1. Pentru spovedanie nu există timp sau perioada anumită! Spovedanie nu este legată de post și de împărtășanie. Spovedania nu este „bilet” pentru împărtășanie. Ne spovedim atunci, când simțim greutate și povara păcatelor, patimilor, gândurilor și suferinților sufletești. S-a creat o „normă” greșită: s-a început postul, trebuie de schimbat regimul alimentar, trebuie de mărtusit păcatele, trebuie de mers la biserica de primit împărtășanie. Împărtășanie se oferă creștinilor pe parcursul anului întreg, nu pentru că ei au postit sau s-a spovedit, dar pentru că este hrana duhovnicească care se nouă „spre iertarea păcatelor și spre viața veșnică”. Ne spovedim oricând, de preferință în afara slujbelor, și categoric nu în timpul liturghiei. Fenomenul care continuie să aibă loc în bisericile noastre, când creștinii fac cozi la spovedanie în timpul slujbei, și nu mai reușesc să asculte cântările și cuvintele rostite, fiind cu gândul să treacă cât mai repede la spovedanie și să se împărtășească. Deci și creștini și preoți trebuie să identifice un timp special pentru spovedanie, seara de exemplu.
2. Pentru spovedanie nu există vârsta! Se spune că de la 7 ani copilul este obligat să se spovedească. Mă întreb eu: Dar ce s-a întâmplat cu copilul la vârsta de 7 ani? Pentru a avea mereu conștiința curată și regret pentru faptele greșite, precum și corectarea lucrurilor este datoria tuturor oamenilor, și celor mari și celor mici. De aceea copilul poate să se spovedească și la 4 ani și la 10 ani, pentru înainte de asta pregătit de părinți și/sau lămurit de preot.
3. Înainte de a merge la biserica pentru a ne spovedi, facem examen de conștiință acasă, notăm pe hârtie, dacă dorim și ne este teamă că vom uita anumite probleme cu care ne confruntăm și de care dorim să ne debarasăm. Printre păcate de bază de la care trebuie să ne vedem corecți sau greșiți sunt mândria, egoismul, indeferența, lenea. De la el „derivă” altele. La fel, să nu operăm cu termine: păcate mari și mici. Păcatul înseamnă călcarea poruncii lui Dumnezeu, poruncii de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.
4. Să nu ne fie rușine a mărturisi păcatele, să ne fie rușite de a le face! Având acest îndemn mergem la spovedanie. Pe preot nu înteresează păcatele noastre și viața noastră intimă, pe preotul trebuie să preocupe cât de departe v-ați întrainat de Dumnezeu și să vă readucă la relație bună și permanentă cu Hristos. În plus, preotul nu poate divulga păcatele creștinilor, lucrul asigurat chiar de legislația de stat.
5. Alegeți-vă un preot anumit pe care-l în veți socoti părintele duhovnicesc, adică un „tată” spiritual, la care vă veți adresa mereu pentru un sfar, încurajare sau dialog prietenesc. Nu căutați duhovnici cu barbă mai lungă, „văzători cu duhul”, căutați prieteni și susținători pe calea desăvârșirii spirituale.
6. Să nu uităm că spovedanie presupune schimbarea modului de viață! La ce ne folosește să spunem: „Mă căiesc Doamne că sunt curvar, că-mi bat soția...”, dacă, după spovedanie revenim exact la aceleași păcate. Încercați să vă eliberați de patimi! Dar pentru aceasta spovedania nu trebuie să fie formală, grăbită sau din obligație, ci una sinceră, hotărâtă de a schimba comportamentul, gândirea și viața.
7. Pentru ca spovedania să fie construită bine, nu folosiți șabloane. Eu recomand înainte de spovedanie să trecem cu ochii prin cele 10 porunci, rugăciunea „Tatăl nostru” și Noul Testament. Noul Testament sau Evanghelia pentru creștini este ca și o oglindă, în care privindu-ne, vedem neajunsurile și surplusurile noastre. Cu ajutorul rugăciunii „Tatăl nostru”, întelegem dacă iertăm pe cei din jur sau nu, dacă dorim ca Domnul să facă pe placul plăcerilor și visurilor noastre sau dorim ca voia Lui să se realizeze în viața noastră. Cu ajutorul celor 10 porunci vedem dacă avem pe un singur Dumnezeu sau ne închinăm la alți dumnezei: slava, bani, luxul etc.; dacă în zi de duminică suntem alături de restul creștinilor în biserica, dacă ne rugăm, facem milostenie.
8. Când ne spovedim, nu spunem: Mă căiesc înaintea ta părinte! sau Mă căiesc înainte Domnului, căci nu preotul dezleagă păcatele, ci Dumnezeu. Și dialogul trebuie să fie unul direct între creștin și Dumnezeu. Preotul este doar un martor, un pedagog, care vă ajută să facem o schimbare. De aceea cea mai corectă adresare ar fi: Mă căiesc înaintea ta Doamne!
9. Nu includeți în spovedania alte persoane, decât pe voi înșivă. Nu trebuie să vorbiți de păcatele soțului, soacrei, copiilor, vecinilor. Nu formați din spovedania telenovelă, cu mai multe personaje și actiunți!
10. Spovedania nu este o altă consiliere psihologică! Nu așteptați ca preotul să vă rezolve probleme de familie, de școală sau de serviciu, dacă nu vă cunoaștem, dacă nu comunicați, dacă nu vă rugăți unul pentru altul. Creștinii solicită de multe ori ca preotul-duhovnic să se roage pentru ei și familia lor, dar uităm și noi să ne rugăm pentru duhovnicul nostru. Având aceasta „conlucrare”, ajutăm reciprom pentru a depăși criză, suferință moral-spirituală și eliberare de gânduri și fapte patimașe.
Cu gânduri ales și binecuvântări, preotul Maxim Melinti
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu