”HIV: Te privește! Privește pe fiecare!”

Un interviu cu părintele Maxim Melinti, parohul Bisericii “Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, mun. Chișinău

Părintele Maxim Melinti este și un activist civic, care se implică foarte activ în acțiunile de informare în rândul creștinilor cu privire la prevenirea infecției cu HIV/SIDA. El organizează seminare pentru elevi și cadrele didactice din școli în diferite localități din Republica Moldova. De asemenea, desfășoară flashmob-uri și alte activități împreună cu tinerii și enoriașii parohiei Ghidighici, în care se solidarizează cu persoanele infectate cu HIV/SIDA sau în mod special cu cele care prezintă un mare risc de a se infecta cu acest virus.

Părinte, deobicei preoții din Moldova sunt preocupați de alte aspecte ale slujirii și se limitează în implicarea lor în cadrul unor probleme ale societății mai stringente. Pe dumneavoastră ce v-a convins să vă implicați atât de activ? De ce v-a interesat subiectul HIV/SIDA?

Îmi aduc aminte, cum am participat la un seminar dedicate problemei HIV/SIDA, care s-a desfășurat la Mitropolia Moldovei. Sincer, am fost curios să aflu mai mult despre aceasta maladie, deoarece, unde în adâncul sufletului, purtăm anume prejudecăți și vroiam să-mi liniștesc conștiința. Informat, deci liber de prejudecăți și stereotipuri! Spre finalul seminarului am aflat multe și utile, care m-au motivat să fac ceva nou în misiunea mea – să ajut pe acești oameni, care sunt la fel oile din turma noastră, pe care putem și trebuie să le aducem la mântuire, nu-i putem ignora sau stigmatiza în baza infectării.

Foarte curând, a mai avut loc un seminar la Vila Verde, unde au participat reprezentanții mai multor ONG-uri specializate în domeniul prevenirii HIV/SIDA, precum și un număr de preoți. O mare parte de reprezentați din ONG-uri, care au exprimat un resproș în adresa preoților, că nu sunt cointeresați de ai ajuta pentru cei infectați cu HIV, refuzând de a le oferi asistența religiosă. Fapt pentru care persoane care trăiesc cu HIV, au fost excluși automat din Biserica, pe motiv că ar fi moleptiți pentru că au avut relații de concubinaj, adulter, prestarea serviciilor sexuale sau pentru că erau persoane din rândul LGBT. Aceasta stare cumva m-a provocat să lucrez și să merg mai departe în prevenirea și reducerea virusului HIV în societate noastră.

Care este reacția oamenilor în urma acțiunilor pe care le întreprindeți?
Dar a colegilor dumneavoastră preoți (și a ierarhilor sau conducerea Mitropoliei Moldovei)?

Primele încercări am mediatizat, fapt pentru care imediat am primit comentarii direct – în față, sau indirect – prin poșta electronica, scrisori anonime. Comentarii erau de genul: Aceștia au primit pedepsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârșite; Aceștia vor arde în iad; Acești sunt din Sodoma și Gomora și și-au luat răsplata. Alții mă criticau zicând că Biserica trebuie să se preocupe de altceva… Dar întrebând, de ce anume, nu am primit răspuns adecvat. M-o durut și mă doare că replici negative vinea și vin inclusive din rândul preoților, care nu dau dovada de dragoste și compasiune, dar provoacă ură și antipatie față de persoane care trăiesc cu HIV. Printre ei s-au regăsit și desidenți, care declarau că HIV/SIDA nu există, ci este o inveție pentru spălarea banilor și comercializarea medicamentelor.

Cea mai dură replica, deși nu adresată mie personal, ci persoanelor cu HIV, a fost spusă de PS Marchel, episcop de Bălți și Fălești, că „peste 90 la suta din homosexuali sunt bolnavi de HIV/SIDA”. Deși, medicii specializați vă pot demonstra că HIV/SIDA nu este boala persoanelor din grupul LGBT, dar este răspândită mai cu sema printe persoane heterosexuali, care mai frecvent fac adulter și practică sex neprotejat.

Cea mai gravă lovitură am primit întru-n an, când am participat la un proiect interesant, realizat de A.O. Inițiativa Pozitivă, cu sesiune foto. Timp îndelungat, panouri informative, pe care m-am regăsit și eu, putea fi observate prin toată țară. Alături de interpreți, actori și activiști civici, eram și eu cu urechi acoperiți cu mâinile. Și pentru aceasta acțiune am fost terorizat de unii din confrații mei, argumentând că nu-mi este loc pe panouri publicitare, că nu sunt vedetă!

I-ați inspirat cumva și pe alți slujitori să se implice în acțiunile de informare în rândul creștinilor din parohiile lor cu privire la prevenirea infecției cu HIV/SIDA? Care este rolul unui lider spiritual și al Bisericii în abordarea corectă a acestei probleme?

Am încercat și continui să vorbesc cu colegii mei – slujitori, despre problema legată de stigmatizarea și discriminarea persoanelor cu HIV, despre modul de transmitere infecției, cum poate fi tratatăt HIV. Cel mai important mesaj care pot să ofer slujitorilor sfântului altar, că persoane cu HIV sunt la fel oameni ca noi, care trebuie tratați la fel ca ceilalți creștini, cărora putem fără teamă oferi tainele bisericii: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Cununia, Sfântul Maslu. Ba mai mult, încurajăz pe preoți să vorbească despre HIV de pe amvonul bisericii, în școlile duminicale și instituții de învățământ, pentru a reduce riscul infectării, prin abstineță, fidelitate. Iar în caz dacă una din persoane este suspectă că ar fi fost infectată, să facă neapărat test la unul din centre, care oferă servicii gratuit și confidential. Și dacă se află că este infectat, să urmeze tratament ARV și să nu-și piardă relații cu familia, cu societate și comunitate creștină pe motiv de boală.

Numiți-ne vă rog cinci motive de ce slujitorii Bisericii ar trebui să se implice în soluționarea a acestei probleme, care este de fapt a întregii societăți?

1.      Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22,39).

Persoane care trăiesc cu HIV sunt și ei fii și fiicile noastre, care trebuie să fie tratate cu compasiune, dragoste, iar nu cu ură și discriminare;

2.      Bolnav am fost şi M-aţi cercetat (Matei 25,36).

HIV/SIDA este o maladie care la fel ca și alte maladii cunoscute în lume, fapt pentru care nu putem refuza de a oferi asistența religioasă acestor persoane;

3.      Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu (Iezechiel 33,11.)

Biserica este un spital, care tratează bolile sufletești și trupești, iar preoții, pot oferi perspectivă de a primi lecuire, suportul social și ajutorul umanitar, precum orice alt creștin din țara noastră;

4.      În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt (Ioan 14,2).

Noi nu putem să ne punem să locul lui Dumnezeu și să judecăm, să alungăm și să stigmatizăm aceste persoane;

5.      Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti (Ioan 5,14).

Să încercăm să ajutăm, să-I sprijinim să se tradeze, să ducă un mod de viață sănătos, să respecte regimul alimentar și cel medicinal.

Povestiți-ne despre prejudecățile creștinilor legate de împărtașanie, cu singuranță sunt creștini care se gândesc că dacă vor primi împărtașania din aceeași linguriță din care s-a împărtășit o persoană infectată cu virusul HIV, se vor contamina și ei.

Am avut o întâmplane. Am organizat un seminar într-un liceu din suburbia municipiului. La intrare am fost întâmpinat de o doamnă, de vârsta pensionarului, care s-a prezentat că este psihologul liceului. Din prag mi-a declarat că „copii noștrii nu sunt așa (adică nu au HIV – n.n.)” și că ei de multe ori au organizat lectii tematice despre SIDA. Ok. Nimeni nu vrea să spună că copii voștrii sunt „așa”, dar am venit să previn și să vorbim despre mituri. În discursul meu am atins și subiectul împărtășitului cu o singură linguriță, mai ales dacă la împărtășanie este persoana cu HIV. Tot doamna psiholog a sărit cu gura înainte, că împărtășanie poate fi administrată persoanei infectate, dacă lingurița este din argint. Pauza. Eu zic, și dacă eu la Ghidighici nu am așa lux, atunci nu împărtășim? Copii au început să râdă! Zic, dacă ar fi fost transmisibile infecții HIV și TB, cei mai bolnavi ar fi fost eu, preotul, care stau de fața dvs, pentru că tot cea ce rămâne în potir, consum eu. Dar, din câte puteți observa ușor, sunt sănătos, frumos și bolfos! Din nou licienii s-au râs, iar doamna a rămas mincinoasa în ochii publicului. Și spun acest lucru, deoarece în mare parte, asemenea seminare și lecții se fac de oameni nepregătiți, tot cu stereotipuri și mituri arhaice și programul se oferă pentru darea de seamă sau mediatizarea. Ca rezultat, tineri nu au cunoștințe elementare în domeniul educației sexuale, prevenirea și tratarea bolilor sexual-transmisibile. 

Părinte Maxim, dumneavoastră activați în cadrul instituțiilor penitenciare în calitate de preot capelan, de asemenea sunteți preşedintele sectorului sinodal pentru activitate pastorală în instituţii penitenciare din cadrul Mitropoliei Moldovei. Care sunt acțiunile pe care le întreprindeți dumneavoastră și ceilalți preoți capelani în penitenciare cu referire la subiectul HIV/SIDA?

Cu preoți-capelani din cadrul sistemului penitenciar am organizat lecții și seminare despre visului HIV și Tuberculoza. Acest subiect în special ne preocupă, deoarece și între noi sunt preoți cu poziții și păreri greșite, lucrul care nu ne face față în sistemul penitenciar și nu ne ajută să adunăm pe deținuți în fața Mântuitorului Hristos, care caută oaia cea rătăcită și, când o găsește, o poartă umerile Sale. Pe lângă aceste lecții și seminare, oferim literatura și material specific pentru aprofundarea cunoștințelor în domeniul prevenirii și reducerii virusului HIV în rândul deținuților. Ca și la libertate, explicăm că visului nu se transmite pe sărutarea obiectelor sfinte, prin împărtășanie și alte slujbe religioase de la biserica.

Sunt marginalizați deținuții infectați cu virusul HIV de ceilalți deținuți sau de către angajații penitenciarelor? Cu ce fel de probleme se mai confruntă deținuții infectați cu acest virus în penitenciare?

Deținuți, cărora s-a depistat statutul HIV, sunt marginalizați și descriminați de restul deținuților. Deși, statutul HIV nu se declară în public, totuși în penitenciare deținuții n-au cum să ascundă acest moment față de „cei mai mari”. Să nu uităm că după gratii există subcultura, care reglementează locul și poziția fiecărui deținut. Am cunoscut un deținut, care nu dădea mâna la salutare, din motive că avea HIV și automat trecut în rândul umiliților. Mulți din colaboratori penitenciarelor la fel poartă mituri și informații greșite cu privire la virusul HIV, și manifestă fobie și distanță specifică vis-à-vis de aceasta categorie, ca să nu se molipsească cumva.

În final, aș vrea să vă rog să veniți cu un îndemn pentru toate persoanele infectate cu virusul HIV/SIDA, dar și pentru apropiații lor.

Fraților și surorilor, bolile, problemele și neajunsurile cu care ne confruntăm noi de zi cu zi, nicidecum nu trebuie să ne destanțeze. Biserica lui Hristos, institutul care emană dragoste și compasiune, vă învită să găsiți sprijin, ajutor, susținere și consiliere. Familiilor și celor apropiați dorim să aibă multă înțelepciune și curaj ca să nu stigmatizeze și să aducă suferințe în plus semenilor lor infectați. Cea mai mare boala și infecție cu care s-a contominat lumea noastră cu este SIDA, ci indeferența, egoismul și mândria noastră. Din cauza acestor „maladii” contemporane mor oameni cu profesie și studii, sunt exilați mame și copii. Dați dovada de buna-înțelegere și răbdare. Lumea noastră poate și trebuie să fie rezidită pe principiul celor 3D: dragoste, demnitate și dialog. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu! 

A interviat Ion ANDRONACHI