Când rochia miresei este
închiriată, costumul mirelui a fost agățat în dulap, inele stau așezați frumoși
într-o cutie cu interior de catifea, masă, colaci și băutură sunt comandate, ar
fi bine să ne gândim și la Cununie. De multe ori accest se pune pe secțiunea
praznicului în local și mai puțin despre modul în care se înfățisează tinerii
în fața Sfântului Altar.
Tradiția Bisericii Ortodoxe
stabilește ca înainte de cununie, mirii să urmeze o pregătire specială, deja
cea spirituală, care constă în: câteva zile de post, spovedanie și
împărtășanie. Împărtășanie este parte a Sfintei Liturghii.
Există o singură Taină care a
păstrat legătură cu Sfânta Liturghie și respectiv cu Împărtășanie – este
Hirotonia, taina Bisericii Ortodoxe de învestire în treaptă de slujire
diaconească, preoțească sau episcopală. Deci Hirotonia nu poate fi concepută
astăzi în afara Bisericii și a Sfintei Liturghii. Rolul special ocupă
Spovedania sau Mărturisirea, care poate preceda Liturghia, însă nu are legătură
directă cu ea, ci doar cu Împărtășania, mai ales că Împărtășania a devenit
dependentă de Post și de Spovedania. Aici amintim și de Sfântul Maslu, care se
admnistrează în afară de Liturghie, în Biserica, la casa celui bolnav sau în
spital, dar iarăși în legătură strânsă cu Spovedania și Împărtășania.
Restul Tainelor –
Botez-Mirungerea și Cununia deși sunt oficiate separat de Liturghie, totuși
unii preoți împărtășesc pe pruncii botezați, cu Împărtășania, dacă Botezul are
loc imediat după Liturghie, sau cu Darurile Înaintesfințite, dacă Botezul a
fost săvârșit în altă zi și perioadă. La Cununie mirii, la îndemnul
duhovnicului, sau din propria inițiativă pot să se spovedească prealabil și să
se împărtășească în zilele premergătoare nunții sau chiar în ziua nunții,
atunci când Cununia urmează imediat după Liturghie.
Dar cum pot tinerii să
primească Împărtășanie când ei se cunună sâmbăta, sau în altă zi a săptămânii,
după masă sau seară?
Părintele Gleb Kaleda spune
că „prin împărtăşirea comună, prin participarea comună la viaţa Bisericii, la
Tainele şi rugăciunile ei, căsnicia devine nu numai unirea trupească şi
sufletească, ci şi duhovnicească. Prin aceasta
căsătoria bisericească şi ortodoxă nou-testamentară se deosebeşte de oricare
altă căsătorie”. (Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere
din limba rusă de Lucia Ciornea, București: Editura Sophia, 2006, p. 39).
Deci,
miezul căsătoriei la creștini ortodocși este cununia,
săvârșită în Biserică din care nu poate fi lipsită Liturghia, adică –
Împărășanie, pentru că Liturghia este fundamentul Bisericii.
De
ce se fac nunţi sâmbăta?
Pentru
că s-a
despărţit Cununia de Liturghie, explică părintele Nicolae Tănase. Înainte se
făceau împreună… În momentul în care scoţi Cununia din Liturghie şi în loc de
împărtăşanie dai mirilor vin în care mai înmoi şi un pişcot… Trebuie să ştim
foarte clar ce am făcut noi: am scos, am desacralizat. De
ce? Aşa au vrut oamenii. Şi aşa vor şi acum… (Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire, Căsătoria – taina iubirii creștine,
Sibiu: Editura Agaton, 2011, p. 95).
Așadar, mirii primelor secole ale creștinismului se
cununau fie în cadrul Sfintei Liturghii, ori imediat după Liturghie.
Dar se făcea oare liturghie aparte pentru fiecare
cuplu?
Nu! Biserica Ortodoxă nu admite liturghii individuale
sau private. În trecut toți se cununau la aceiași liturghie, în prezența
întregii comunități, unde membrii Bisericii asistau, celebrau împreună și, cel
mai important, validau unirea celor doi miri: „Căci
nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă” (Marcu 4,22). Iar în situția când Cununie nu se
făcea în cadrul Liturghiei, atuncii mirii se împărtășeau din așa-numite
Darurile Înaintesfințite – adică Trupul, înmuiat în Sângele Domnului la
Liturghie anterioară, care se păstrează în Altar, într-un chivot, adică lădiță
în formă de biserică, acestea fiind folosite pentru împărtășirea pruncilor la
Botez, și pentru împărtășirea celor bolnavi la case sau spitale.
Și dacă erau mai multe cupluri, de unde avea preotul
numărul suficient de cunune pentru fiecare cuplu?
Ideea constă în aceea că în trecut mirilor nu se punea
pe cap cununile frumoase, ce se folosesc astăzi. Obicei de a pune cunune
„regale” apare în Biserică, „prin influenţa ritului de punere a coroanei împărăteşti pe capul
monarhului, de către patriarh, când punerea cununilor pe capetele mirilor va
deveni un act implicit binecuvântării nunţii tuturor creştinilor din Răsărit,
dând acestei slujbei denumirea de Slujbă a Încununării (Cununiei)”. (Ierom.
Petru Pruteanu, Studiu istorico-liturgic asupra slujbei Cununiei, https://www.teologie.net/data/pdf/PP-studiu-cununie.pdf). Mirilor se aseșazau pe cap cununile în formă de
coronițe din flori vii. Acestea mirii le purtau timp de o săptămână, cât dura
nunta și petrecerea, iar în următoarea duminică, coronițe erau despletite sau dezlegate din părul mirilor în biserică
de către preot. Din această rânduială au rămas doar rugăciunea speciale pentru
miri care preotul citește în a opta zi după cununie, care regulă în următoarea
duminică după cununie, și nu neapărat după trecerea celor 8 zile de la cununie.
Unii preoți citesc această rugăciune imediat după cununie, ceea ce la fel
denaturează semnificația inițială a acestui act, pentru că mirii nu poartă
cununii pe cap, uneori nici măcar la cununie, deoarece acestea fiind ținute
deasupra capurilor ale mirilor de către vornicei sau, la slavi, de către
martori. Tot aici țin să menționez că, pe la noi termenul de dezlegare de
cununii a fost transformat într-un mod necreștin numit – cununie legată, când un tânăr sau tânăra nu pot găsi un partenet,
atunci se zice că-i este legată cununie, invocând necesitate unei dezlegări pe la pseudo-duhonvici și
vrăjitori.
Dar ce rugăciune se citește în a 8-a zi după cununie.
Rânduiala presupune citirea celor 2 rugăciuni. Mă voi
opri pe prima rugăciunea. Iată cum citim în Molitfelnic.
Rugăciunea în a opta zi după cununie
Doamne, Dumnezeul nostru,
Care ai binecuvântat cununa anului şi ai înmulţit făpturile Tale,
binecuvintează şi pe robii Tăi aceştia (N), pe care, cu alegerea Ta, ai
binevoit a‑i însoţi unul cu altul. Trimite‑le lor pe îngerul
Tău cel păzitor, ca să‑i păzească de orice rătăcire până la sfârşit. Învredniceşte‑i
a intra în sfântă biserica Ta şi a se împărtăşi cu Sfintele Tale Taine...
Textul foarte mult se aseamănă cu acea rugăciune pe
care preotul o citește femeii la cei 40 de zile după ce ea a născut. Iată cum
sună acest rugăciunea:
Rugăciunea ce se citește după patruzeci de zile femeii
care a născut
Doamne Dumnezeule,
Atotțiitorule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care cu cuvântul Tău toată
firea cea cuvântătoare și cea necuvântătoare ai zidit și toate din neființă în
ființă Le-ai adus. Ție ne rugăm și pe Tine Te chemăm, curățește pe roaba Ta
(numele) de tot păcatul, și o învrednicește să intre în sfânta Casa Ta, ca
iarăși să se împărtășească cu cinstitul Trup și scumpul Sânge al Hristosului
Tău...
Din conținutul prezentei rugăciuni înțelegem că femeia
care a născut și nu a frecventat Biserica timp de 40 de zile, absența ei atât
de lungă fiind justificată de nașterea pruncului și așa-numită perioadă de
curățire, perioada în care ea a fost lipsită de dreptul de a participa la
Sfânta Liturghie, și, respectiv, de a primi Împărtășanie, iar acum, prin
intermediul acestei „molitve”, femeia este „invitată” de preot ca să intre în
Biserică și „iarăși” să se împărtășească.
Nu vă pare că conținutul primii rugăciuni, citit
mirilor la 8 zile după cununie, și a 2-a rugăciunea, citită femeii la 40 zile
după ce ea a născut au idei comune?
Ideea principală se axează la invitație de a intra în
Biserica, și pentru a primi Sfânta Împărtășanie, după ce au absenat o perioada
de timp, primind un mic concediu, lucrul prescris și justificat de Biserica,
ținând cont de perioada nunții și perioada de recuperate fizică a lăuzei.
Ași dori să mă opresc și asupra „paharului comun”,
care este oferit mirilor la Cununie, imediat după rostirea rugăciunii Domnești
„Tatăl nostru” și a rugăciunii speciale „a paharului comun”. Mirii beau de 3
ori din „cupa comună”, iar corul cântă: „Paharul mântuirii voi lua şi numele
Domnului voi chema” (Psalmul 115,4). Cu
mare durere asist la glume de gust prost rostite de nași sau miri, care se fac
în acest moment altădată atât de sacru și important. Dar de fapt cupă cu vin după
regula veche urma după Împărtășania, iar azi a încoluit Sfânta Taină.
Concluzii:
1.
Totul
în viața creștinului, de la venirea sa pe lume, se desfășoară în Biserică și cu
suportul Bisericii. Iar Biserica își administrează grija sa sacerdotală prin
acordarea celui mai prețios dar – Euharistia sau Împărtășania, adică Trupul și
Sângele Domnului. Împărtășanie trebuie să revină în societate noastră ca Taină
care ne unește cu Hristos.
2.
Botezul
și Cununia au fost oficiate numai în Biserică, în prezenta întregii comunități,
și nu ca un act privat, izolat de restul lumii.
3.
Botezul
și Cununia au fost oficiate doar în cadrul Sfintei Liturghii, și în cazuri
excepționale, în afară Liturghiei, dar nemijlocit fiind însoțite cu oferire
Împărtășaniei pruncilor și mirilor.
4.
Cununia
niciodată nu a fost oficiată în zile de sâmbătă, adică în ajun de duminică când
se are loc Liturghie, mai ales după amiază sau seara. Pentru aceasta presupune
că mirii deja au mâncat și nu vor punea primi Împărtășanie.
5.
Termenul
popular Legatul cununiei nu are nimic comun cu cununie creștină, deoarece în
trecut era vorbă de legarea/punerea/împletirea la cununie a coroniților din
flori vii pe capuri mirilor, iar după o săptămână de nuntă, mirii venea la
Biserică, unde preotul de „dezlega cununiile”, adică le scoate de pe cap
coronițe, apoi le poftea în Biserică la liturghie, unde aceștea din nou aveau
dreptul să primească Împărtășanie.
6.
Nu
știm dacă vreo dată mirii noștrii vor avea dorință de a reveni la tradiția
primelor veacuri.
7.
Doar
dacă preoții noștri vor dori să revitalizeze Botezul și Cununie, însoțându-le
cu lecții de catehizare, preotul împreună cu mirii va stabili ziua și ora când
va fi oficiate sfintele taine, nu după faptul când are loc înscriere la
primărie, luna când vin în țară nașii, sau a zilei când a fost bronat
restaurant, ci reieșind din Normele Canonice a Bisericii Ortodoxe.
Preotul
Maxim Melinti,
Biserica
Ghidighici
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu