Iubiți români,
Limba
noastră-i limbă sfântă
limba vechilor cazanii
Ieri, 30 august, Biserica Ortodoxă
Română a cinstit viața, faptele și munca prodigioasă ale marelui ierarh și
cărturar român – Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Cunoașteți cu toții foarte bine
că opera sa fundamentală este „Cartea românească de învățătură la dumenecele
preste an și la praznice împărătești și la svănți mari“ sau Cazania, apărută la
Iași, în 1643. Cartea începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile Lupu „la toată
semenția românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această
limbă“, arătând că oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba
românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos
sufletelor pravoslavnici“.
Astfel că sfântul părinte
reconfirmă faptul că viața liturghică sau cultul divin ortodox a jucat și joacă
un rol deosebit de important în dezvoltarea limbii române. Biserica, clerul,
cărți liturgice și sfintele taine au contribuit la păstrarea, cultivarea şi
întărirea sentimentului apartenenţei la aceeaşi Biserică ortodoxă şi la acelaşi
neam. Aşa au simţit şi au trăit întotdeauna credincioşii ortodocşi români viaţa
în incinta Sfintelor Locașe.
Păstoul a împărtășit împreună cu părsoriții lui aceeași cântare, aceleași
slăviri și imne şi şi-au unit glasul în rugăciune comună, alcătuind o familiei
unită. La fiecare liturghie preotul cheamă pe creștinii: Şi
ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de
mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor.
De-alungul istoriei sale bimilenare, Biserica
Ortodoxă Română are o contribuţie majoră în promovarea conştiinţei unităţii
naţionale: Liturghia s-a săvârşit şi se săvârşeşte în limba română în toate provinciile
istorice.
Excepția s-a făcut în Basarabia, atunci când ea fost ciuntită și, pe nedrept
răpită de la Biserica-Mamă și anexată la Imperiul rus, suferint transformarea
cultului în limba străină acestui popor. Expresia „Biserica-Mamă” se regăsește
în opera lui Mihai Eminescu, care spunea că „Biserica este mama limbii române
literare” și „Biserica este maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea
etnică a poporului”[1]. Astfel,
termenul „Biserica-Mamă” se regăsește doar la români, și demonstrează cât de
mult iubim pe mama noastră biologică și pe „mama” noastră spirituală –
Biserica.
În
perioada țaristă, Basarabia, Biserica și poporul ei a rămas fără limba maternă,
fără cărți de cult și serviciul divin, care să fie oficiat pe înțelesul
viețuitorilor acestui ținut. Cei o sută de ani de slavie a fost pentru neamul
românesc din Basarabia un adevărat coșmar, după cum spunea Ion Pelivan.
După Revoluția rusă
din februarie anul 1917 și prăbușirea Imperiului Rus în Basarabia i-a naștere o
etapă inedită, perioadă, în care „preoțimea basarabeană a jucat unul dintre
cele mai importante roluri în mișcarea națională”[2]. Preotul Andrei Murafa, explică motivația clerului în
mişcarea naţională, în ziarul „România nouă” la 14 februarie 1918: „Dacă până
acum satele moldoveneşti s-au rusificat prin Biserică, apoi şi de naţionalizat
ele tot prin Biserică se vor naţionaliza. Să începem, deci, serios
naţionalizarea Bisericii de sus, pentru ca degrabă să o putem naţionaliza pe
de-a-ntregul. Cu Dumnezeu înainte spre un regim bisericesc nou, în ţară nouă!”[3].
Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Pastorala sa, adresată cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Române în anul 2013 spunea că „Sărbătoarea
Limbii Române de la 31 august, promovată și susținută prin Legea
nr. 53/2013 de Parlamentul României, are ca izvor de inspirație un moment crucial din istoria recentă a
Republicii Moldova, din anul 1989, când limba română a fost declarată limbă de
stat și s-a revenit la grafia latină”. „Și cu ecou pozitiv”, menționează
Părintele Patriarh, „Ziua Limbii Române a devenit sărbătoarea națională pentru
toți românii, ca o recunoștință vie față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a sfintei conștiințe de
neam, a comuniunii de cuget, de credință, de limbă și simțire românească”[4].
Dacă
„limba noastră-i o comoară”, după mărturia poetului – preot Alexie Mateevici, atunci
Biserica a fost prima care a păstrat-o în chivotul poleit cu aur şi a
împărtăşit-o tuturor credincioşilor. Prin viul grai sau prin scrierile
Sfinţilor Părinți şi a celor mai importante feţe bisericeşti din spaţiul
românesc, limba s-a păstrat şi s-a transmis generaţiilor până astazi.
Limba
română a fost „adusă” în Biserică de către Mitropolitul Moldovei Dosoftei, a
cărui convingere era că tot poporul trebuie să înţeleagă ceea ce se slujeşte:
„să-nţeleagă tot spăsenia lui Dumnezeu cu întreg înţeles”.
Unele
regiuni ale României, unde creștinii nu aveau posiblități financiare să trimită
la studii pe tineri din localitatea lor, aceștia învățau cultul ortodox de la
preotul lor. Neștiind uneori carte, viitorii preoți de la sate, prin grai viu,
auzind și ascultând ciclul slujbelor bisericești, învățau Scripturile, rânduiala
sfintelor taine și cuvinte de învățătură pastorală.
Limba noastră-i limbă sfântă
limba vechilor cazanii
Care-o plâng și care-o
cântă
pe la vatra lor
țăranii.
Aceste versuri minunate,
părintele Mateevici le-a compus în cadrul Congresului Învățătorilor din 1917.
Tot atunci marele nostru poet a declarat: Da, suntem moldoveni, fii ai vechii
Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România,
Bucovina și Transilvania. N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una,
aceeași cu cea de peste Prut.
În anul 1943 trece la cele veșnice Preasfințitul
Dionisie Erhan, Episcop de Cetatea Albă-Ismail, originar din satul Bardar, un
autodidact de excepție și un patriot înflăcărat. În „testamentul” Părintele
Ierarh menționează:
„Neamului meu întreg îi doresc întregirea
granițelor și atingerea tuturor idealurilor la care am aspirat noi și
strămoșii noștri și pentru cari noi adesea ne-am pus în primejdii mari, scăpând
de la dușmani până și pe cei ce plecau în 1918 să șteargă hotarul nedrept al
Prutului.
Cu limbă de moarte îndemn pe toți la unire,
bărbăție și credință întru apărarea sărăciei și moșiei românești, strânși uniți
în jurul Tronului Conducătorului nostru.
Fraților români, să faceți ca tot ce-i românesc
să fie veșnic și nepieritor.”
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
Preotul
Maxim Melinti,
consilier
cultural al Mitropoliei Basarabiei
[1] Mihai Eminescu, Opere,
vol. 13, Bucureşti, Ed. Academiei, 1989, pp. 168-169
[2]
Buzila, Boris. Din
istoria vieții bisericești din Basarabia. (1812-1918, 1918-1944), Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, –
Chişinău, Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa, 1996, p. 67.
[3]
Buzila... p. 76.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu