În tradiţia populară legată de înmormântare creștină sunt numeroase obiceiuri păgâne, printre care și cel de a acoperi oglinzile cu pânză albă în momentul morţii şi până în ziua înmormântării din casă decedatului. Se crede că cel ce se va uită în oglindă cât timp trupul neînsufleţit se află în casă va fi următorul care va deceda. Această practică reflectă o superstiţie străveche, prin care se crede că acoperirea oglinzilor ar împiedica întoarcerea defunctului şi poposirea lui în casa unde a trăit.
Desigur că acest obicei, ca și multe alte obiceiuri întâlnite la înmormântări din zona noastră, nu au valoare spirituală și justificare biblică. Ca un contraargument la acest obicei, avem pilda Bogatului și săracului Lazăr, evanghelia de la Luca cap. 16, vers. 19-31. În aceasta pildă avem o replică frumoasă, care vine la rugămintea bogatului către Avraam ca acesta să-l trimită pe Lazăr în văpaia în care se chinuie acesta: „ să ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba”. La care Avraam răspunde: „Între noi (cei din Rai) şi voi (cei din Iad) s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi”.
Apoi bogatul roagă pe Avraam ca să trimită pe Lazăr în casa tatălui său, unde mai are cinci frați, „să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin”. Și la aceasta rugăminte bogatul primește refuzul.
În Biblia avem mențiuni despre oglinda:
Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era. (Iacov 1,22-24).
Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului. (II Corinteni 3,18).
Din aceste texte înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu sau Sfânta Scriptura pentru creștinii trebuie să fie o oglinda, în care privind, să vedem ce ne lipsește, ce ne împiedică ca să fim chip și asemănarea lui Dumnezeu, urmași și discipoli fideli ale Evangheliei lui Hristos.
Așadar, oglinda în Biblia are un sens diferit față de ceea ce avem noi în contextul tradițiilor legate de înmormântare. Sufletele celor adormiți nu se rețin prin case cu ajutorul oglinzii, nici nu stau la poarta cimitirului „la strajă”, cu atât mai mult nu trec prin oglinzi din lumea aceea în lumea noastră și nu pot trage pe alți după el.
Să luăm aminte la cuvintele apostolului Pavel: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă”. (Epistola I către Timotei 4,7).
Desigur că acest obicei, ca și multe alte obiceiuri întâlnite la înmormântări din zona noastră, nu au valoare spirituală și justificare biblică. Ca un contraargument la acest obicei, avem pilda Bogatului și săracului Lazăr, evanghelia de la Luca cap. 16, vers. 19-31. În aceasta pildă avem o replică frumoasă, care vine la rugămintea bogatului către Avraam ca acesta să-l trimită pe Lazăr în văpaia în care se chinuie acesta: „ să ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba”. La care Avraam răspunde: „Între noi (cei din Rai) şi voi (cei din Iad) s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi”.
Apoi bogatul roagă pe Avraam ca să trimită pe Lazăr în casa tatălui său, unde mai are cinci frați, „să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin”. Și la aceasta rugăminte bogatul primește refuzul.
În Biblia avem mențiuni despre oglinda:
Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era. (Iacov 1,22-24).
Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului. (II Corinteni 3,18).
Din aceste texte înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu sau Sfânta Scriptura pentru creștinii trebuie să fie o oglinda, în care privind, să vedem ce ne lipsește, ce ne împiedică ca să fim chip și asemănarea lui Dumnezeu, urmași și discipoli fideli ale Evangheliei lui Hristos.
Așadar, oglinda în Biblia are un sens diferit față de ceea ce avem noi în contextul tradițiilor legate de înmormântare. Sufletele celor adormiți nu se rețin prin case cu ajutorul oglinzii, nici nu stau la poarta cimitirului „la strajă”, cu atât mai mult nu trec prin oglinzi din lumea aceea în lumea noastră și nu pot trage pe alți după el.
Să luăm aminte la cuvintele apostolului Pavel: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă”. (Epistola I către Timotei 4,7).
Maxim Melinti, 17.06.2017
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu