Despre desăvârșirea sufletească

„Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi

şi cercetează via aceasta

pe care a sădit-o dreapta Ta

şi o desăvârşeşte pe ea”.

De ce fiecare dintre noi se îndreaptă spre o desăvârşire? Unul – prin studiul intensiv și sârguincios, altul - prin munca seriosă și creativă, al treilea – prin trăire cu evlavie și în credință. Poate şi prin aceste calităţi, noi, fiind homo sapiens, ne deosebim de alte creaţii dumnezeieşti, care există pe pământ.

Omul care nu se îndreaptă spre o oarecare desăvârşire este slab fizic sau bolnav psihic. Căci, una este momentul când vorbim despre mulţumire pentru toate darurile, care ni se dau din mâna Celui Mult-Milostiv şi alta este problema când omul se abate de la calea desăvârşirii.

Putem spune că mântuirea sufletului este o desăvârşire a trupului şi a duhului. Dar ce ne spun Sfinţii Părinţi ?: „doar prin post poate fi curăţit trupul şi mântuit sufletul”. Oare acest lucrul nu poate fi acceptat de noi drept un instrument al desăvârşirii sufletești ?! O cale cea mai sigură și corectă către Taborul duhovnicesc, un urcuș al mântuirii noastre, scară spre Împărăția lui Dumnezeu...

Să ne aducem aminte de câteva momente din viaţa noastră, care după câteva criterii sunt similare. Fiind în clasele primare, am încercat să învăţăm ceva, ca să fim lăudaţi de către părinţi. Apoi, deja a fost nevoie nu numai de o laudă, dar şi de o apreciere. Crescând, noi am observat că avem nevoie şi de apreciere, dar şi de o notă confirmativă din partea colegilor de studiu, iar mai târziu a colegilor de muncă. Şi la fiecare etapă a vieţii noi încercăm să sărim mai sus, să fugim mai repede, să învăţăm mai bine, să lucrăm mai calitativ – nu numai pentru laudă, dar pentru o desăvârşire a vieţii noastre, a trăirii noastre.

Însă prea puţini sunt cei ce se îndreaptă spre desăvârşire duhovnicească. Să începem desăvârşirea noastră internă, cea mai adâncă şi cea mai ascunsă – desăvârşirea sufletului.

Sufletul nostru poate fi mântuit şi ridicat la trepte mai presus de toate cele lumeşti. Dar pentru aceasta este nevoie de o trăire perpetuă în sânul Bisericii, trăirea celor sfinte şi dumnezeieşti. Organele noastre au nevoie de un alt ritm de viaţă, să intoneze o altă melodie și să se rostescă versuri deosebite, precum ne îndemnă Scriptura: „Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi, cântaţi Împăratului nostru cântaţi”(Psalmii 46, 6) .

Pr. Dr. Maxim MELINTI