Persoane interesate

11.09.2020

OSPĂȚUL LUI IROD ȘI IOAN BOTEZĂTORUL



Astăzi Biserica Ortodoxă comemorează tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Despre ce este sărbătoarea de azi?

Evanghelii de la Matei (cap. 14, vers. 1-13) și Marcu (cap. 6, vers. 14-30) povestesc soarta Sfântului Prooroc și Înaintemergătorul și Botezătoril Domnului Ioan, care a fost omorât din cauza a celor cinci păcate, săvârșite de către regele Irod. Să vedem care sunt ele?

 

Primul păcat: De ziua sa Irod face ospăț pentru dregători

Irod, spune evanghelistul Marcu, face petrecere la care cheamă pe dregători, căpeteniile oștirii și fruntașii din Galileea. În timp Ioan Botezătorul învăța că cel ce are două cămeși, să dea celui ce nu are, Irod dă petrecere de zile mari, chefuiește și își hrănește orgoliul în mijlocul dregătorilor săi, care sunt gata să tolereze orice nebunie a stăpânului lor, numai să fie și ei plătiți bine. Hristos învață că atunci „când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi.” (Luca cap. 14, vers. 12-14). Dacă Irod chema pe cei vulnerabili la masa sa, nu avea cu ce să fălească în fața lor, nu era de unde să-și hrănească orgoliul său!          

 

Al doilea păcat: Irod ascultă pe Ioan Botezătorul, dar nu ia aminte la cele spuse!

Marcu mărturisește că Irod „se temea de Ioan, știindu-l om drept și sfânt, și îl ocrotea; și când îl asculta, sta mult pe gânduri și era bucuros să-l asculte”. Da ce folos să te temi și să asculți, dacă nu regreți și nu te căiești? Lumea a ajuns să se teamă de chinurile iadului, dar nu se tem de săvârșirea păcatelor; au frică de a fi pedepsiți de Dumnezeu, dar nu au credință în Dumnezeu și nu au dragoste față de El! Ce-i folosea lui Irod să asculte pe Ioan, dacă se întorcea înapoi în mizeria păcatului, continuând să trăiască în adulter cu soția fratelui său Filip? Ce-i folosea să stea pe gânduri, în timp ce marele prooroc stă închis în temniță! Ce-i folosea lui Irod să aibă în fața sa un mare profetor, când inima lui de fapt era tare departe de Dumnezeu și nu avea dorința de a-și schimba viața? Despre unii ca Irod Isaia spunea: „poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe” (Isaia cap. 29, vers. 13).

Deci nu era destul să audă niște cuvinte frumoase. Irod trebuia să ia aminte la vorbe usturătoare ale lui Ioan.

În pilda semănătorului, vorbind despre creștini adevărați, Hristos învață că semințele căzute în pământ bun sunt „cei care, cu inimă curată și bună, auzind cuvântul, îl păstrează și fac rod prin răbdare” (Matei cap. 8, 15). Așadar, nu este suficient să ascultăm ceea ce spune Hristos prin gura preotului la Liturghie, dar și să auzim chemarea lui Hristos la pocăință, ridicarea din noroiul păcatelor și pornire după Hristos, care zice: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei cap. 11, vers. 28), căci „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, nimeni nu vine la Tatăl Meu, decât prin Mine” (Ioan cap. 14, vers. 6).

Sfântul Ioan Gură de Aur se arăta revoltat pe locuitorii Constantinopolului, care veneau la Liturghie să-l asculte, știindu-l ca pe un mare orator. După închierea cuvântărilor, în Biserica răsunau aplauze de apreciere din partea celor prezenți. Și cu asta totul se termina. Lumea era încântată de darul vorbirii, de expresiile folosite de ierarh, dar nu intrau în esența predicilor și nu luau aminte la învățăturile rostite de Ioan Gură de Aur.

 

Al treilea păcat: Irod face promisiuni, fără a gândi la consecințe.

Irod face promisiuni, fără a se gândi la consecințe. Îi spun fiicei Irodiade: cere de la mine orice voiești, și-ți voi da. Ce prostie omenească! Câtă lume a suferit din cauza unor promisiuni, jurăminte vorbe spune fără tolc, aruncate în aer, care nu au fost îndeplinite și neglijate, sau în urmă cărora avea de suferit cineva. Să amintim de promisiunea lui Petru, spusă la Cina cea de Taină: Doamne, dacă toți se vor lepădate de tine, eu – niciodată! Nu s-a ținut Petru de cuvântul său, L-a tradat pe Hristos, lepădându-se de trei ori. Apostolul Iacov spune: „să nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, și să vă fie vouă ce este da, da, și ce este nu, nu, ca să nu cădeți sub judecată” (Iacob cap. 5, vers. 12).

 

Al patrulea păcat: Irod risipește ceea ce nu-i aparține.

Irod este gata să dea fetei Irodiadei „până la jumătate de împărăție”. Cum, jumătate de împărăție? Cui? Unui copil răsfățat, copilul concubinei, copilul care pur și simplu a dănsat... Irod este gata să dea jumătate din regat tot cu popor, pământul câștigat prin războaie și lupte, bogăția acumulată de secole, muncită prin sudoarea frunții de înaintașii și conaționalii săi. Irod se crede stăpân și este gata să dea tot ceea ce de fapt nu-i aparține lui, ci numai lui Dumnezeu: Pământul Făgăduinței și Popor ales! Îmi amintesc în filmul „Vlad Țepeș”, domnitorul reproșează boierimii: „Nu Țara voastră, boieri, ci voi sunteți ai Țării. Vladislav al Ungariei, nu Ungaria lui Vladislav; Cazimir al Poloniei, nu Polonia lui Cazimir.” Cuvinte de aur!

Se spune că trăiau odată doi frați care de ceva timp au rămas fără tată, dar au moștenit un teren mare de pământ, pe care nu știuau cui a revenit. Am mers la preot să le rezolve problema. Cel mare spune că pământul aparține lui, fiindcă este fratele mai mare și capul familiei. Cel mic spune că pământul aparține lui, deoarece este cel mai mic și cel mai iubit de tată. Părintele i-a cerut fraților să-i arate terenul. Au mers toți trei pe deal. Părintele le zice: Stați să văd ce-mi spune pământul! Se intinde pe jos și pune ureche la pământ. Ce spune?, îl întreabă frații nedumeriți. Părintele răspunde: Băieți am vești proaste pentru voi! Pământul zice că nu va aparține nici unuia și altuia, dar, zice pământul, că după moartea voastră, voi amândoi veți fi ai lui!

 

Al cincelea păcat: Irod nu vrea să renunțe din cauza celor prezenți.

Irod cade în capcana propriilor mreje. Devine rob al propriilor promisuni, rob al orgoliului și duhului slavei deșarte. Irod face petrece de ochii lumii, este plin de mândrie și orgoliu, admiră dansul fiicei Irodiadei, cu care are relații neligitime și face promisiuni publice, fără a se gândi la consecințe. Irodiada, avâd ură pe Ioan Botezătorul, îi zice fiicei sale: Cere capul lui Ioan! Și împăratul s-a întristat adânc, spune evanghelistul, dar din pricina jurământului și din pricina celor care ședeau împreună cu el la ospăț, n-a vrut să-i nesocotească cererea.

Vedeți! Din pricina celor care ședeau la ospăț... Noi de multe ori facem ceva de ochii lumii, pentru a fi plăcuți oamenilor, ținem cont de părerea cuiva și ne rușinăm de a face ceva bun și plăcut, ca să nu fim judecați. „Dar ce o să spună lumea?!” Ce poate spune lumea? Toată lumea nu poți să împaci. În final lumea mereu rămâne nemulțumită și te judecă. Creștinii întru totul trebuie să facă lucruri care să fie plăcute lui Dumnezeu, și să rămână lecție vie pentru generațiile care ne urmează. Creștinul trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu și aproapele său prin căință și dorința de a nu mai păcătui și de râvnă de a face în continuare doar lucruri bune și frumoase!

Concluzii:

Putea oare Irod să procedeze altfel? Da, putea! De la bun început, când a fost certat de Ioan că trăiește în concubinaj cu soția fratelui său Filip, trebuia să se lase de păcatul adulterului și să devină un rege plăcut lui Dumnezeu și exemplu pentru dregători și cetățeni. Dar duhul slavei deșarte, curvia și beția i-a astupat urechile, i-a închis ochii și i-a distrus sufletul. Dar atenție. Din cauza lui suferă și un om sfânt – Ioan Botezătorul. Aici încă o lecție importantă pentru noi: păcatul este ca o atentat unui terorist – în urma exploziei bombei moare teroristul și oameni nevinovați aflați în jurul lui. Păcatul aduce daune nu numai celui ce păcătuiește, dar face să sufere cei apropiați – familia, vecini, colegi. Să nu creadă cineva, că dacă ai o dependență, bei sau te droghezi, scoți toate bunurile din casă și le vinzi pentru un grad de alcool sau o doză de droguri, îți strici nu numai trupul și sufletul tău, dar distrugi și sănătatea celor din jur – familia, vecini și colegi.

Să luăm aminte, iubiți frați și surori, să fim cu ochii și urechile către Dumnezeu, să fim fideli cuvintelor și faptelor sfinților noștri și să fim exemple de creștini adevărați pentru copiii noștri!

 

Preotul Maxim Melinti,

Biserica Ghidighici

 


06.09.2020

DESPRE OM ABANDONAT

 



Trăia odată un bărbat

Bărbat şi-n om adevărat

Cu griji şi gânduri omeneşti

Şi slăbiciunile lumeşti.

 

Dar într-o zi a constatat,

Că Domnul l-a abandonat.

Ca pe un Iov plin de dureri.

Lăsând bolnav, fără averi.

 

Şi-aşa mult timp, prea necăjit,

Fără puteri, mereu oftând,

El către Domnul suspina

Şi-n lacrimi cererea rostea:

 

De ce în clipa de ispită,

De ce în clipa de necaz,

Nu-mi eşti alături, Preamărite?

N-ai dat din ceruri un răgaz?

 

Cum, după cele petrecute

Să cred în existenţa Ta.

Ori nici iubirea Părintească

Nici ea nu poate ajuta?

 

Şi dacă totuşi eşti alături

De ce în braţe nu mă porţi

Căci mă țin dea Tale sfaturi,

De-ceea cheamă-mă din morți?

 

Şi s-auzit din cer un vuiet

Un zgomot tare şi măreţ,

Şi întru-n car de foc se urcă

Bărbatul nostru îndrăzneţ.

 

„Spuneai că ai rămas tu singur,

Dar vreau din start să-ţi lămuresc,

Ca Dumnezeu să te asigur

Că pururi pentru voi trudesc.

 

Din zi în noapte, fără tihnă

Vă port în braţe părinteşti

Şi pentru că nu am odihnă

Ca paznic Eu vă ocrotesc.

 

Dar ca să fii tu încrezut

Hai tu cu mine la plimbare 

Să vezi pe maluri unei mări

Frumoase urme de picioare”.

 

Şi tot în chip miraculos

Cei doi pe mare se aflară

Şi aruncând privire în jos

Văd patru urme de la picioare.

 

„Vezi sunt ai tăi

Şi sunt ai mei

Hai deci să mergem după ei.

Şi mai departe o să vezi,

Că nu minţeam, şi o să crezi”.

 

Şi tot aşa mergând încet,

Vre-o două ore, se opriră

Ei întru-n loc, unde uimit

Bărbatul zice cu mâhnire:

 

„Stai Doamne sfinte, iată, vezi

Că-au dispărut ai tăi picioare

Doar ale mele sunt aici

Şi totuşi ai plecat, matale?!”

 

Şi indignat şi supărat

Pleca el capul său cu jale,

Iar Dumnezeu îl mângâia

A mângâiat pe biata oaie:

 

„Ascultă, fratele meu scump

Și ia aminte ce îți spun

Nu eu aici am dispărut

Dar tu bărbate ai căzut.

 

Aici prea tare te-ai lovit

De griji și multe provocări

De atunci în brațele îmi ești.

Și tot te pot pe-aceleași drumuri.

 

Şi te-am laut la mine-n braţe

Şi mai departe te-am purtat,

Să ştii că viaţa ta îmi pasă,

Şi pentru tine am luptat”.

 

Atunci a înţeles bărbatul

Aceasta taina luminoasă

Prin care Domnul Împăratul

Din lumea asta mincinoasă

Cu mare preţ pe noi ne scoate,

Purtând în braţe părinteşti

Sfinţind cu dar dumnezeiesc.

 

Din rătăcire El ne scoate,

Ne moaie inima uscată,

          Ca ochii cei duhovniceşti

Să vadă cele îngerești.

 

Să poate fiecare om

Să crească-n fapte ca un pom

Și în gradina cea din Rai

Să revenim la veșnic Plai.


Preotul Maxim Melinti


05.09.2020

BALADA POETULUI SINGURATIC

 


Fiecare pentru dânsul, fiecare în lumea lui,
Nici nu-i pasă, nici nu-l doare, pentru soarta nimănui.
Am ajuns să fim obrajnici, egoiști, nepăsători.
Doamne, ce-i cu lumea asta, lume de neguțători!
Ca la târg, toți te măsoară, cântaresc, te înconjoară
Și mă simt ca animală, sincer, sufletul mă doare.
Mult contează azi statutul, bani, relații și costume.
Tot mai rar valori creștine, de cultură nici nu spunem!
Cercuri strânse de elită, interese personale,
Nu acceptă, nu le place! Sunt străin în lume mare.
Pot să scriu eu mult și bine, căci talentul meu nu moare.
Ați văzut ce scriu eu oare, am puternice izvoare.
Căci izvorul nesecat este dat de Dumnezeu,
N-o să-L mint, căci sunt creștin și râmân a Lui fidel!
Nu vă place stilul meu, scriu prea prost, nu mă opriți!
Pentru harul ce pot eu, eu vă rog, nu asupriți!
Scriu, și scriu, și iarăși cânt eu balada demnității
Doina dragostei curate și personelor mărețe.