Observ un fenomen interesant care se petrece în lume ortodoxă. Noi am reuşit în cele două milenii să ne facem o altă religie, să ne scriem altă evanghelia şi să ne creăm un alt Dumnezeu, să construim altă Biserică. Religia care nu aduce clarităţi şi argumente critice, doar tabu, secrete, blesteme şi interdicţii; evanghelia care se citeşte parţial şi nu se explică pentru ca evanghelia să fie trăită de creştini, actualizată şi aplicată; Dumnezeul, care de rând cu zeii păgâni, pedepşeşte, omoră; Biserica a s-a despărţit de restul lumii prin perete înalt, creând o propastie adâncă între Noi şi Voi, Biserica care opreşte copii de la 7 ani să se împărtăşească, femei în perioada ciclului menstrual să intre în biserica, Biserica, în care pentru un păcat primeşti “privaţiune de libertate”, iar nu reabilitare, iertare, compasiune, împăcare cu Dumnezeu şi cel apropiat. Ne-am acoperit cu un strat de reguli, canoane, interdicţii, şi de sub greutatea acestor reguli şi “talmuduri” nu emănăm dragoste, dăruire şi dialog. Trăim după conceptul Noi şi Voi: Noi corecţi, mântuiţi, pravoslavnici – vom moşteni Raiul, Voi păcătoşi, eretici, rătăciţi – veţi arde în Iad. Unde este Dumnezeul dragostei, care a murit pe cruce pentru spălarea păcatelor şi eliberarea noastră din jugul robiei viciilor şi a patimilor?
Maxim Melinti, 26.12.2016
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu