Am constatat prezența în societatea noastră a celor două extreme – agoniseala fără limită și nepăsarea fără limită.
Cei dintâi trăiesc ca să muncească, muncesc ca să cumpere lucruri luxoase în credit, să fie în rând cu lume, iar dacă se odihnesc, atunci după odihna lor mai au nevoie de lecuire. Și așa se primește că în loc de familia – la ei pe prim plan este lucru, în loc de odihnă – lucru, în loc de Biserica – din nou lucru. Ca rezultatul, copiii cresc parcă n-ar avea părinți, fiind lipsiți de dragostea părintească; soții trăiesc fără fidelitate, cu relații extraconjugale - fără remușcări și gândul la unele consecințe fizice sau morale - o viață trăită fără cultură, bunul simț, credință ca atare - job and party.
Și altă extremă - nepăsarea totală: beau, mănânc, petrec, nici o grijă pentru școlarizare, un dezinteres pentru prezentul și viitorul. Acest fenoment se regăsește tot mai multe în rândul tinerilor noștri, crescuți din banii părinților, la care spiritul de muncă, de luptă, de asigurarea unui trai decent este complet atrofiat. Pentru ei nici părinții, nici profesorii de la școală, nici poliția și nici preotul nu sunt autoritate. Rețele de socializare, luxul, selfie, limbaj și comportament vulgar - sunt normalitate. Nu le pasă de nimic și de nimeni!
Apostolul Pavel ne avertizează: „Ce va semăna omul, aceea va şi secera!” (Galateni 6, 7). Având un scop bine determinat și bine gândit putem face planuri și visa pentru un viitor decent, liniștit și pașnic, nu doar viitor îndestulat, sătul și confortabil!
