Investigațiile arheologice dirijate de Fiodor Uspenski

 Investigaţiile arheologice

DIRIJATE DE Fiodor Uspenski ÎN CADRUL Institutului Arheologic RUS DIN CONSTANTINOPOL

Fiodor USPENSKI

Chiar din primele zile ale activităţii sale, Uspenski a elaborat un serios program de activitate a Institutului, care îşi propunea efectuarea unor expediţii arheologice sistematice. În 1895 au avut loc trei mari expediţii: în Anatolia, Athos şi Atena. Prima expediţie a cuprins regiunile care făceau parte din Imperiul Trapezunt. Interesul deosebit pentru acest teritoriu se motivează prin faptul că aici se atestă legături strânse cu Caucazul. Preţioase informaţii s-au obţinut şi în rezultatul cercetărilor etnografice în Anatolia. La aceasta, de rând cu Uspenski, au mai participat cercetătorii O. Vulf, B. Pancenko ş.a. Ei au descoperit lucruri foarte interesante, au cercetat colecţia de manuscrise din Athos. Un bogat material despre istoria Trapezuntului a fost depistat în biblioteca mănăstirii Sf. Dionisie, tot aici s-au atestat fapte inedite despre Ioan Italicul. Toate rezultatele acestor cercetări şi-au găsit reflectare într-o lucrare de proporţii despre istoria culturii bizantine. 

Asia Mică

În anul 1895 Institutul a expediat mesaje tuturor consulilor ruşi aflaţi în diferite oraşe ale Porţii cu rugămintea de a comunica despre cele mai importante monumente (mănăstiri, biserici, edificii particulare, colecţii de cărţi vechi, manuscrise).

Membrii expediţiei ştiinţifice, conduse de F. Uspenski, au vizitat oraşele de pe malul turcesc al Mării Negre - Trapezunt (Trabzon), Kerasun (Ghiresun), Samsun şi Sipon. La revenirea din expediţie Fiodor Uspenski a făcut o comunicare la tema: „Cu privire la noi materiale din istoria Trapezuntului”. Conform datelor furnizate de savant, la Trapezunt s-au mai păstrat până la 20 de biserici creştine din secolele XIII şi XIV. Cele mai mari dintre acestea au fost transformate ulterior în geamii, cele mici  sau au fost închise, sau au rămas în posesia clerului grecesc. Este cazul de remarcat că ulterior, în 1916-1917, F. Uspenski a mai avut ocazia să viziteze Trapezuntul, continuând astfel cercetările sale începute de Institut în această urbe în chiar primul an al activităţii sub conducerea savantului.

În anul 1902 Uspenski a efectuat un şir de cercetări arheologice la Efes, Milet, Magnezia şi în alte oraşe din Asia Mică [1].

După cum s-a menţionat mai sus, Uspenski a acordat o importanţă deosebită studierii antichităţilor Trapezuntului, vizitându-l pentru prima oară în anul 1895. Când în anul 1916 armata rusă a ocupat Trabzonul, F.I.Uspenski, în ciuda celor 70 de ani ai săi, a vizitat acest oraş cu scopul studierii şi salvării antichităţilor.  Fără a-şi cruţa forţele, ea a străbătut călare îngustele şi periculoasele cărări montane.

Savantul intenţiona să-şi continue cercetările şi în vara lui 1917.

După terminarea operaţiunilor militare din preajma Trabzonului, Uspenski a vizitat mănăstirile Sumela, Peristera şi Vazelon, în cea din urmă descoperind mai multe acte de cumpărare-vânzare, testamente şi acte de donaţie, datate cu secolele XIII-XV. În anul 1927 Uspenski şi Vladimir Beneşevici au publicat un studiu despre aceste descoperiri, intitulat „Actele de la Vazelon. Materiale pentru istoria proprietăţii funciare ţărăneşti şi monastice în Imperiul Bizantin din secolele XIII-XV” [2]. 

În 1896 Institutul a organizat două expediţii arheologice în Asia Mică Prima a avut ca spaţiu de cercetare Vitinia, cea de a doua - pământurile din nord-vestul Izidei, până la ţărmurile Mării Negre şi a Iconiei, vechea capitală a turcilor.

În oraşul Isnic (vechea Niceea) a fost găsit un valoros material etnografic din epoca bizantină.

În acelaşi an au fost întreprinse expediţii arheologice în Palestina.

Palestina

În toamna anului 1896 o nouă expediţie în frunte cu Fiodor Uspenski a vizitat Palestina [3].

Activitatea Institutului în domeniul studierii Palestinei au fost pe larg mediatizate atât în Rusia, cât şi în Orientul Mijlociu, iar despre noile descoperiri făcute în Palestina au comunicat nu doar instituţiile ştiinţifice străine, ci şi numeroşii pelerini care au poposit pe Pământul Sfânt.

În anul 1917 la Petrograd, sub preşedinţia lui Uspenski, au fost desfăşurate lucrările unei comisii a Academiei de ştiinţe, care a analizat descoperirile şi cercetările realizate în Palestina. În acea perioadă dificilă activitatea comisiei a fost asigurată de Societatea Palestiniană din Rusia, preşedintele căreia, în 1921, a fost ales Fiodor Uspenski.

Rezultatele cercetării monumentelor şi-au găsit expresia într-un amplu studiu, la care au lucrat mai mulţi cercetători, intitulat  Nicomedia. Studiu de istorie şi arheologie.

Expediţiile arheologice sub conducerea lui Uspenski aveau loc în fiecare an, soldându-se cu rezultate benefice pentru Ştiinţe. În 1897 s-au întreprins expediţii în Asia Mică şi pe insulele Hios şi Patmos; în 1898 - în Niceea şi Macedonia. În Macedonia a fost descoperită o inscripţie grecească, în care se conţineau informaţii privind demarcarea hotarelor Bizanţului şi ale Bulgariei pe timpul ţarului bulgar Simion. Documentul prezenta un mare interes atât pentru filologia, cât şi pentru paleologia slavă.

Ele au fost expuse în două studii ale lui Uspenski: 1) Două inscripţii istorice [4]; 2) Inscripţia ţarului Samuil [5], dar şi într-o lucrare de sinteză - Izvoarele religioase străvechi ale Macedoniei de Vest. Scopul principal al acestei expediţii a fost cercetarea vechilor monumente istorice de pe insulele Macedoniei, Prespei şi Ohridei de Vest. După cercetarea localităţii Prespa, s-a decis extinderea săpăturilor arheologice până în valea râului Corci. În consecinţă s-a descoperit că partea din nord-vestul Prespei reprezintă un deosebit interes pentru arheologia bizantină. În timp ce în alte regiuni ale Prespei şi Ohridei se întâlneau doar expresii greceşti, în acest loc s-a descoperit un adevărat tezaur bisericesc, care conţinea inscripţii slave. Epicentrul cercetărilor, după toate probabilităţile, a fost mănăstirea Slimiţe,  unde a fost cules un bogat material arheologic.

În afară de bisericile Salonicului, în prim plan sunt menţionate şi bisericile din perioada ţarului Samuil din apropierea Prespei şi din oraşul Ohrida. Primele pot fi datate cu sec. al X-lea, iar cele din Ohrida – cu începutul sec. al XI-lea. Necunoscute până atunci, inscripţiile greceşti şi cele slave furnizează o serie de date importante pentru istoria micilor danaţi care împărţeau Macedonia până la momentul cotropirii acesteia de către turci. M. Rostovţev publică în revista Institutului un studiu deosebit de interesant despre inscripţiile macedonene.

În 1899 au avut loc expediţii în Asia Mică şi Bulgaria de nord-est, în 1902-1903 – în Creta, 1904 – la Samsun. Între 24 martie – 13 aprilie 1904 la Atena şi-a desfăşurat lucrările Congresul Internaţional al Arheologilor, la care au participat Uspenski şi R. Leper. Uspenski a fost ales preşedinte al Secţiei de arheologie bizantin. La un simpozion ştiinţific el a prezentat o comunicare în limba greacă despre biblioteca din Seral şi despre manuscrisul Octatevhul, temă care ulterior a fost abordată mai amplu în studiul intitulat Codul de la Constantinopol. Acesta este un monument de o valoare extraordinară, numărând peste 300 de miniaturi. Interesul sporit pentru acesta se motivează şi prin faptul că în toate arhivele de manuscrise din Europa există numai patru asemenea mostre, dar şi acestea incomplete. Mai mult ca atât, interesul creşte din moment ce s-a constatat că acest manuscris provine din Biblioteca imperială bizantină, introducerea aparţinându-i lui Isaac, fiul Împăratului Alexei Comnen.   

Athos

Sfântul Munte Athos a fost o permanentă atracţie pentru colaboratorii Institutului. În anul 1895 o mică expediţie s-a îndreptat spre Athos cu scopul studierii vechilor manuscrise ce erau păstrate pe Sfântul Munte. Au fost cercetate douăsprezece biblioteci din mănăstirile de la Athos. Bunăoară, la Mănăstirea Sf. Dionisie F. Uspenski a descoperit un manuscris (cod nr. 120), care conţinea materiale despre implementarea studiilor teologice la Constantinopol în sec. al XI-lea [6]. Membrii expediţiei au făcut la Athos circa 200 de fotografii, atenţia principală fiind îndreptată asupra celor trei  biserici athonite de la Karyai, Vatoped şi Dionisiat, deoarece acestea prezentau cele trei tipuri principale ale arhitecturii bisericeşti athonite din epoci diferite. Călugării Sfântului Munte au  apreciat foarte înalt activitatea ştiinţifică a colaboratorilor Institutului, care nu o dată au făcut donaţii mănăstirilor din partea locului.

Siria

În anul 1900 o expediţie a poposit pe pământul Siriei. Din componenţa expediţiei făceau parte Uspenski, pictorul Nicolae Klughe, fotograful Nadejda Uspenskaia şi translatorul consulatului rus la Ierusalim Ia. I. Huri.

Într-o perioadă relativ scurtă - 15 aprilie – 1 iunie 1900 - membrii expediţiei au vizitat Palmyra (Tadmor), Homs (Emessa), Hama (Epiphania), Haleb (Alep), mănăstirea cuviosului Simeon Stâlpnicul, cât şi mănăstirile din Sednaya şi Maalul. Rezultatele acestor investigaţii, însoţite de o bogată colecţie de fotografii, schiţe şi desene, au fost publicate de către Fiodor Uspenski în monografia sa „Monumente arheologice din Siria” [7].

Savantul a avut ocazia să mai viziteze Siria în anul 1901 şi să desfăşoare o importantă activitate în vederea aducerii din Palmyra în Rusia a unei plăci de piatră cu inscripţii arameice şi greceşti. Renumita placă bilingvă datează cu anul 137 d.Hr. şi este cunoscută cu numele de „Tariful vamal din Palmyra”. Ea  a fost descoperită în 1887 de orientalistul rus S. Abamelek-Lazarev. Începând cu momentul descoperirii savanţii ruşi au insistat mereu ca acest monument istoric  să fie procurat pentru unul din muzeele ruseşti.

În primăvara anului 1900, în timpul primei vizitei sale în Palmyra Uspenski a aflat informaţia necesară pentru transportarea acestei plăci, care cântărea mai mult de 11 tone. Înainte de toate placa trebuia să fie scoasă din pământ, apoi era nevoie de un meşter, care ar tăia-o în mai multe bucăţi pentru a fi mai uşor de transportat monument prin pustiu. La fel, era nevoie de mijloace de transport pentru organizarea caravanei.

Lucrul a început în luna mai 1901 şi a durat timp de 71 de zile, în condiţiile secetoase şi incandescente ale regiunii respective, cu resurse limitate de apă. Depăşind toate greutăţile, Uspenski a adus monumentul în Damask. De aici placa a fost transportată pe calea ferată la Beyrut, apoi cu vaporul la  Odesa, şi după aceea din nou pe calea ferată până la Sankt-Petersburg. La 11 decembrie „Tariful vamal din Palmyra” a fost adus în capitala nordică a Rusiei, fiind instalată în Ermitaj, unde se află până în prezent [8].

Procesul de transportare a plăcii în Rusia a fost descris de Fiodor Uspenski într-un studiu aparte [9].

Italia

În vara anului 1902 F.I.Uspenski a fost în Italia cu scopul de a cerceta monumentele creştine din Ravena. Din numeroasele monumente ale acestui oraş atenţia savantului a fost atrasă, în special, de biserica Sf. Ioan Teologul, în incinta căreia a studiat fragmente de mozaic [10].

În urma cercetărilor s-a constatat că mozaicul în cauză este un monument unic, care ilustrează evenimente ale celei de-a patra cruciade. De  asemenea, Uspenski a examinat o mostră rară din muzeul naţional din Ravena, ce conţine imagini în relief şi inscripţii preţioase.

În opinia lui Uspenski, ştiinţa istorico-bisericească rusească a obţinut rezultate foarte mari în studierea popoarelor, aflate sub influenţa Bizanţului în Orient: bulgari, sârbi, români, ruşi, armeni, georgieni. Dat fiind faptul, că această influenţa se răsfrângea în întreg Occidentul, reflectându-se  în aspecte dogmatice, în forma şi conţinutul serviciilor divine, în sistemele filosofice şi în artă, viitoarele cercetări ale savanţilor ruşi s-ar putea solda cu multe descoperiri valoroase. În acest plan Institutul a organizat câteva acţiuni concrete. Astfel,  în 1903 Fiodor Schmit a fost delegat de către Institut în Italia. El a plecat în oraşul Bari, Sicilia pentru a lua cunoştinţă de vechile monumente bizantine şi a ajuns la Roma, unde s-a ocupat, în special, cu studierea manuscriselor în biblioteca din Vatican [11].

Monumentele bulgare vechi

Etapa următoare din activitatea Institutului a fost dedicată monumentelor bulgare vechi. Cercetările respective sunt considerate ca fiind cele mai importante  în activitatea Institutului arheologic rus din Atena. Ele au creat o viziune cu totul nouă despre Istoria Primului Ţarat Bulgar. În 1899 Uspenski, împreună cu M. Poprujenko, vin la Varna, unde întreprind o expediţie ştiinţifică în cele mai importante centre istorice din nordul Bulgariei – Provadia, Abob, Madar, Preslav, Târnovo, Cerven. Ei au consultat în mod special opiniile savantului bulgar Karl Schkorpil, care considera că, pornind de la cercetările inscripţiei lui Omortag, păstrate în Biserica celor 40 de Mucenici din Târnovo, locul primei capitale bulgare, trebuie căutat în ruinele localităţii Abob, dar nu la Preslav. Uspenski accepta şi el această opinie, de aceea a insistat asupra cercetărilor ulterioare. Rezultatul acestor studii au demonstrat că, într-adevăr, prima capitală a Ţaratului Bulgar se afla aproape de satul Abob. Conform unei inscripţii găsite, aceasta se numea Pliska şi a existat chiar şi pe timpul celei de-a doua capitale bulgare - Preslav. Săpăturile arheologice sub conducerea lui Uspenski au durat până în anul 1905. Rezultatele lor au fost publicate în volumul al X-lea al revistei Institutului, intitulat  Материалы для болгарских древностей Абоба-Плиска. Ediţia era însoţită de o anexă – un album, care conţinea 117 ilustraţii. La această ediţie a revistei au lucrat F.Uspenski, K. Schkorpil, R. Leper, D. Ainalov, B. Pancenko, B. Ellih ş.a, capitolul de referinţă– Valoarea istorico-arheologică a localităţii Abob şi a împrejurimilor lui - fiind scris de Uspenski.

În lucrarea sa Uspenski menţionează faptul că pe teritoriul dintre Varna, Şumla şi  Noul Bazar, în urma săpăturilor arheologice, s-au găsit mărturii importante privitor la istoria vechi a bulgarilor. Cercetătorul afirmă că împrejurimile din apropierea localităţii Madar constituie o valoare istorică incontestabilă – aici, aşa cum o mărturisesc săpăturile arheologice, se afla o aşezare destul de mare sau, poate chiar, un important centru politic al vechiului Stat Bulgar. Tot în acest context el menţionează că aici, în 1899, s-au descoperit un număr mare de inscripţii în limba greacă, care oferă o preţioasă informaţie despre numele conducătorilor şi ale oraşelor din Vechiul Ţarat Bulgar. Toate cercetările efectuate în aceste regiuni demonstrează concludent faptul că în apropierea localităţilor menţionate se afla, negreşit, vechea capitală a Bulgariei. În procesul săpăturilor arheologice au fost depistate rămăşiţele unui zid, care era, probabil, un zid de hotar, precum şi ruinele unei biserici, posibil, prima biserică creştină din Bulgaria, s-au mai descoperit case de locuit, construite din lemn şi piatră. Aşadar, în urma săpăturilor arheologice din 1899-1900 s-au constatat următoarele momente:

1. Existenţa unui palat bulgar, pe lângă care era şi o biserică, precum şi diverse construcţii pentru oamenii de la curte, străjerii şi slugi;

2. O biserică mare, aflată în afara zidului de piatră, dar în interiorul valului de pământ, la o distanţă de jumătate de oră de mers de la palat şi o serie de anexe;

3. Ziduri din piatră cu turnuri şi porţi care înconjurau palatul.

A fost găsit un număr mare de inscripţii, în majoritate, fragmente ale coloanelor, imagini încrustate în piatră, obiecte de artă şi bijuterii – inele, brăţări, fragmente ale vaselor de argint, monede din aur şi argint, sigilii din plumb. Ultimele ajută foarte mult la determinarea cronologică a obiectelor găsite. Cercetările întreprinse de Uspenski sunt deosebit de importante prin faptul că ajută la concretizarea unor probleme majore în ceea ce priveşte vechea istorie a Ţaratului Bulgar şi cultura slavă veche.

Tot în acest număr al revistei Uspenski supune unei minuţioase analize inscripţiile bulgare vechi care conţin toponime, inscripţii dedicate conducătorilor şi eroilor, fragmente de acte de colaborare şi acte istorice ş. a. Cercetătorul nu avea nici o îndoială că aceste monumente de istorie, literatură şi cultură sunt o dovadă incontestabilă a faptului că majoritatea acestor inscripţii provin din vechia cetate bulgară aflată în apropierea localităţii Abob. Coloanele având înscrise pe ele nume de oraşe ilustrează importanţa cetăţilor bizantine, ocupate de Simion,  despre care dispunem de o informaţie amplă din corespondenţa Imperatorului Roman Lakapin şi a Patriarhului Nicolae Masticul cu ţarul bulgar Simion. Analizând aceste acte, Uspenski conchide că monumentele istorice, găsite la Abob, în special coloana cu numele oraşelor, cotropite de către Simion de la greci, se referă la perioada de timp când bulgarii aveau o mare influenţă asupra  Traciei. Această stare de lucruri nu a durat mult, şi de aceea putem determina cu o precizie destul de mare momentul apariţiei acestor coloane – este vorba de anii 923-924. Între inscripţiile bulgare vechi, găsite în împrejurimile localităţii Abob, de o primă importanţă sunt cele care conţin numele conducătorilor şi ale eroilor ţării. Fie că-l vizează pe Omortag, fie pe Malomir, aceste documente trebuie percepute ca fiind acte oficiale, parvenite de la puterea de stat. Ceea ce prezintă o importanţă colosală este faptul că aceste acte sunt din start unicele mărturii despre primele principii ale dreptului bulgar şi despre primele instituţii ale statului bulgar. Cuvintele iniţiale din fiecare inscripţie desemnează hanul şi sunt enumerate meritele eroului, de aici aflăm, pentru prima dată, despre titlul naţional al conducătorului bulgar - ΚΑΝΑΣ ΥΒΗГН. Toate aceste vorbesc despre faptul că deja la momentul stabilirii bulgarilor peste Dunăre, aceştia aveau instituţii şi putere statală bine organizate. După titlul atribuit cneazului, pe coloană găsim numele persoanei în cinstea căreia este înălţată coloana respectivă. Acest moment este deosebit de important pentru antropologia bulgară veche, dar şi pentru a lua cunoştinţă de particularităţile păturii sociale aflate pe lângă organele de conducere în perioada precreştină, particularităţi care ilustrează o atmosferă destul de prietenoasă între cneazul bulgar şi supuşii lui. Fragmente ale diverselor acorduri ne ilustrează relaţiile existente între Bulgaria şi Bizanţ.

În vara anului 1905 arheologul G. Popov a descoperit lângă localitatea Preslav - Krumovo o coloană având înălţimea de 6,15 m. În partea ei de sus  se găseau 25 de rânduri, în care era vorba despre Hanul Ivig Omortag şi despre războaiele duse de acesta împotriva slavilor şi grecilor. Examinând această informaţie, cercetătorii au avut posibilitatea să facă unele concluzii foarte importante privitor la capitala Ţaratului Bulgar, constatând că vechea capitală a Bulgariei se mutase la Preslava cu mult timp înainte de primirea creştinismului.

Rezultatele extraordinare ale săpăturilor arheologice efectuate sub conducerea lui Uspenski l-au făcut pe acesta să insiste asupra extinderii teritoriului săpăturilor arheologice pe teritoriul Bulgariei. La iniţiativa cercetătorului rus a fost constituită Societatea Arheologică Bulgară, care a pus începutul Institutului Arheologic din Sofia format ulterior.

După revenire din Bulgaria, F.I.Uspenski a participat la un congres al arheologilor desfăşurat la Riga (august 1896), unde a prezentat un comunicat despre obiectivele ulterioare cu privire la studierea Bulgariei, iar în baza datelor, furnizate de Pogodin, a prezentat referatul „Antichităţile Bulgariei de nord” [12].

Între Institutul Arheologic din Constantinopol şi instituţiile  ştiinţifice din Bulgaria au fost stabilite strânse  relaţii de colaborare. Institutul a beneficiat de mai multe donaţii de carte din partea Exarhatului Bulgariei şi a şcolii Superioare din Sofia.

Pe paginile revistei editate de Institut erau publicate periodic articole dedicate istoriei Bulgariei. De altfel, această revistă a fost editată la Sofia între 1898 şi 1912.

În 1911 Uspenski a convocat Consiliul cercetătorilor în domeniul arheologiei în scopul stabilirii unei conlucrări ştiinţifice, la care s-a decis crearea, pe lângă Institutul Arheologic Rus din Constantinopol, a unei secţii de studiere a ţărilor balcanice, a fost întocmit un plan de lucru şi nominalizaţi cercetătorii antrenaţi în lucrările arheologice. Din toată activitatea lui Uspenski, atât ştiinţifică, cât şi organizatorică, putem aprecia aportul considerabil pe care l-a avut cercetătorul la dezvoltarea investigaţiilor interbalcanice. Meritul incontestabil al lui Uspenski constă în formularea exactă a obiectivelor puse în faţa Instituitului Arheologic Rus din Constantinopol, care prin contribuţia sa în bizantinologie făcea concurenţă Seminarului lui Krumbaher şi care a fost primul centru de cercetări sistematice în problema relaţiilor balcanice, iar Revista Institutului este, pe bună dreptate, o arhivă a cercetărilor şi descoperirilor arheologice din Balcanii evului mediu şi a istoriei interne a popoarelor balcanice.

Dar activitatea Institutului nu s-a limitat doar la cercetarea monumentelor istorice din peninsula Balcanică. Importantă prin rezultatele obţinute este expediţia arheologică întreprinsă în 1900 în Siria, unde s-au descoperit lucruri extrem de interesante pentru istoria acestui ţinut.

Constantinopol

Deja în anul 1895 Institutul a organizat trei expediţii mari şi alte câteva mai mici în împrejurimile Constantinopolului. Amintim, că în perioada respectivă cercetătorii au fost lipsiţi de dreptul de a organiza descoperiri arheologice pe teritoriul Constantinopolului. La solicitarea ambasadei ruse, Institutului i-a fost eliberat un certificat, care confirma dreptul de organizare a cercetărilor ştiinţifice în Constantinopol şi zonele adiacente [13].

O atenţie deosebită a fost acordată moscheei Kahrie-Geami.

Pe tot parcursul activităţii Institutului, directorul lui Fiodor Uspenski a prezentat rapoarte despre rezultatele cercetărilor sale efectuate la Constantinopol. Din şirul acestor rapoarte poate fi menţionat referatul cu tema: „Despre universitatea antică din Constantinopol”. Savantul găsea timp şi pentru popularizarea datelor istorice despre Constantinopol. În timpul Postului Mare din anul 1896 el a organizat un ciclu de conversaţii cu subiect arheologic şi istoric, desfăşurate la bordul canonierei „Doneţ”, care se afla în acea perioadă în golful Cornul de Aur. Printre subiectele propuse spre atenţia echipajului figurau următoarele: „Importanţa politică şi bisericească a Ţarigradului.  Întemeierea oraşului, istoria şi importanţa sa pentru Rusia”, „Sf. Olga şi botezul lui Vladimir”, „Patriarhul Fotie”, „Activitatea iluministă a Sfinţilor Chiril şi Metodie”. În toamna anului 1901 şi primăvara lui 1902 Uspenski a ţinut un ciclu de lecţii despre istoria generală a Bizanţului, la care, pe lângă colaboratorii Institutului, erau invitaţi şi oaspeţi veniţi la Constantinopol din Rusia şi din alte ţări slave. 

Colaboratorii Institutului foloseau orice posibilitate pentru a studia oraşul Constantinopol. Un merit foarte mare trebuie să-i atribuim Institutului în studierea istoriei culturii bizantine. La acest capitol un loc aparte îl ocupă cercetarea frescelor găsite în moscheea Kahrie-Geami, de care, la indicaţiile lui Uspenski, foarte mulţi ani s-a ocupat Fiodor Schmit. Acest edificiu a fost un timp îndelungat biserică pe lângă mănăstirea Hora. Este unica moschee din Constantinopol, în care s-a păstrat fresca şi este posibilă cercetarea ei, altele fiind, cu părere de rău, acoperite de tencuială. Calitatea mozaicului şi unele imagini de o deosebită valoare artistică acordă acestei fresce titlul de valoroasă operă artistică a timpului, făcând astfel din moscheea Kahrie-Geami un monument de importanţă pentru istoria culturii bizantine, motiv pentru care este pe deplin întemeiat interesul savanţilor pentru edificiul în cauză. Aceste fresce ţin de timpul Paleologilor, perioadă puţin cercetată de istorici, iată de ce cercetarea în cauză prezintă anumite dificultăţi. Supunându-le unei analize complexe, Schmit constată că toate aceste fresce aparţin uneia şi aceleiaşi perioade, unora şi aceloraşi tehnici, stil şi idee, momentul apariţiei lor fiind, probabil, timpul lui Teodor Metohitul, Mare Logofăt al împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), una dintre personalităţile notorii ale ultimelor secole ale Imperiului Bizantin. Începând cu N. Kondakov, care pentru prima dată a vorbit despre frescele din moscheea Kahrie-Geami, interesul pentru acest monument creşte continuu, stabilindu-se astfel că acesta datează cu cea de-a doua perioadă de înflorire a culturii bizantine din sec. XI - XIII-lea, şi atrage atenţia cercetătorilor culturii bizantine, generând cunoscuta polemică în literatura ştiinţifică despre aşa-zisa „Renaştere Bizantină”.

În 1899 Institutul primeşte permisiunea de la guvernul turcesc pentru studierea mozaicurilor şi frescelor, iar mai târziu a început copierea şi fotografierea lor. Pentru realizarea acestor lucrări a fost invitat pictorul Nicolae Klughe, care oferea Institutului astfel de servicii [14]. În 1902 Klughe devine colaborator permanent al Institutului Arheologic Rus din Constantinopol [15].

Activitatea Institutului Arheologic Rus a cunoscut o perioadă de graţie după revoluţia din Constantinopol, când a fost posibilă studierea ruinelor moscheii Imrahor, care pe timpul Imperiului Bizantin a fost bazilica cunoscutei mănăstiri Studion, datând cu anul 463. Aceste lucrări, desfăşurate sub egida secretatului Institutului, B. Pancenko, au constituit piatra de temelie pentru studierea profundă a topografiei oraşului Constantinopol. Ca urmare a lucrărilor de arheologie întreprinse aici, s-a găsit un număr considerabil de obiecte  de o mare importanţă istorică, cum ar fi fragmente de sarcofag,  o podea acoperită cu mozaic, ilustrând subiecte mitologice şi scene simbolice (Orfeu, Balephoron ş.a.), de asemenea, fragmente mari de pictură murală care prezintă un deosebit interes pentru cercetători.   

Grecia

În vara şi toamna anului 1898 Institutul a organizat un şir de expediţii în Macedonia, la care au participat F. Uspenski şi M. Rostovţev. Au fost cercetate monumentele de la Salonic şi din alte oraşe macedonene. La revenirea în Constantinopol Uspenski a făcut un comunicat cu tema „Monumente ale antichităţii slave în Macedonia”.

În toamna anului 1907 turcii din partea locului au întreprins unele lucrări de reconstrucţie la biserica Sf. Dumitru din Tesalonic (în acea perioadă – moscheia Kasimie-djami). Bazilica hramului sfântului Dumitru este un remarcabil monument pentru cultura creştină, construcţia căreia ţine de sec. al V-lea, reconstruită  integral după incendiul din sec al VII-lea. Aflând despre intenţia guvernului turc de a supune moscheea unei reparaţii, Uspenski vine la locul, unde se efectuau lucrările, şi reuşeşte să descopere un preţios mozaic din sec. VII – VIII-lea. 

Savantul rus a obţinut acordul autorităţilor mahomedane pentru redeschiderea mozaicului. În urma unei munci minuţioase au fost descoperite mozaicuri datând cu secolele VII-VIII, la fel şi fragmente de frescă din sec. XIV.

În aprilie 1909, la Karies, Uspenski participă la cel de al doilea Congres Internaţional de Arheologie Clasică, unde este ales preşedinte al Secţiei de Arheologie Bizantină. El prezintă la această întrunire o comunicare despre ultimele descoperiri din hramul Sfântului Dumitru din Tesalonic, articol publicat în revista Institutului [16].

În septembrie 1903 profesorul Uspenski se află pe insula Creta, iar la revenirea sa la Constantinopol face un raport pe tema: „Monumentele arheologice descoperite pe insula Creta” [17], acelaşi comunicat fiind ulterior prezentat şi în cadrul unei şedinţe a Societăţii Literare Americane.

A fost găsit, de asemenea, un număr considerabil de fresce care prezintă o preţioasă sursă istorică despre acea perioadă. Cultul sfântului Dumitru a atins momentul său de apogeu în sec. al VI-lea. În bazilică s-au găsit aproape 10 imagini care îl reprezintă pe Dumitru în diverse ipostaze: într-o frescă el este reprezentat în veşminte de senator roman, în alta este reprezentat însuşi cultul acestuia - familii întregi, venite să i se închine, băieţi şi fete tinere, aducându-i daruri. Paralel cu examinarea frescelor, Uspenski a cercetat şi monumente literare ce mărturisesc despre faptele sfântului Dumitru, analizând pe această cale  problema incursiunilor slave în Imperiul Bizantin. 

Note:

1. Отчёт о деятельности Археологического института в Константинополе за 1902 г. // ИРАИК, 1904, vol. IX, Ediţia 3, p. 406.
2. Вазелонские акты. Материалы для истории крестьянского и монастырского землевладения в Византии XIII-XV вв., Sankt-Petersburg, 1927.
3. Vezi Отчёт о деятельности Археологического института в Константинополе в 1896 г. // ИРАИК, 1897, vol. II, p. 32-37.
4. Две исторические надписи: 1. Надпись на башне Артавасда. 2. Пограничный столб между Византией и Болгарией при Симеоне // ИРАИК, 1898, vol. III, p. 180-194.
5. Надпись царя Самуила // ИРАИК, 1899, vol. IV, Ediţia 1, p. 1-4.
6. Uspenski Fiodor. Делопроизводство по обвинению Иоанна Итала в ереси // ИРАИК, 1897, vol. II, p. 1-66.
7. ИРАИК, 1902, vol. VII, ediţia 2-3, p. 94-212.
8. Архимандрит Августин (Никитин). Русский археологический институт в Константинополе // БТ, Moscova, 1986, vol. 27, p. 282-283.
9. Uspenski Fiodor. О перевозке из Пальмиры в С.-Петербург плиты с надписью // ИРАИК, 1908, vol. XIII, p. 363-371.
10. Uspenski Fiodor. Фрагменты мозаичной росписи в церкви св. ев. Иоанна в Равенне // ИРАИК, 1902, vol. VIII, ediţia 1-2, p. 63-78.
11. Vezi Отчёт о деятельности Археологического института в Константинополе за 1903 г. // ИРАИК, 1904, vol. IX, Ediţia 3, p. 424-425.
12. Vezi Отчёт о деятельности Археологического института в Константинополе в 1896 г. // ИРАИК, 1897, vol. II, p. 10.
13. ИРАИК, 1896, vol. I, p. 46.
14. Отчёт о деятельности Археологического института в Константинополе за 1899 г. // ИРАИК, 1901, vol. VI, Ediţia 2-3, p. 472.
15. Архимандрит Августин (Никитин). op. cit., p. 272.
16. Uspenski Fiodor. О вновь открытых мозаиках в церкви св. Димитрия в Солуни // ИРАИК, 1909, vol. XIV, ediţia 1, p. 1-61.
17. Отчёт о деятельности Археологического института в Константинополе за 1903 г. // ИРАИК, 1904, vol. IX, Ediţia 3, p. 412-419.

 Prot. Dr. Maxim MELINTI