Persoane interesate

24.10.2024

MITROPOLITUL PETRU – UN MARTIR ȘI MĂRTURISITOR AL VALORILOR ORTODOXE ROMÂNEȘTI DIN BASARABIA



Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscop de Chișinău, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, este cel de al 3-lea ierarh român în scaunul Mitropoliei Basarabiei din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Născut pe 24 octombrie 1946 în comuna Țiganca, Județul Cahul, Republica Moldova.

După încheierea serviciului militar, în 1967 este admis la Seminarul Teologic Sf. Andrei din or. Odesa, iar în 1968 intră ca frate în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odesa.

La 29 martie 1969 este tuns în monahism de Înaltpreasfinţitul Părinte Serghie Petrov, Mitropolitul Odesei și Hersonului.

La 29 decembrie 1970 este hirotonit ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Odesa de către Preasfinţitul Părinte Meliton Soloviov, rectorul Academiei Teologice din Leningrad (Sankt Petersburg).

În 23 februarie 1973 este hirotonit ieromonah și până-n anul 1975 slujește în localitățile românești: Apșa de Mijloc, Apșa de Jos și Valea Scradei, reg. Transcarpatia, Ucraina.

La 3 decembrie 1989 este ridicat la rangul de arhimandrit și revine în Basarabia unde slujește la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. La 25 mai 1990 este numit stareț la mănăstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Căpriana.

În 20 iulie 1990 este ales și numit episcop de Bălți, fiind hirotonit la 1 septembrie 1990 în Catedrala din Chișinău.

Printre ierarhi, care au participat la hirotonia Voastră a participat și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de atunci, ÎPS Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Pronia lui Dumnezeu a făcut ca peste 15 ani, la 30 septembrie, Înaltpreasfinția Voastră v-ați învrednicit să puneți engolpionul pe pieptul Preafericitului Părinte Patriarh.

 În august 1992, a fost dat afară din reședința episcopală, din cauza atitudinii sale proromânești.

La Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei din 14 septembrie 1992, Preasfinţitul Părinte Petru este ales locțiitor de Mitropolit al Basarabiei cu sediul la Chișinău.

Tot în septembrie același an, o delegație reprezentând clerul și mirenii Mitropoliei Basarabiei s-a prezentat la Patriarhia din București, cerând jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române asupra Bisericii din Basarabia.

La 14 septembrie 1992, Patriarhia Română emite Act Patriarhal și Sinodal privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău.

Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi de dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi simţire românească [1]se spune în Actul Patriarhal şi Sinodal.

„De asemenea, stipulează Actul, toţi clericii şi păstoriţii lor care sunt deja sau care vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici şi credincioși binecuvântați, şi, ca atare, orice sancțiune disciplinară bisericească îndreptată împotriva lor, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei, este considerată nulă şi neavenită”[2].

La 21 septembrie Preasfinţitul Părinte Petru este primit în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română, fiind numit Locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, devenind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992.

La 3 octombrie 1995 Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales Mitropolit al Basarabiei. Este confirmat ca Mitropolit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 24 octombrie 1995, acordându-i-se titlul de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

În anul omagial, 2022, când Mitropolia Basarabiei a marcat 30 de ani de la reactivare, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj pastoral, în care, printre altele, a evocat contribuția excepțională a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit în promovarea culturii și spiritulatății ortodoxe românești din Republica Moldova:

„Datorită râvnei și jertfelniciei Înaltprea­sfințitului Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei și a celor doi ierarhi sufragani, Preasfințiții Părinți Antonie de Bălţi și Veniamin al Basarabiei de Sud, în bisericile ortodoxe românești din Republica Moldova credincioșii simt bucuria trăirii credinței strămoșești a poporului român şi identitatea lor etnică profundă. Prin participarea lor la viața liturgică, la evenimentele culturale și la acțiunile social-filantropice organizate de parohiile Mitropoliei Basarabiei, sunt promovate valorile permanente ale credinței ortodoxe și ale culturii românești, sunt transmise tradițiile românești și este cultivată limba română, toate acestea contribuind la păstrarea identității culturale, etnice, lingvistice și ecleziale a românilor ortodocși din Basarabia.

În mod special, Înaltpreasfințitul Părinte Petru și-a manifestat grija pastorală și atenția deosebită față de viața bisericească prin demersuri permanente pentru creșterea numărului unităților de cult și a personalului clerical și monahal, pentru construirea, consolidarea și repararea a numeroase lăcașuri de cult, centre sociale ori clădiri administrative, precum și pentru realizarea programelor cultu­ral-educaționale și social-filantropice, în strânsă colaborare cu Misiunea Socială Diaconia. Exemplul Înaltpreasfinției Sale a fost urmat în ultimii ani, cu roade semnificative, de către Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.”[3].

Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina spunea că „preotul sfânt odihnește inimile credincioșilor, aduce pace conștiinței lor, se face pildă și model al vieții creștinești și întruchipează icoana vie și perceptibilă a cultului creștin.”[4]. Noi, clerul și binecredinciosul popor român din cadrul Mitropoliei Basarabiei odihnim inimile noastre alături de vrednicul, smeritul și înțeleptul nostru Arhipăstor. Ne odihnim, fiindcă viața zbuciumată și provocările ne perturbează și ne abat de la ritmul disciplinii evanghelice. Însă, cunoscând greutățile, prigoana, amenințările care le-ați îndurat, și văzând blândețea, pace și verticalitatea voastră, ne oprim, ne uimim și ne contaminăm din virtuțile Înaltpreasfinției Voastre, din evlavia și bărbăția unui adevărat martir.

În lumea noastră, afectată de violență, război și ură, cuvintele altui sfânt părinte, recent canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstrie, se potrivesc evenimentului de azi, care nu este doar unul festiv, dar și emblematic: „Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, iar nu băţul. Adică cu blândeţe, iar nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.”[5].

Credincioșii de azi, dar și cei care nu fac parte din Biserica Ortodoxă: protestanți, atei, agnostici, vor ca ceea ce învață Ierarhul sau preotul de pe amvonul sfântului locaș să corespundă cu ceea ce este scris în Evanghelia și cu ceea ce face el personal, în biserică, în casă și în stradă. Înaltpreasfinția Voastră întruniți ani buni recomandările pastorale ale Sfântului Apostol Pavel: „Fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4, 12). Ați fost și rămâneți în continuare acela, care înspirați încredere, chemați la trezvie, învintați la comuniune euharistică, încurajați la facerea acțiunelor de milostenie. Ne ghidați pe noi, preoți și credincioși să trăim în rugăciunea permanentă, făcându-ne lumina lumii și icoana vie.

Vasul ales a lui Hristos încuraja pe primii creștini din Corint cu următoarele cuvinte: Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. (I Corinteni 4, 12-13) și „în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi;” (II Corinteni 4, 8-9). Aceste cuvinte pauline le-ați însușit din băncile școlilor teologice și le-ați avut drept reazăm în perioada grelelor încercări, când ați fost alungat din sediul eparhial de la Bălți, când ați fost urmărit și amenințat de securitate și ori de câte ori diavolul a dorit să vă impiedice reactivarea Mitropoliei Basarabiei și revitalizarea ortodoxiei românești în Basarabia.

La fiecare Liturghie noi intonăm cuvintele Mântuitorului Hristos: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” (Matei 5, 10).

Și noi, turma Înaltpreasfinției Voastre suntem fericiți să fim alături de Dvs și să îndurăm orice prigoană cu demnitate și cu nădejde în Dumnezeu, fiind încredințați că „plata noastră multă este în ceruri”!

Domnului nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile sfinților părinți, ierarhi și dascăli, mucenici și mucenițe, cuvioși părinți și cuviose maici, martiri și mărturisitori din temnițele comuniste și toți sfinți români, să vă dăruiască ani mulți și binecuvântați în slujiba Sfântului Altar, credință puternică și dragoste nefățarnică, răbdarea lui Iov și înțelepciunea lui Solomon, și vă urăm „La mulți ani”!

Preotul dr. Maxim Melinti,

Consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei

Mesajul rostit în cadrul Slujbei de Tedeum, la Paraclisul Mitropolitan, la 24 octombrie 2024



[1] Act patriarhal şi sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reședința în Chișinău, In: Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, p. 51.

[2] Idem, p. 52.

[3] Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la reactivare // https://mitropoliabasarabiei.md/mesajul-preafericitului-parinte-daniel-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane-transmis-cu-prilejul/ [accesat la 23.10.2024]

[4]  Sfantul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, București: Editura Sophia, 2008, p. 56.

[5] Arhimandrit Ioanichie Balan, Părintele Paisie Duhovnicul, Iași: Editura Doxologia, 2010, p. 77.