MITROPOLITUL PETRU – UN MARTIR ȘI MĂRTURISITOR AL VALORILOR ORTODOXE ROMÂNEȘTI DIN BASARABIA

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscop de Chișinău, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, este cel de al 3-lea ierarh român în scaunul Mitropoliei Basarabiei din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Născut pe 24 octombrie 1946 în comuna Țiganca, Județul Cahul, Republica Moldova.

După încheierea serviciului militar, în 1967 este admis la Seminarul Teologic Sf. Andrei din or. Odesa, iar în 1968 intră ca frate în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odesa.

La 29 martie 1969 este tuns în monahism de Înaltpreasfinţitul Părinte Serghie Petrov, Mitropolitul Odesei și Hersonului.

La 29 decembrie 1970 este hirotonit ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Odesa de către Preasfinţitul Părinte Meliton Soloviov, rectorul Academiei Teologice din Leningrad (Sankt Petersburg).

În 23 februarie 1973 este hirotonit ieromonah și până-n anul 1975 slujește în localitățile românești: Apșa de Mijloc, Apșa de Jos și Valea Scradei, reg. Transcarpatia, Ucraina.

La 3 decembrie 1989 este ridicat la rangul de arhimandrit și revine în Basarabia unde slujește la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. La 25 mai 1990 este numit stareț la mănăstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Căpriana.

În 20 iulie 1990 este ales și numit episcop de Bălți, fiind hirotonit la 1 septembrie 1990 în Catedrala din Chișinău.

Printre ierarhi, care au participat la hirotonia Voastră a participat și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de atunci, ÎPS Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Pronia lui Dumnezeu a făcut ca peste 15 ani, la 30 septembrie, Înaltpreasfinția Voastră v-ați învrednicit să puneți engolpionul pe pieptul Preafericitului Părinte Patriarh.

 În august 1992, a fost dat afară din reședința episcopală, din cauza atitudinii sale proromânești.

La Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei din 14 septembrie 1992, Preasfinţitul Părinte Petru este ales locțiitor de Mitropolit al Basarabiei cu sediul la Chișinău.

Tot în septembrie același an, o delegație reprezentând clerul și mirenii Mitropoliei Basarabiei s-a prezentat la Patriarhia din București, cerând jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române asupra Bisericii din Basarabia.

La 14 septembrie 1992, Patriarhia Română emite Act Patriarhal și Sinodal privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău.

„Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi de dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi simţire românească” [1], se spune în Actul Patriarhal şi Sinodal.

„De asemenea, stipulează Actul, toţi clericii şi păstoriţii lor care sunt deja sau care vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici şi credincioși binecuvântați, şi, ca atare, orice sancțiune disciplinară bisericească îndreptată împotriva lor, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei, este considerată nulă şi neavenită”[2].

La 21 septembrie Preasfinţitul Părinte Petru este primit în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română, fiind numit Locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, devenind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992.

La 3 octombrie 1995 Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales Mitropolit al Basarabiei. Este confirmat ca Mitropolit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 24 octombrie 1995, acordându-i-se titlul de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

În anul omagial, 2022, când Mitropolia Basarabiei a marcat 30 de ani de la reactivare, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj pastoral, în care, printre altele, a evocat contribuția excepțională a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit în promovarea culturii și spiritulatății ortodoxe românești din Republica Moldova:

„Datorită râvnei și jertfelniciei Înaltprea­sfințitului Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei și a celor doi ierarhi sufragani, Preasfințiții Părinți Antonie de Bălţi și Veniamin al Basarabiei de Sud, în bisericile ortodoxe românești din Republica Moldova credincioșii simt bucuria trăirii credinței strămoșești a poporului român şi identitatea lor etnică profundă. Prin participarea lor la viața liturgică, la evenimentele culturale și la acțiunile social-filantropice organizate de parohiile Mitropoliei Basarabiei, sunt promovate valorile permanente ale credinței ortodoxe și ale culturii românești, sunt transmise tradițiile românești și este cultivată limba română, toate acestea contribuind la păstrarea identității culturale, etnice, lingvistice și ecleziale a românilor ortodocși din Basarabia.

În mod special, Înaltpreasfințitul Părinte Petru și-a manifestat grija pastorală și atenția deosebită față de viața bisericească prin demersuri permanente pentru creșterea numărului unităților de cult și a personalului clerical și monahal, pentru construirea, consolidarea și repararea a numeroase lăcașuri de cult, centre sociale ori clădiri administrative, precum și pentru realizarea programelor cultu­ral-educaționale și social-filantropice, în strânsă colaborare cu Misiunea Socială Diaconia. Exemplul Înaltpreasfinției Sale a fost urmat în ultimii ani, cu roade semnificative, de către Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.”[3].

Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina spunea că „preotul sfânt odihnește inimile credincioșilor, aduce pace conștiinței lor, se face pildă și model al vieții creștinești și întruchipează icoana vie și perceptibilă a cultului creștin.”[4]. Noi, clerul și binecredinciosul popor român din cadrul Mitropoliei Basarabiei odihnim inimile noastre alături de vrednicul, smeritul și înțeleptul nostru Arhipăstor. Ne odihnim, fiindcă viața zbuciumată și provocările ne perturbează și ne abat de la ritmul disciplinii evanghelice. Însă, cunoscând greutățile, prigoana, amenințările care le-ați îndurat, și văzând blândețea, pace și verticalitatea voastră, ne oprim, ne uimim și ne contaminăm din virtuțile Înaltpreasfinției Voastre, din evlavia și bărbăția unui adevărat martir.

În lumea noastră, afectată de violență, război și ură, cuvintele altui sfânt părinte, recent canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstrie, se potrivesc evenimentului de azi, care nu este doar unul festiv, dar și emblematic: „Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, iar nu băţul. Adică cu blândeţe, iar nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.”[5].

Credincioșii de azi, dar și cei care nu fac parte din Biserica Ortodoxă: protestanți, atei, agnostici, vor ca ceea ce învață Ierarhul sau preotul de pe amvonul sfântului locaș să corespundă cu ceea ce este scris în Evanghelia și cu ceea ce face el personal, în biserică, în casă și în stradă. Înaltpreasfinția Voastră întruniți ani buni recomandările pastorale ale Sfântului Apostol Pavel: „Fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4, 12). Ați fost și rămâneți în continuare acela, care înspirați încredere, chemați la trezvie, învintați la comuniune euharistică, încurajați la facerea acțiunelor de milostenie. Ne ghidați pe noi, preoți și credincioși să trăim în rugăciunea permanentă, făcându-ne lumina lumii și icoana vie.

Vasul ales a lui Hristos încuraja pe primii creștini din Corint cu următoarele cuvinte: Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. (I Corinteni 4, 12-13) și „în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi;” (II Corinteni 4, 8-9). Aceste cuvinte pauline le-ați însușit din băncile școlilor teologice și le-ați avut drept reazăm în perioada grelelor încercări, când ați fost alungat din sediul eparhial de la Bălți, când ați fost urmărit și amenințat de securitate și ori de câte ori diavolul a dorit să vă impiedice reactivarea Mitropoliei Basarabiei și revitalizarea ortodoxiei românești în Basarabia.

La fiecare Liturghie noi intonăm cuvintele Mântuitorului Hristos: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” (Matei 5, 10).

Și noi, turma Înaltpreasfinției Voastre suntem fericiți să fim alături de Dvs și să îndurăm orice prigoană cu demnitate și cu nădejde în Dumnezeu, fiind încredințați că „plata noastră multă este în ceruri”!

Domnului nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile sfinților părinți, ierarhi și dascăli, mucenici și mucenițe, cuvioși părinți și cuviose maici, martiri și mărturisitori din temnițele comuniste și toți sfinți români, să vă dăruiască ani mulți și binecuvântați în slujiba Sfântului Altar, credință puternică și dragoste nefățarnică, răbdarea lui Iov și înțelepciunea lui Solomon, și vă urăm „La mulți ani”!

Preotul dr. Maxim Melinti,

Consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei

Mesajul rostit în cadrul Slujbei de Tedeum, la Paraclisul Mitropolitan, la 24 octombrie 2024

---

[1] Act patriarhal şi sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reședința în Chișinău, In: Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, p. 51.

[2] Idem, p. 52.

[3] Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la reactivare // https://mitropoliabasarabiei.md/mesajul-preafericitului-parinte-daniel-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane-transmis-cu-prilejul/ [accesat la 23.10.2024]

[4]  Sfantul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, București: Editura Sophia, 2008, p. 56.

[5] Arhimandrit Ioanichie Balan, Părintele Paisie Duhovnicul, Iași: Editura Doxologia, 2010, p. 77.

LIMBA NOASTRĂ-I LIMBA SFÂNTĂ!

 

Iubiți români,

Limba noastră-i limbă sfântă
limba vechilor cazanii

Ieri, 30 august, Biserica Ortodoxă Română a cinstit viața, faptele și munca prodigioasă ale marelui ierarh și cărturar român – Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Cunoașteți cu toții foarte bine că opera sa fundamentală este „Cartea românească de învățătură la dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari“ sau Cazania, apărută la Iași, în 1643. Cartea începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile Lupu „la toată semenția românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această limbă“, arătând că oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“. 

Astfel că sfântul părinte reconfirmă faptul că viața liturghică sau cultul divin ortodox a jucat și joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea limbii române. Biserica, clerul, cărți liturgice și sfintele taine au contribuit la păstrarea, cultivarea şi întărirea sentimentului apartenenţei la aceeaşi Biserică ortodoxă şi la acelaşi neam. Aşa au simţit şi au trăit întotdeauna credincioşii ortodocşi români viaţa în incinta Sfintelor Locașe.

Păstoul a împărtășit împreună cu părsoriții lui aceeași cântare, aceleași slăviri și imne şi şi-au unit glasul în rugăciune comună, alcătuind o familiei unită. La fiecare liturghie preotul cheamă pe creștinii: Şi ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

De-alungul istoriei sale bimilenare, Biserica Ortodoxă Română are o contribuţie majoră în promovarea conştiinţei unităţii naţionale: Liturghia s-a săvârşit şi se săvârşeşte în limba română în toate provinciile istorice.

Excepția s-a făcut în Basarabia,  atunci când ea fost ciuntită și, pe nedrept răpită de la Biserica-Mamă și anexată la Imperiul rus, suferint transformarea cultului în limba străină acestui popor. Expresia „Biserica-Mamă” se regăsește în opera lui Mihai Eminescu, care spunea că „Biserica este mama limbii române literare” și „Biserica este maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”[1]. Astfel, termenul „Biserica-Mamă” se regăsește doar la români, și demonstrează cât de mult iubim pe mama noastră biologică și pe „mama” noastră spirituală – Biserica.

În perioada țaristă, Basarabia, Biserica și poporul ei a rămas fără limba maternă, fără cărți de cult și serviciul divin, care să fie oficiat pe înțelesul viețuitorilor acestui ținut. Cei o sută de ani de slavie a fost pentru neamul românesc din Basarabia un adevărat coșmar, după cum spunea Ion Pelivan.

După Revoluția rusă din februarie anul 1917 și prăbușirea Imperiului Rus în Basarabia i-a naștere o etapă inedită, perioadă, în care „preoțimea basarabeană a jucat unul dintre cele mai importante roluri în mișcarea națională”[2]. Preotul Andrei Murafa, explică motivația clerului în mişcarea naţională, în ziarul „România nouă” la 14 februarie 1918: „Dacă până acum satele moldoveneşti s-au rusificat prin Biserică, apoi şi de naţionalizat ele tot prin Biserică se vor naţionaliza. Să începem, deci, serios naţionalizarea Bisericii de sus, pentru ca degrabă să o putem naţionaliza pe de-a-ntregul. Cu Dumnezeu înainte spre un regim bisericesc nou, în ţară nouă!”[3].

Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Pastorala sa, adresată cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Române în anul 2013 spunea că „Sărbătoarea Limbii Române de la 31 august, promovată și susținută prin Legea nr. 53/2013 de Parlamentul României, are ca izvor de inspirație un moment crucial din istoria recentă a Republicii Moldova, din anul 1989, când limba română a fost declarată limbă de stat și s-a revenit la grafia latină”. „Și cu ecou pozitiv”, menționează Părintele Patriarh, „Ziua Limbii Române a devenit sărbătoarea națională pentru toți românii, ca o recunoștință vie față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a sfintei conștiințe de neam, a comuniunii de cuget, de credință, de limbă și simțire românească”[4].

Dacă „limba noastră-i o comoară”, după mărturia poetului – preot Alexie Mateevici, atunci Biserica a fost prima care a păstrat-o în chivotul poleit cu aur şi a împărtăşit-o tuturor credincioşilor. Prin viul grai sau prin scrierile Sfinţilor Părinți şi a celor mai importante feţe bisericeşti din spaţiul românesc, limba s-a păstrat şi s-a transmis generaţiilor până astazi. 

Limba română a fost „adusă” în Biserică de către Mitropolitul Moldovei Dosoftei, a cărui convingere era că tot poporul trebuie să înţeleagă ceea ce se slujeşte: „să-nţeleagă tot spăsenia lui Dumnezeu cu întreg înţeles”.

Unele regiuni ale României, unde creștinii nu aveau posiblități financiare să trimită la studii pe tineri din localitatea lor, aceștia învățau cultul ortodox de la preotul lor. Neștiind uneori carte, viitorii preoți de la sate, prin grai viu, auzind și ascultând ciclul slujbelor bisericești, învățau Scripturile, rânduiala sfintelor taine și cuvinte de învățătură pastorală.

Limba noastră-i limbă sfântă
limba vechilor cazanii
Care-o plâng și care-o cântă
pe la vatra lor țăranii.

Aceste versuri minunate, părintele Mateevici le-a compus în cadrul Congresului Învățătorilor din 1917. Tot atunci marele nostru poet a declarat: Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. 

În anul 1943 trece la cele veșnice Preasfințitul Dionisie Erhan, Episcop de Cetatea Albă-Ismail, originar din satul Bardar, un autodidact de excepție și un patriot înflăcărat. În „testamentul” Părintele Ierarh menționează:

„Neamului meu întreg îi doresc întregirea granițelor și atingerea tuturor idealurilor la care am aspirat noi și strămoșii noștri și pentru cari noi adesea ne-am pus în primejdii mari, scăpând de la dușmani până și pe cei ce plecau în 1918 să șteargă hotarul nedrept al Prutului.

Cu limbă de moarte îndemn pe toți la unire, bărbăție și credință întru apărarea sărăciei și moșiei românești, strânși uniți în jurul Tronului Conducătorului nostru.

Fraților români, să faceți ca tot ce-i românesc să fie veșnic și nepieritor.”

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Preotul Maxim Melinti,

consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei

---

[1] Mihai Eminescu, Opere, vol. 13, Bucureşti, Ed. Academiei, 1989, pp. 168-169

[2] Buzila, Boris. Din istoria vieții bisericești din Basarabia. (1812-1918, 1918-1944), Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, – Chişinău, Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa, 1996, p. 67.

[3] Buzila... p. 76.

[4] Ziua Limbii Române - sărbătoare a identității și demnității poporului român. Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul sărbătorii Ziua Limbii Române, 31 august 2013 // https://patriarhia.ro/ziua-limbii-romane-sarbatoare-a-identitaii-si-demnitaii-poporului-roman-7469.html

„JIHADUL” sau „RĂZBOIUL SFÂNT” din numele PATRIARHIEI MOSCOVEI

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 34-35)

Pentru cei care tot continuă să creadă că Rusia este ultimul bastion al ortodoxiei, recomand să faceți cunoștință cu Decizia Soborului Rusesc din 27 martie curent, organizat sub președinția patriarhului Kiril, unde operațiunea militară rusească în Ucraina este numită oficial - RĂZBOIUL SFÂNT.

Se pare că cineva a uitat că Hristos și ucenicii Lui au „cucerit” lumea întreagă cu Evanghelia și cu cruce în mână, propovăduind dragostea, manifestând smerenia și răbdare, dar nicidecum evocând dușmănire, ură și război, purând arme în mâini, și arurcând bombe peste cetățenii altui stat independent.

Mântuitorul Hristos spune foarte clar: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35).

Iisus Mântuitorul a adus în lume o învăţătură nouă: iubirea aproapelui.

Evanghelia Mântuitorului este – mai presus de toate – evanghelia iubirii aproapelui. Mântuitorul a adus în lume porunca cea nouă a iubirii aproapelui, indiferent de neam, de limbă sau de religie. Mai mult decât atât: a adus porunca iubirii chiar şi a vrăjmaşilor:

Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Or, fiind lipsiți de această dragoste evanghelică, și purtând un război împotriva altui stat, altui popor - este o crimă și o blasfemie.

Evanghelia ne spune că odată un învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.

Iar Fericitul Augustin învăța: Iubește, și fă ce vrei!!!

În vremile noastre parcă s-a stins cu totul dragostea creştină. Se urăsc azi popoarele, se urăsc fiii aceluiaşi neam, se urăsc chiar şi cei din aceeaşi casă. De ce s-a stins şi se stinge mereu dragostea creştină între oameni? Răspunsul cel mai bun îl dă Apostolul Ioan când zice: „Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire“ (I In. 4, 8). Creştinii de azi nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Iisus Mântuitorul, de aceea lipseşte dragostea creştină din viaţa lor (Pr. Ilie Trifă).

„Cine zice că iubeşte pe Dumnezeu, dar urăşte pe fratele său, mincinos este“ (In. 4, 20). Cei mai mulţi din creştini trăiesc o astfel de viaţă mincinoasă.

Renumitul scriitor Umberto Eco a spus cândva: „Oamenii nu fac niciodată răul atât de complet şi cu atâta entuziasm ca atunci când îl fac din convingere religioasă.” (Umbro Eco, Cimitirul din Praga).

FRICĂ SAU CURAJ?

De-a lungul existenței sale bimilenare Biserica Creștină a optat pentru neutralitatea politică, încercând să se opună ideologiilor și capriciilor unor guvernanți. Și dacă neutralitatea dogmatică și doctrinară a fost mai ușor de păstrat, deși nu totdeauna în mod pașnic, atunci servilismul unor slujitor a fost mai anevoios de prevenit și de stopat. Astfel că cea mai nereușit capitol din istoria creștinismului a fost slujitori slabi și lacomi, care fiind și ei oameni cu slăbiciuni pământești, cu voie sau fără de voie, au căzut sub influența stăpânitorilor acestei lumi.

Însă, Biserica Ortodoxă se bucură și de ierarh vrednici, slujitori cinstiți, care s-au opus vehement conducătorilor nelegiuiți, riscând cu funcția și propria viață, spunând adevărul, criticând dur crima, compotamentul și acțiunile anticreștine și antiumane.

Ioan Botezătorul a avut mare curaj să-i spună regelui Irod despre nelegiuirea sa, care trăia deschis, fără rușine cu soția fratelui său Filip. Da, îndrăzneala lui Ioan a fost pedepsită cu moarte, prin decapetare, dar faptă și vocea curajoasă răsună peste veacuri. 

În secolul V, marele ierarh al Constantinopolului Ioan Gură de Aur se opune vehement vieții luxoase și extravagante ale împărătesei Eudoxia, dar mai ales pentru inaugurarea în preajma Catedralei Sfintei Sofia din capitala imperiului bizantin a unei statui de argint cu chipul împărătesei. Ierarhul vorbește curajos și critică în public pe Eudoxia: Iarăși Irodiada se îndrăcește, iarăși de tulbură, iarăși joacă și saltă, iarăși caută capul lui Ioan" (aluzie la ceea ce se întâmplase cu Sfântul Ioan Botezătorul). Pentru aceste acuzații, Sfântul Părinte va fi înlăturat din scaun episcopal și exilat în Caucaz, unde își încheie drumul vieții pământești.

În secolul XVII, mitropolitul rus Filip critică dur fărădelegile țarului rus Ioan al IV-lea „cel Groaznic”, și, după liturghia din Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” de la Kremlin, refuză să-l salute și să dea binecuvântare țarului răzvrătit: „nu-l recunosc pe țarul ortodox; Nu recunosc după faptele statului... Domnule! Aici aducem jertfă lui Dumnezeu, iar în spatele altarului se varsă sângele nevinovat ale creștinilor. Peste tot jafuri, crime, și toate din numele țarului se săvârșesc! Tu șezi sus pe tron; dar mai presus de toate este Cel Prea Înalt, Judecătorul nostru și al tău. Cum vei sta în fața judecății Lui? Pătat de sângele celor nevinovați, asurzit de strigătul durerii lor? Căci și pietrele de sub picioarele tale strigă de răzbunare!.. Pentru această, înțeleptul și smeritul ierarh a fost repus din funcția, arestat și dus într-o mănăstire de la Tveri, unde, în chelia aflată sub pământ a fost omorât de Maliuta Skuratâi – mâna dreapta în crimele țarului Ioan cel Groaznic.

În secolul XX, conaționalul nostru – Gurie Grosu, român originar din Nimoreni (azi r. Ialoveni), critică dur pe regele României Carol al II-lea, când acesta dorește să intre în Catedrala Mitropolitană din Chișinău, în cadrul vizitei sale în Basarabia la 3 iunie 1935. Se zică că curajosul ierarh basarabean, i-a impiediat intrarea regelui Carol în Sfântul Altar prin Ușile Împărătești și a replicat: „Măria Ta! Asta să o faci când vei veni cu coroana pe cap şi soţia legiuită alături!”. Mai târziu, la indicația regelui, Gurie Grosu avea să fie suspendat din funcție de mitropolit al Basarabiei și exilat la Mănăstirea Cernica, unde avea să moară, fără drept de reabilitare.

Oare a pierit de tot curajul ierarhilor? Unde-i duhul autentic a lui Ioan Gură de Aur și Gurie Grosu?

„Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26, 51-53).

Istoria n-a cunoscut o formă de fanatism mai orb, mai îngust, mai neîndurat decât fanatismul religios rus din vremea noastră. Acest Antihrist se mulțumește falsa sa doctrină, care nu se intersectează cu Învățătura lui Hristos; el o vrea să ucidă, să răpească în numele lui Dumnezeu. Spre deosebire de păgânism, rașismul, este religia omuciderii, distrugerii, lăcomiei, mândriei și egoismului. 

Este primul război organizat și propagat de un stat considerat creștin împotriva altui stat, la fel creștin. Este o răzbunare luciferică împotriva Creatorului, cum n-a mai fost în veac; și este mai gravă decît cea demonică, pentru că se încearcă nu întrecerea, nu egalarea lui Dumnezeu de către făptura Lui. Regimul anticreștin rus întrece cu mult, în această privință, și pe păgânii persecutori din primele veacuri și pe bolșevici din secolul trecut. Și pentru ca paradoxul și scandalul să fie depline, se întîmplă aceasta pe pămîntul evlavios și mistic al „sfintei” Rusii pravoslavnice, în forme care ar putea uimi pe persecutorii și necreștini (Teodor M. Popescu).

Astăzi, vine momentul eroic și suprem al unei decizii uriașe, moment hotărâtor și important pentru destinul neamului nostru, pentru destinul țării noastre. Urmărim o cauză nobilă și sfântă.

Pentru noi este un drept, privilegiu și datorie sfânt a cunoaște și a declara oficial de care parte dorim să stăm și cu cine să mergem înainte. Participarea neamului nostru, având în fruntea Biserica Românească, intelectualii, tinerii curajoși, uniți în mișcarea împotriva acestei erezii și politici antironânești este cea mai mare faptă de demnitate și de credință românească și cea mai măreață contribuție la marea carte a istoriei universale.

Dacă vom tăcea, pietrele vor striga!

Mai jos traducerea acestui text:

1. Operațiune militară specială

Operațiunea militară specială (OMS) este o nouă etapă în lupta de eliberare națională a poporului rus împotriva regimului criminal de la Kiev și a Occidentului colectiv din spatele acestuia, purtat pe pământurile din sud-vestul Rusiei din 2014. În timpul OMS, poporul rus, cu armele în mână, își apără viața, libertatea, statalitatea, identitatea civilizațională, religioasă, națională și culturală, precum și dreptul de a trăi pe propriul pământ în granițele unui singur stat rus. Din punct de vedere spiritual și moral, o operațiune militară specială este un RĂZBOI SFÂNT (evidențiat de mine), în care Rusia și oamenii săi, apărând spațiul spiritual unic al Sfintei Ruse, îndeplinesc misiunea de „Deținere”, apărând lumea de atacul globalismul și victoria Occidentului, care a căzut în satanism.

        După finalizarea OMS de nord-est, întregul teritoriu al Ucrainei moderne ar trebui să intre în zona de influență exclusivă a Rusiei. Trebuie exclusă cu desăvârșire posibilitatea existenței pe acest teritoriu a unui regim politic rusofob ostil Rusiei și poporului său, precum și a unui regim politic controlat dintr-un centru extern ostil Rusiei.

Aici textul întreg: http://www.patriarchia.ru/db/text/6116189.html

Preotul Maxim Melinti