalena)

 

Sfânta Maria Magdalena, pe care o preaslăvim, a fost de neam din Magdal, un mic orășel pe malul lacului Galileia. De atunci, de când Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos a vindecat-o pe ea, izgonind pe cei șapte draci, care o stăpâneau (Luca 8,2), ea cu toată inima s-a dedicat Lui, umbla după El, asculta cuvântul Lui cu mare sete. În timpul patimilor Mântuitorului, Maria era neîntrerupt lângă El și chiar în clipele când ucenicii Îl lepădară (Marcu 15,47). După Învierea Domnului, ea cea dintâi a venit la mormânt și a început aici să plângă pe Învățătorul ei, și pentru aceasta Domnul nostru Iisus Hristos pe ea cea dintâi a bucurat-o cu frumoasa veste a Învierii Sale din mormânt. După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Maria Magdalena mult a lucrat pentru propovăduirea Evangheliei și chiar singură a fost pentru această sfântă faptă la Împăratul Romei, Tiberiu, căruia i-a dăruit un ou roșu ca simbol (semn) al Învierii lui Hristos.

Din istoria Bisericii Creștine, fraților, noi știm, că afară de Sfânta Maria Magdalena, multe alte femei înțelepte au lucrat cu rânva pentru răspândirea învățăturii lui Hristos. Au lucrat aceste femei pentru întărirea credinței între oameni cu povățuiri, mângâieri, cu rugăminte, cu lacrimi, dar mai ales cu o viață cuviincioasă și evlavioasă.

Sfânta și Întocmai cu Apostolii Împărăteasa Elena a îndemnat pe fiul ei Constantin, să primească credința creștină; Sfânta Nina a semănat sămânțele creștinismului prin Georgia; Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu ne spune, că maica sa – Sfânta Nona nu numai în cele ale gospodăriei era ajutătoare bărbatului ei, dar ca o îndrumătoare îl povățuia pe el spre tot binele cu cuvântul și cu fapta și cu cât după porunca Apostolului se supunea bărbatului ei, cu atât se simțea nevoită de al povățui spre tot binele cu purtarea sa și cu faptele sale cel înțelepte. Fericitul Augustin fiind încă tânăr s-a îndepărtat de la calea adevărulu și s-a dat plăcerilor și poftelor vătămătoare sufletului și trupului. Dar blândele învățături și povățuiri ale evlavioasei maicii sale Monica și mai ales rugăciunele ei l-au întors în calea binelui și a adevărului. Augustin s-a pocăit, a căzut la picioarele mamei sale, recunoscând că numai ei se datorește întoarcerea lui la credință și virtute. Fără îndoială, că și stâlpii Bisericii – înțelepții Sfinții Părinți și Învățători, anumită mulțumită bunei învățături ce au avut-o din partea maicelor sale au ajuns să fie atât de proslăviți și cinstiți în Biserica noastră Ortodoxă.

Prin urmare, nu numai singurii Ucenicii și Ucenițele lui Hristos pot să fie lumina lumii – pot arăta celor ce stau în întuneric drumul către adevărata fericire, și veșnica mântuire, pot să fie și ele „sarea pămânului”. În fericita Împărăție a lui Hristos, toți, fără deosebire de parte bărbătească și femeiască (Galateni 3,28), pot să propovăduiască credința și purtarea bună, pot fi mai în Împărăția Cerească după făgăduința Mântuitorului (Matei 5,9). Așa a fost în vechime, așa poate să fie și în timpul nostru și femeile de acum au posibilitate de a sădi, de a răspândi, de a susține și a păstra adevărurile de credință, evlavie în familie, în societate și ele pot să lumineze cu lumina faptelor bune înaintea oamenilor, așa că alții văzând faptele lor cele bune vor slăvi pe Tatăl nostru din cer. Și femile din timpul nostru au posibilitate a fi stăruitoare în povățuiri, răbdătoare în sfaturi bune și blânde în mustrări. Numai trebuie ca ele singure, urmând evlavioaselor femei din timpurile vechi, bine să priceapă sfânta credință a lui Hristos, să fie pătrunse de duhul ei, să fie încălzite de adevărata evlavie și de dragoste curată către Mântuitorul Hristos, să fie însuflețite cu dorința înfocată de a sluji pentru mântuirea aproapelor săi. De la femeie care singură nu cunoaște învățătura evangheliei, care toată viața și-o petrece în fapte urâte și plăceri, în îndeplinirea obiceiurilor și modei lumești, împodobindu-se scump – de la asemenea femeie să înțelegem că nu putem aștepta povățuiri în credința creștină și îndemnuri de a trăi după această credință.

Încă mai binefăcătoare este înrăurirea femeii asupra copiilor săi ca mamă. După cum Sfânta Maria Magdalena, care i-a adus pe mulți la Hristos Mântuitorul, tot așa și fiecare mamă creștină are datoria de a aduce către Mântuitorul pe fii săi, a-i crește pe ei ăn purtare bună și în frica lui Dumnezeu, a-i păzi pe ei ca pe un dat neprețuit a lui Dumnezeu, ținând minte că pentru ei ea va trebui să dea răspuns în Ziua Judecății.

Fericiți sunt copiii care s-au născut într-o familie temătoare de Dumnezeu și care au fost crescuți de către o femeie binecredincioasă și cinstită, și fericită este acea femeie căreia îi este scris de Dumnezeu să se numească cu sfântul nume al mamei. Vai însă de acele familii și copiii, unde mama nu-și bate capul despre buna creștere încă din vârsta fragedă a copiilor săi. Acest rău e atât de mare încât nu-i mai putem găsi și nume.

Proslăvind amintirea Sfintei Maria Magdalena și îndeplinind sfânta datorie a iubirii noastre către Patrie, să înălțăm Celui Preaînalt umilite rugăciuni, ca să păzească El sub scutul bunătății sale, pentru binele și mângâierea noastre, toate femeile și mamele binecredincioase.

Preot, iconom stavrofor Serghie Bejan, In: Luminătorul, Nr. 13-14/1922, 27-30.