Astăzi Biserica Ortodoxă comemorează tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Despre ce este sărbătoarea de azi?
Evanghelii
de la Matei (cap. 14, vers. 1-13) și Marcu (cap. 6, vers. 14-30) povestesc
soarta Sfântului Prooroc și Înaintemergătorul și Botezătoril Domnului Ioan,
care a fost omorât din cauza a celor cinci păcate, săvârșite de către regele
Irod. Să vedem care sunt ele?
Primul păcat: De ziua sa Irod face ospăț pentru
dregători
Irod,
spune evanghelistul Marcu, face petrecere la care cheamă pe dregători,
căpeteniile oștirii și fruntașii din Galileea. În timp Ioan Botezătorul învăța
că cel ce are două cămeși, să dea celui ce nu are, Irod dă petrecere de zile
mari, chefuiește și își hrănește orgoliul în mijlocul dregătorilor săi, care
sunt gata să tolereze orice nebunie a stăpânului lor, numai să fie și ei
plătiți bine. Hristos învață că atunci „când faci prânz sau cină,
nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici
vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi
fie ca răsplată. Ci, când
faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi.” (Luca cap. 14, vers. 12-14). Dacă Irod chema pe cei
vulnerabili la masa sa, nu avea cu ce să fălească în fața lor, nu era de unde
să-și hrănească orgoliul său!
Al doilea păcat: Irod ascultă pe Ioan Botezătorul, dar
nu ia aminte la cele spuse!
Marcu
mărturisește că Irod „se temea de Ioan, știindu-l om drept și sfânt, și îl
ocrotea; și când îl asculta, sta mult pe gânduri și era bucuros să-l asculte”.
Da ce folos să te temi și să asculți, dacă nu regreți și nu te căiești? Lumea a
ajuns să se teamă de chinurile iadului, dar nu se tem de săvârșirea păcatelor;
au frică de a fi pedepsiți de Dumnezeu, dar nu au credință în Dumnezeu și nu au
dragoste față de El! Ce-i folosea lui Irod să asculte pe Ioan, dacă se întorcea
înapoi în mizeria păcatului, continuând să trăiască în adulter cu soția
fratelui său Filip? Ce-i folosea să stea pe gânduri, în timp ce marele prooroc
stă închis în temniță! Ce-i folosea lui Irod să aibă în fața sa un mare
profetor, când inima lui de fapt era tare departe de Dumnezeu și nu avea dorința
de a-și schimba viața? Despre unii ca Irod Isaia spunea: „poporul acesta se apropie de Mine cu
gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe” (Isaia cap. 29, vers.
13).
Deci
nu era destul să audă niște cuvinte frumoase. Irod trebuia să ia aminte la
vorbe usturătoare ale lui Ioan.
În
pilda semănătorului, vorbind despre creștini adevărați, Hristos învață că
semințele căzute în pământ bun sunt „cei care, cu inimă curată și bună, auzind
cuvântul, îl păstrează și fac rod prin răbdare” (Matei cap. 8, 15). Așadar, nu
este suficient să ascultăm ceea ce spune Hristos prin gura preotului la
Liturghie, dar și să auzim chemarea lui Hristos la pocăință, ridicarea din
noroiul păcatelor și pornire după Hristos, care zice: „Veniți la Mine toți cei
osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei cap. 11, vers. 28),
căci „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, nimeni nu vine la Tatăl Meu, decât prin
Mine” (Ioan cap. 14, vers. 6).
Sfântul
Ioan Gură de Aur se arăta revoltat pe locuitorii Constantinopolului, care
veneau la Liturghie să-l asculte, știindu-l ca pe un mare orator. După
închierea cuvântărilor, în Biserica răsunau aplauze de apreciere din partea
celor prezenți. Și cu asta totul se termina. Lumea era încântată de darul
vorbirii, de expresiile folosite de ierarh, dar nu intrau în esența predicilor
și nu luau aminte la învățăturile rostite de Ioan Gură de Aur.
Al treilea păcat: Irod face promisiuni, fără a gândi
la consecințe.
Irod
face promisiuni, fără a se gândi la consecințe. Îi spun fiicei Irodiade: cere
de la mine orice voiești, și-ți voi da. Ce prostie omenească! Câtă lume a suferit
din cauza unor promisiuni, jurăminte vorbe spune fără tolc, aruncate în aer, care
nu au fost îndeplinite și neglijate, sau în urmă cărora avea de suferit cineva.
Să amintim de promisiunea lui Petru, spusă la Cina cea de Taină: Doamne, dacă
toți se vor lepădate de tine, eu – niciodată! Nu s-a ținut Petru de cuvântul
său, L-a tradat pe Hristos, lepădându-se de trei ori. Apostolul Iacov spune: „să
nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, și să vă fie vouă ce este da, da, și ce
este nu, nu, ca să nu cădeți sub judecată” (Iacob cap. 5, vers. 12).
Al patrulea păcat: Irod risipește ceea ce nu-i
aparține.
Irod
este gata să dea fetei Irodiadei „până la jumătate de împărăție”. Cum, jumătate
de împărăție? Cui? Unui copil răsfățat, copilul concubinei, copilul care pur și
simplu a dănsat... Irod este gata să dea jumătate din regat tot cu popor,
pământul câștigat prin războaie și lupte, bogăția acumulată de secole, muncită
prin sudoarea frunții de înaintașii și conaționalii săi. Irod se crede stăpân
și este gata să dea tot ceea ce de fapt nu-i aparține lui, ci numai lui
Dumnezeu: Pământul Făgăduinței și Popor ales! Îmi amintesc în filmul „Vlad
Țepeș”, domnitorul reproșează boierimii: „Nu Țara voastră, boieri, ci voi
sunteți ai Țării. Vladislav al Ungariei, nu Ungaria lui Vladislav; Cazimir al
Poloniei, nu Polonia lui Cazimir.” Cuvinte de aur!
Se
spune că trăiau odată doi frați care de ceva timp au rămas fără tată, dar au
moștenit un teren mare de pământ, pe care nu știuau cui a revenit. Am mers la
preot să le rezolve problema. Cel mare spune că pământul aparține lui, fiindcă este
fratele mai mare și capul familiei. Cel mic spune că pământul aparține lui,
deoarece este cel mai mic și cel mai iubit de tată. Părintele i-a cerut
fraților să-i arate terenul. Au mers toți trei pe deal. Părintele le zice:
Stați să văd ce-mi spune pământul! Se intinde pe jos și pune ureche la pământ. Ce
spune?, îl întreabă frații nedumeriți. Părintele răspunde: Băieți am vești
proaste pentru voi! Pământul zice că nu va aparține nici unuia și altuia, dar,
zice pământul, că după moartea voastră, voi amândoi veți fi ai lui!
Al cincelea păcat: Irod nu vrea să renunțe din cauza
celor prezenți.
Irod
cade în capcana propriilor mreje. Devine rob al propriilor promisuni, rob al
orgoliului și duhului slavei deșarte. Irod face petrece de ochii lumii, este
plin de mândrie și orgoliu, admiră dansul fiicei Irodiadei, cu care are relații
neligitime și face promisiuni publice, fără a se gândi la consecințe. Irodiada,
avâd ură pe Ioan Botezătorul, îi zice fiicei sale: Cere capul lui Ioan! Și
împăratul s-a întristat adânc, spune evanghelistul, dar din pricina
jurământului și din pricina celor care ședeau împreună cu el la ospăț, n-a vrut
să-i nesocotească cererea.
Vedeți!
Din pricina celor care ședeau la ospăț... Noi de multe ori facem ceva de ochii
lumii, pentru a fi plăcuți oamenilor, ținem cont de părerea cuiva și ne rușinăm
de a face ceva bun și plăcut, ca să nu fim judecați. „Dar ce o să spună lumea?!”
Ce poate spune lumea? Toată lumea nu poți să împaci. În final lumea mereu
rămâne nemulțumită și te judecă. Creștinii întru totul trebuie să facă lucruri
care să fie plăcute lui Dumnezeu, și să rămână lecție vie pentru generațiile
care ne urmează. Creștinul trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu și aproapele său
prin căință și dorința de a nu mai păcătui și de râvnă de a face în continuare
doar lucruri bune și frumoase!
Concluzii:
Putea
oare Irod să procedeze altfel? Da, putea! De la bun început, când a fost certat
de Ioan că trăiește în concubinaj cu soția fratelui său Filip, trebuia să se lase
de păcatul adulterului și să devină un rege plăcut lui Dumnezeu și exemplu
pentru dregători și cetățeni. Dar duhul slavei deșarte, curvia și beția i-a
astupat urechile, i-a închis ochii și i-a distrus sufletul. Dar atenție. Din
cauza lui suferă și un om sfânt – Ioan Botezătorul. Aici încă o lecție
importantă pentru noi: păcatul este ca o atentat unui terorist – în urma exploziei
bombei moare teroristul și oameni nevinovați aflați în jurul lui. Păcatul aduce
daune nu numai celui ce păcătuiește, dar face să sufere cei apropiați –
familia, vecini, colegi. Să nu creadă cineva, că dacă ai o dependență, bei sau te
droghezi, scoți toate bunurile din casă și le vinzi pentru un grad de alcool
sau o doză de droguri, îți strici nu numai trupul și sufletul tău, dar distrugi
și sănătatea celor din jur – familia, vecini și colegi.
Să
luăm aminte, iubiți frați și surori, să fim cu ochii și urechile către
Dumnezeu, să fim fideli cuvintelor și faptelor sfinților noștri și să fim
exemple de creștini adevărați pentru copiii noștri!
