DESPRE FALĂ LA CUMETRII

Cumetria a devenit un show scump, fastuos, fălos

Domnule Melinti, iarăși eu de la Odoraș. Vreau de data aceasta să facem un articol despre rolul nașilor la botez, dar și a cumetrilor. Am dat săptămâna trecută despre rolul nașilor un articol preluat de la cineva, dar era mai mult despre rolul lor în plan material – ce să cumpere și ce să ofere la botez și ulterior finilor. Iar unii cititori au zis că ar dori ceva despre partea spirituală. În cotext vă rog să ne răspundeți la câteva întrebări:

Care este rolul nașilor de botez în plan spiritual?

Naşul trebuie să fie un îndrumător spiritual, un pedagog creştin pentru finul lui, să facă din el un bun crediștin, un trăitor ortodox, prin învățătură sau pilda vieții personale. Iar finul trebuie să asculte de primul său părinte duhovnicesc (naşul), să îl respecte în aceeaşi măsură ca şi pe părinţii săi biologici.

Dar să vedem când au apărut nanii de botez? În Biserica primară cel ce dorea să devină membru al comunității creștine, trebuia să dea dovadă de seriozitate și convingerea sănătoasă de a deveni creștin. Ca un intermediar, dar și un „avocat” în fața episcopului, trebuia să devină un om, care deja era creștin și care ar putea pune un cuvânt pentru noul candidat la botez. Această persoană, trebuia să dea o caracteristică bună pentru viitorul creștin, să-l însoțească pe tot parcursul catehumenatului (perioada de pregătire prin studiul Sfintei Scripturi și doctrinei creștine care putea să dureze până la 3 ani), să asiste la botezul lui (să-l aducă de mână către cristelniță și respectiv să-l însoțească la ieșirea din ea) și să-i fie un bun prieten și sfătuitor în viața de mai departe.

Un alt moment important din misiunea nașului de botez era postirea împreună cu finul lui, viitor creștin. „Didahia” – un document important al bisericii creștine din sec. I, spune: „Înainte de botez să postească cel ce botează şi cel botezat şi alţi câţiva, dacă pot. Porunceşte, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte”. Iată de unde avem post strict înainte de sărbătoarea Nașterii și Botezului Domnului, ziua în care, mai ales, erau botezați un număr mare de creștini maturi.

Așadar, nașul de botez al primului veac făcea mărturie în fața comunității creștine, că însoțitorul său este potrivit pentru a deveni un creștin, și că el mărturisește, în calitate de garant, la fel cum avem noi astăzi în procesul de creditare. Desigur că după botez, relația între naș și fin nu putea fi întreruptă. Într-o oarecare manieră, nașul de botez putea fi considerat al doilea părinte, deoarece l-a adus pe finul său la cea de-a două naștere prin botez.

După ce Biserica a căpătat libertate în tot Imperiul Bizantin, în bisericile creștine au dat năvala toți locuitorii imperiului, și treptat, secol după secol, catehumenatul a dispărut, iar botezul pruncilor (pedobaptizm) a devenit ceva obișnuit. Însă, de la început, copiii nu au fost însoțiți de nașii de botez, ci doar de către propriii părinți, cărora li se încredința educația copilului într-un spirit creștinesc. La Fericitul Augustin (sec. IV-V) avem mărturii că copiii erau preluați din cristelniță de către propriii părinți. Începând cu secolul V botezul pruncilor devine deja o normă, deși nu una universală, iar încet cu încetul funcția nașului de botez a fost redusă la botezul pruncilor. De data asta, nașul începea funcția lui în momentul botezului și era obligat să îndrume copilul în învățătura de credință creștină.

Astăzi, majoritatea nanilor, cât și părinții copilului nu percep funcția spirituală a nașului de botez. Se zice că nașul de botez este cel de-al doilea părinte, care trebuie să învețe copilul cum să devină un bun creștin. Dar cum poate învăța cineva, care însuși nu este un creștin practicant, nu cunoaște credința, catehismul, Crezul, uneori nici chiar rugăciunea „Tatăl nostru”. Pentru că la alegerea nașilor de botez, nu se pune accent pe pregătirea duhovnicească sau competența morală a persoanei, ci pe principii banale: prietenie, rudenie, bani etc. Nanii sunt aleși fără recomandarea sau aprobarea Bisericii. Ca rezultat putem vedea des pe acești nani în pragul bisericii, ținând într-o mână crîjmă, iar în alta țigara aprinsă. Pentru că „așa trebuie”. Mergem la botez, apoi la cumetrie. Și asta tot!

Deși recensământul din 2014 arată că în Republica Moldova 97% din populație se consideră creștini-ortodocși, tot acești ortodocși, botezați și cununați, dar lipsiți de educație creștinească, comit cele mai grave infracțiuni și crime, facând zilnic adaos la numărul deținuților din penitenciarele noastre.

Mai grav, că „cumătrizmul” se transmite la distanță: prin telefon, skype sau viber, adică cumetrii fiind absenți în totalitate de la actul nașterii noului creștin. Iar „dreptul” de nani de botez îl capătă la întoarcerea în țară, prin primirea unei perechi de colaci. Și atât!

Rudenia duhovnicească între copil și nan se realizează în momentul botezului – „celei de a 2-a naștere”, iar nu prin înscrierea numelui nanului în registrul de botez al bisericii, nici mai ales prin închinarea colacilor. Nu este un act birocratic, formal, ci este un act sfânt, spiritual.

Ținând cont de starea în care se află astăzi institutul cumetrizmului la noi în țară, cel mai corect ar fi să renunțăm la această practică, mai ales că acest institut și-a pierdut valoarea lui dogmatică, liturgică și practică. Deoarece păstrarea acestuia, poate aduce și mai mari daune pentru comunitatea creștină.

Nașii de botez ai copilului sunt neapărat nașii de cununie ai părinților?

Nașii de botez nu sunt neapărat nașii de cununie ai părinților. Mai grav, din cauza că nașii de cununie sunt plecați în Italia, „și vin doar la toamnă”, copilul nu este botezat. De parcă nu poate fi botezat copilul în lipsa acestora, mai ales, dacă ei trăiesc departe de finul lor de botez și puțin probabil că se vor ocupa de educația lui.

Există un număr exact câți nani ar trebui să aibă un copil sau e la discreția părinților?

În mod normal trebuie să fie un singur nan de botez sau o pereche – soț și soție. Tradiția de a avea mai mulți nani este străină tradiției bimilenare a Bisericii creștine, nu are nici-o explicație și semnificație. Ca regulă, părinții cheamă pe viitorii nani din rândul neamurilor, celor mai buni prieteni și colegi de serviciu, oameni care pot aduce unele beneficii materiale. De la glumă – la purul adevăr avem ca în piesa cunoscută „…99 de cumătri la un moldovan”.

Care este importanța cumetriei? Nu vi se pare că acum s-a cam comercializat acest eveniment? Cum ar trebui să arate o cumetrie creștin-ortodoxă?

Cumetriile în ziua de azi nu se deosebesc deloc de nunțile noastre. Aceiași întâmpinarea oaspeților, foto în grup, închinarea hăinuțelor, iar la „masa mare” punerea banilor și primirea colacilor. Toată acțiunea este însoțită de un grup de muzicanți și moderatori, numeroase baloane și flori, zeci de cameramani, lista cu băuturi și mâncăruri alese, dansatori, clown-show, dansul pinguinului și altele. Cel mai culminant și nelipsit moment la cumetrie este ridicarea pruncului pe acea pătură plină cu hăinuțe cu rostirea cuvintelor magice: De la noi șin, de la Dumnezeu creștin! Și afumarea ușilor în semnul crucii cu lumânările nanilor – obicei la fel de straniu și lipsit de sens liturgic sau evanghelic.

Desigur că cumetria a devenit un show scump, fastuos, fălos. Menționez că mesele de pomenire (praznice), mesele matrimoniale, cumetriile inițial erau o continuare a slujbelor de la biserică, la care asista toată comunitatea, toți membrii bisericii, care erau poftiți la o masă comună în curtea sau în apropiere de biserică. Desigur că aceste mese purtau un caracter evanghelic, fără horă, băuturi și punerea banilor. Totul se rezuma la marcarea unui sentiment de bucurie sau, în cazul praznicelor, sentimentului de doliu, pline de dragoste creștinească.

Botezurile, cununiile și chiar înmormântările au devenit niște acte private, pentru un grup de oameni invitați, adesea, după ușile închise, ca să nu „strice cineva ambianța plăcută”. Pe când, în mod normal, aceste slujbe trebuie să fie publice, în prezența întregii comunități creștine, la care se naște un creștin, o noua familie sau pleacă de la ei un membru al acestei comunități.

Iar bisericile au preluat și ele funcția de localuri, fiind tot mai împodobite cu flori, baloane, și alte artibute specifice, în spatele cărora nu se vede nici preotul, nici slujba.

În final consider că nanii de botez trebuie să fie aleși de către comunitatea creștină sau cu aprobarea comunității creștine din rândul membrilor ei, care dau dovadă de seriozitatea misiunii, cunoștințe în catehism ortodox, viață neprihănită și exemplară. Pentru ca institutul nașilor să capete o importanță și semnificație potrivită tradiției creștine, Biserica trebuie să revadă rolul acestora, anularea fenomenului „99 de cumătri” și să acorde nașilor o pregătire cuvenită și o valoare spirituală, așa cum au avut-o în trecut, la botezul celor mături.

În caz contrar, consider oportună anularea acestei tradiții, căci până la urmă anume părinții biologici se ocupă (!) de educația propriului copil, și mai rar cumetrii.

P.S. Despre rolul nașilor de botez s-a vorbit și s-a scris destul. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ar şti omul ce răspundere are la botez şi cununie, s-ar alerga mile întregi până să găseşti un naş”.

Și totuși la botezuri observ tot mai mulți nani, iar unii sunt doar înscriși nominal în certificatele de botez, fără ca să asiste ori să fie prezenți la eveniment. Chipurile, „doi nani sunt plecați în Italia, iar la vară, vor veni acasă și le vom oferi colaci!” Și gata?!

Din experiența mea personală observ că moldovenii continuă să boteze copiii la repezeală, și iau cât mai mulți nani, ca nu cumva să supere pe cineva.

În același timp, voluntar sau involuntar, tinerii-părinți vin la biserică și solicită botezul copilului, lăsând educația creștină pe seama cumetrilor/nașilor de botez. Ca regulă, un număr foarte mic cunosc Simbolul Credinței, iar restul vin că „dacă refuzi să fii nan de botez e păcat mare”. Mă întreb eu: oare nu e un păcat mai grav și mai mare a refuza să fii părinte spiritual, decât să te mulțumești formal că ești un nan la 10 sau 20 de copii, și ei nici măcar nu te cunosc, sau tu nu-i cunoști. La fiecare botez eu îi întreb pe cei prezenți: cine cheamă la nuntă pe nanii de botez? Îmi răspund: părinții copilului! De ce nu însuși copiii, adică cei ce se căsătoresc, să-i poftească pe părinții lor spirituali? – întreb eu în continuare. Răspuns nu au. Atunci eu le zic: pentru că doar părinții tinerilor î-i cunosc pe nani, dar tinerii nu-și cunosc nanii de botez. Firesc! De unde să-i cunoască dacă nu le-au oferit nici-o învățătură sau educație creștinească.

Să nu uităm dragi preoți, părinți, nani și copii: „Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15,14).

Preotul Maxim Melinti, Biserica Ghidighici