Scumpe mame, multstimate
doamne,
De la bun început,
aşi dori să exprim profunda mulţumire pentru posibilitate de a oferi un cuvânt
de învăţătură şi de mângâiere pe paginile acestui volum, care abordează o
problemă destul de dificilă din punct de vedere moral, psihologic şi spiritual.
În al doilea rând, adresez o deosebită recunoştinţă şi
admiraţie tuturor mamelor, care, prin bunăvoinţa Sfintei Treimi, aduc bucurii
şi lumină pe acest pământ.
În continuare voi
încerca să prezint viziunea Bisericii creştine privind soarta copiilor muriţi
premătur şi perspectiva mamelor de îngeri.
Biblia îndeamnă
familia îndurerată să nu piardă nădejdea și încredere în Dumnezeu în situație
când moare o rudă din casa lor: „Fraţilor,
despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi
ca ceilalţi care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a
înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce
împreună cu El” (Epistola
I către Tesalonicieni, cap. 4, vers. 13-14).
Fără îndoială, copiii sunt cel
mai mare și desăvârșit dar dumnezeisc. Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea: „copiii
sunt îngeri ai lui Dumnezeu cu toţii. Cei
nebotezaţi, la fel ca toţi cei aflaţi în afara credinţei, trebuie încredinţaţi
milostivirii lui Dumnezeu. Ei nu sunt fii vitregi şi fiice vitrege pentru
Domnul. Ca atare, El ştie ce si cum şi în ce privinţă să rânduiască pentru ei.
Mare este adâncul căilor lui Dumnezeu!” Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuire în
viaţa de familie, Bucureşti, 2004.
Așadar, pruncii
sunt trecuți prematur din viața aceasta așa încât să nu cadă în patimi grele. Sigur este faptul că pruncii care părăsesc prematur
viața aceasta nici nu se află într-o stare de chin nici nu se bucură la fel cu
cei ce s-au nevoit să se curățească de patimi prin virtuți.
Sunt persoane care
au afirmat și afirmă ca moartea acestor copii este dată de păcatele parinților.
Unde atunci, întreb eu, dragostea lui Dumnezeu? Nicidecum, Hristos, care a
murit pe cruce pentru mântuirea noastră, nu va proceda așa! Cauza decesului
putem găsi în neatenția părinților, medicilor, neglijența unor recomandări și
prescripții ale specialiștilor în medicină. Dar căutarea cauzelor și motivelor
nu ne ajută nici nouă, nici copilului mort. Regele David, care a aflat că
copilul lui este în pericol de a fi murit, a început să plângă și să postească.
Dar, revenind a declarat: „Câtă vreme copilul
era viu, a zis David, am postit şi am plâns, căci socoteam: Cine ştie, poate mă
va milui Domnul şi va trăi copilul. Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot
eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine!” (II Regi
12,22-23). Cu adevărat, cuvinte pline de înțelepciune și nădejdea.
Copii nebotezați pleacă în
iad?
O altă întrebare,
legată de subiectul nostru, este legat de moartea pruncilor nebotezați.
Părinții pruncului aflat în pericol de moarte, ca regula sunt îndemnați să
cheme preotul să-i facă rânduiala botezului prescurtată, ca „copilul să nu
moară nebotezat”. Iar, dacă copilul supraviețuiește, la vreme potrivită i se va
administra rânduiala botezului pe deplin. Dar, aici vom face o paranteză, și
vom oferi opinia experților – teologilor contemporani din Moldova și Rusia.
Părintele Petru
Pruteanu, un teolog contemporan, susține că „mulţi preoţi îndeamnă părinţii
să-şi boteze cât mai repede pruncii, dar fără să le vorbească despre credinţă,
responsabilitate, viaţă veşnică etc. Totul
este privit prin prisma beneficiilor imediate. Trebuie însă să precizăm că
Biserica Ortodoxă acceptă şi recomandă botezarea copiilor, dar niciodată nu-l
impune, mai ales dacă nu s-a făcut o pregătire corespunzătoare. În secolul al
III-lea Tertulian insista pe amânarea Botezului copiilor (cf. Despre botez,
cap. 18), nefiind de acord cu grăbirea nemotivată a Botezului. În secolul al
IVlea Sf. Grigore Teologul, fiu de episcop, dar botezat abia la 30 de ani,
recomanda botezarea copiilor la vârsta de cel puţin trei ani, „pentru ca aceştia cât de cât să poată auzi
şi repeta cuvintele Tainei, iar dacă nici atât, cel puţin, să o înţeleagă
imaginar” (cf. Omilia 40; PG 36, col. 400). Această recomandare a fost
respectată în Biserică până prin secolul al IX-lea, când se generalizează
botezul la un an sau la 40 de zile, dar niciodată fără cateheză. În prezent însă,
încă de prin perioada turcocraţiei, totul s-a transformat în „servicii
religioase pe bandă rulantă”, accentul punându-se doar pe cantitate, iar de
calitate nici măcar nu se vorbeşte… Şi cum să nu ajungă aşa dacă noi le dăm
Evanghelia numai să o sărute, dar nu le citim din ea şi nu leo explicăm, ca în
ei să se aprindă flacăra credinţei şi a iubirii pentru Dumnezeu şi pentru
aproapele, căci „credinţa este din
auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Să te naşti din părinţi credincioşi încă nu înseamnă
nimic, dacă aceştia nu-ţi explică niciodată de ce trebuie să credem şi de ce
credem anume aşa şi nu altfel”.
De aceea,
îngrijorarea părinților vis-à-vis de faptul că copii au murit nebotezați nu
poate fi justificat. Or, Hristos foarte
clar ne spune, că „cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu
va crede se va osândi” (Marcu 16,16). Adică, Hristos caută la credința mai
mult, decât la botez ca ritual. Botez capătă valoare și aduce roade doar
atunci, când există credință.
Alexei Osipov, un
alt teolog contemporan din Rusia, declară că teoria despre soarta nefericită a
pruncilor nebotezați este o caricatură pe seama ortodoxiei. „Or, pruncii, care au murit înainte de Hristos vor fi
osândiți la iad? Sau copii strămoșilor noștri înainte de încreștinarea Rusiei
(an. 889) – tot vor pleacă în iad? Toate acestea sunt niște aberații, care nu
au nimic comun cu învățătura creștină despre Dumnezeul dragostei. Prin jertfa
de pe crucea Golgotei Hristos a mântuit pe toți pruncii. Însuși Hristos a spus
despre copii, care-L înconjurau (copii iudeilor, la fel nebotezați – n.n.):
„Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este
împărăţia cerurilor”(Matei 19.14). Cine a botezat pe drepții Vechiului
Testament, pe tâlharul care s-a pocăit, pe apostoli, pe însuși Maica
Domnului..? Oare nu este clar că Botezul, precum și celelalte taine nu sunt
permise de acces în împărăția lui Dumnezeu, ci soluții sigure în eliberarea de
păcate și patimi. De aceea toți pruncii morți premătur se vor mântui ca niște
sfinți și neprihăniți, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”.
În concluzie, vrem să asigurăm pe
părinți, care au pierdut pe copilul lor, să pună nădejdea în Domnul, să fie
liniștiți, că copilul lor, chiar dacă nu a fost botezat – totuși va primi
mângâierea în rai. Să nu piardă credința
și încrede în Dumnezeu, care nu pedepsește, ci iartă și iubește. Să nu caută
persoana vinovată, ci să se mobilizeze și să unească gândul în a face o
milostenie, o faptă bună, poate în adresa copiilor orfani sau social
vulnerabili.
Pentru mulți părinți rămâne o mare durere să
lipsești cu totul familia pruncului de asistența religioasă. Înteb și eu: dacă
ai primit botez, dar ai trait în beție și curvie – ești prohodit, dar un prunc
nevinovat, neprihănit nu este pomenit. Iar părinți lipsiți de o rugăciune și
consigliere spirituală. Pe aceasta cale, fac apel către ierarhii bisericii
ortodoxe ca să revizuiască acest subiect și să ofere un text liturgic pentru
acest prileg. Dar până atunci, părinții pot și trebuie să se roage pentru
pruncul lor și pentru pace și bună înțelege în casa și familia lor.
Preot.
Dr. Maxim Melinti
Extras din vol. Cristina
Costov. Părinți de îngeri. Antologie.
Chișinău, Ed. Pontos, 2016, pp. 195-198
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu