Ieromonah Petroniu Tănase. Chemarea Sfintei Ortodoxii.
Bucureşti: Editura „Bizantină”, 2006. – 220 p.[1]
Prezentăm lucrarea ieromonahului Petroniu Tănase, Stareţul Schitului românesc „Prodrom” din Sfântul Munte Athos.
Protosinghelul Petroniu Tănase s-a născut în anul 1914, în comuna Fărcasa, judetul Neamt. Călugãrit şi format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Neamţ, este un mare iubitor şi împlinitor al ordinii, tăcerii şi smereniei. Este licenţiat în teologie. A urmat şi studii de Matematică şi Filosofie.
Dorul de desăvârşire i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos, unde se nevoieşte din anul 1978, fãcând parte din a doua generaţie de monahi trimisã de patraiarhia Română de atunci spre a revigora monahismul din Schitul românesc Prodromu.
Apreciat şi iubit deopotrivã în Grecia şi România, Părintele Petroniu este stareţul Schitului Prodromu. Şi dacã vei ajunge prin acel loc şi te va întâmpina un bătrân înalt, putin adus acum, slabit de asceză şi binevoitor, să ştii că acela este Părintele Petroniu[2]. Părintele este autorul mai multor scrieri ascetice, printre care şi traduceri din greacă.
Prefaţa este semnată de pr. prof. dr. Constantin Coman: „Chemarea Sfintei Ortodoxii pentru Părintele Petroniu poartă chipul chemării la vieţuirea monahală. Sunt emoţionante paginile în care acesta relatează primii săi paşi în mănăstire şi în şcolile monahale şi întâlnirea sa cu colegii de vocaţie. Părintele Petroniu aparţine unei generaţii de monahi români, cu adevărat binecuvântate de Dumnezeu, chemate să traverseze una din cele mai grele perioade din istoria neamului şi a Bisericii româneşti, cu ascultări şi răspunderi bisericeşti importante” (p. 7).
Cartea este împărţită în 24 de capitole şi abordează cele mai frecvente probleme şi întrebări ale lumii contemporane.
În primul capitol autorul vorbeşte despre modul în care Ortodoxia şi întreaga Biserică a lui Hristos cheamă pe fiecare dintre noi: „Potrivit învăţăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul, Dumnezeu conduce pe oameni spre desăvârşire pe două căi: pe o cale pozitivă şi pe una negativă. Pe cea dintâi, numită Providenţă, atrage pe om în chip pozitiv, prin frumuseţea binelui şi prin raţiunile lucrurilor; iar prin a doua, numită Judecată, lucrează prin diferitele necazuri, pe care ni le îngăduie Dumnezeu, ca să ne atragă de la păcate” (p. 9).
În următorul capitol, intitulat „Maica Domnului, Marea noastră Nădejde”, vorbeşte de cea mai scumpă avere a Ortodoxiei, aflate sub ocrotirea Maicii Domnului – Sfântul Munte Athos, „grădină ciudată, pietroasă, arsă de soare şi bătută de vânturi şi de valuri, dar în care cresc „Florile Raiului cele cuvântătoare”, florile duhovniceşti ale celor ce necontenit năzuiesc spre frumuseţele cele cereşti” (p. 19). Tot aici părintele vorbeşte şi despre faptul cum se adresează către Maica Domnului diferite popoare ortodoxe: astfel, grecii o numesc Panaghia, adică Preasfânta, pentru că s-au minunat de sfinţenia Maicii Domnului; pe slavi i-a impresionat faptul cum o femeie de rând s-a învrednicit de a fi Născătoare de Dumnezeu, folosind termenul Bogoroditsa; iar românii, cei bântuiţi mereu de năvălirea popoarelor barbare, au năzuit mereu după adăpostul şi căldura inimii de mamă, de aceea se adresează cu cuvintele Maica sau Măiculiţa Domnului.
În capitolul „Schimbarea la Faţă” autorul povesteşte cu ce emoţii şi retrăiri a ajuns pentru prima dată în vârful Muntelui Sfânt de sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, şi de unde s-a întors „plin de bucurie tainică” nevăzută, dar simţită şi deosebită.
O discuţie aparte este oferită pentru tema Focului Haric, care se pogoară în Sâmbăta Mare în biserica „Învierea Domnului” din Ierusalim, care este drept semn de sosire a sărbătorii Sfintelor Paşti: „Paştile, sărbătoarea luminii, a bucuriei, a biruinţei şi totodată inaugurare, început al împărăţiei celei veşnice. Aşa cum pe Tabor Domnul şi-a arătat o clipă ucenicilor Săi Slava Sa, tot aşa şi acum, la Sfântul Mormânt, Hristos Cel Înviat străluminează o rază a Slavei Sale, Sfânta lumină, peste cei adunaţi la ospăţul cel de taină al Învierii Sale” (p. 34).
În celelalte capitole autorul aminteşte de cele mai frumoase clipe ale vieţii sale. Astăzi părintele stareţ are vârsta de 90 de ani şi este la fel de puternic cu duhul şi demn în slujirea sa monahicească pe care o duce cu râvnă şi adâncă smerenie[3].
Credem că o atenţie deosebită cititorii vor acorda capitolului „Numărul 666”. Aici părintele, cu toată înţelepciunea şi măiestria duhovnicească încearcă să liniştească sufletele şi gândurile credincioşilor, care sunt atât de înspăimântaţi şi îngrijoraţi de procesele petrecute în societate, privind eliberarea noilor tipuri de paşapoarte, folosirea codului personal de identificare, etc.: „O simplă înscriere pe frunte sau pe mână a numărului 666 nu are nici un efect asupra mântuirii omului, deoarece atât virtutea, cât şi păcatul nu depind de forme exterioare, de etichete, ci de atitudinea interioară, de libertatea şi conştiinţa omului” (p. 145).
Vorbind despre semnificaţia şi necesitatea postului în viaţa spirituală, Prea Cuviosul Părinte aminteşte de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care îndemna, pe lângă abţinerea de mâncare şi plăceri lumeşti, săvârşirea unor fapte bune: „Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile noastre...”[4].
Într-un capitol autorul relatează despre Patriarhul României Nicodim Munteanu, când România a intrat în „era comunismului”, marea încercare a poporului românesc. Aici părintele face amintiri din întâmplările din viaţa patriarhului, la care a avut prilejul să fie martor direct, fiind în timpul respectiv funcţionar Cancelariei Sfântului Sinod şi detaşat o vreme la secretariatul Patriarhului Nicodim: „era fiu de ţăran din satul moldovean Pipirig[5] şi trăsăturile sufleteşti sănătoase ale ţăranului român le-a avut toată viaţa: cald patriotism, era mândru că este român, şi adânc credincios” (p. 192).
Ultimul capitol al cărţii autorul îl dedică fostului său profesor la Seminarul Teologic monahal din mănăstirea Cernica[6] – ierodiacon Firmilian Marin, în curând timp ajuns Mitropolit al Olteniei.
Lucrarea se recomandă cercului larg de cititori şi este destinată tuturor binecredincioşilor creştini, care caută adevărul creştinesc şi evanghelic. Lucrarea se bucură de un limbaj foarte uşor de înţeles.
Pr. Dr. Maxim MELINTI
Note:
[2] http://www.nistea.com/petroniu.htm/
[4] Sf. Ioan Gură de Aur. Omilii la stătui.
[5] În prezent localitatea pe teritoriul României (judeţul Neamţ).
[6] Vezi amintirele diaconului Andrei Kuraev despre mănăstirea Cernica în cartea Почему православные такие?.. – М.: Подворье Свято-Троицкой Сергиевой Лавры, 2006. – С. 426-430.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu