Catehismul mitropolitului Gurie Grosu

Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti.

– Bucureşti: Editura „Cristiana”, 2004. – 136 p.[1]

În prezent avem mai multe studii, articole şi materiale, care ne vorbesc despre viaţa şi activitatea Mitropolitului Gurie Grosu, Întâistătătorul Bisericii din Basarabia între anii 1920 – 1936. În această perioadă ierarhul a făcut multe modificări în Eparhie: a înfiinţat Facultatea de Teologie, a editat o serie de cărţi religioase, a restaurat biserici vechi şi a întemeiat altele noi. În anul 1936 a fost eliberat din funcţie şi „pensionat” la mănăstirea Cernica, unde a murit în 1943.

Întreaga opera scrisă de către Mitropolitul Gurie Grosu are o actualitatea deosebită. În fiecare publicaţie ierarhul, încă de pe timpuri când era preot-misionar, îndeamnă clerul, creştinii şi întreagă societate la păstrarea credinţei strămoşeşti şi demnităţii umane; mereu a stat la ideea reintroducerii limbii române în cultul bisericii ortodoxe şi în şcoli[2]; a muncit mult pentru învăţarea şi iluminarea poporului român din Basarabia, prin intermediul Tipografiei Eparhiale, revistelor eparhiale, şi în mod deosebit prin înfiinţarea primii instituţii teologice superiore – a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, care a adunat profesori laici şi bisericeşti cu nume notorii. A promovat cultura teologică, făcând-o cunoscută departe de hotarele Basarabiei.

Puţine studii ale ierarhului au fost publicate în acea perioadă interbelică, plină de încercări, acestea fiind depozitate şi conservate în biblioteci şi arhive de stat. Astfel, acces la munca literară a Mitropolitului Gurie puteau să aibă doar cercetătorii în domeniu. Astfel, din anul 1990 încep să fie editate şi reeditate mai multe scrieri ale mitropolitului. În acest sens putem aminti istoria mănăstirii Înălţarea Domnului, Noul-Neamţ, alcătuită şi publicată în 1911, la Chişinău, pe atunci de Arhimandritul Gurie, care făcea ascultare de exarh al mănăstirilor Episcopiei Chişinăului şi a Hotinului.

În anul 1920 la Tipografia Eparhială „Cartea Românească” apare cartea „Rugăciuni şi lămurirea lor” în 80 de pagini. De atunci s-a mai reeditat în câteva ediţii. Iar peste 84 de ani după prima ediţie avem în faţă această cărţulie, dar într-o formă completată, puţin modificată şi redactată. Editorii cărţii, precum menţionează ei înşişi, au păstrat în mare parte structura iniţială a cărţii, simplificând titlurile uneori prea lungi, încât cartea să corespundă exigenţelor cititorului contemporan.

Fiind un teolog iscusit şi „amator” al cultului creştin-ortodox, Mitropolitul nu afla o altă bucurie duhovnicească, decât cea a slujirii la Altarul lui Hristos. Dar, prin pilda personală, a reuşit să facă proces de deşteptare în inimile şi sufletele, cât a clericilor, atât şi credincioşilor, a sentimentului de dragoste faţă de cele sfinte şi sfinţitoare.

Dacă prima ediţie a cărţii prezenta o explicare şi tratare asupra rugăciunii, atunci ultima variantă prezintă o formă de catehism ortodox.

De fapt, cartea poate fi împărţită în două părţi: partea întâi cuprinde articole, care explică ce înseamnă rugăciunea, poruncile dumnezeieşti, fericirile, simbolul credinţei; partea a doua – prezintă cunoştinţe de bază despre Biserica Ortodoxă, sărbătorile şi posturile bisericeşti şi Sfintele Tainele.

Despre cinstirea duminicilor şi a sărbătorilor bisericeşti, într-o pastorală ierarhul vorbeşte despre „Cinstirea duminicii şi a sărbătorilor şi păcatul sudalmelor şi vorbelor urâte”, adresată păstoriţilor săi în luna iunie anului 1923, în care îndeamnă să respecte şi să cinstească duminici şi a sărbătorilor mai mari. Se solicită tuturor să respecte tradiţie, în duminici şi sărbători să meargă la biserică, nu la târguri. Tot în acelaşi an, într-o nouă pastorală, intitulată „Păcatul de la umblarea la iarmaroace în zile de duminici şi păcatul fumatului de tutun”, autorul demonstrează vatămă pentru creştinii vizitarea târgurilor în zile de duminici sau sărbători bisericeşti. Face trimiteri la canoanele sinoadelor ecumenice şi dintr-o carte pastorală a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni în privinţa cinstirii duminicii:

„Sărbătorile creştine sunt zile de bucurie liturgică, de primire a Sfintei Împărtăşirii, prilej de sporită rugăciune şi de iubire frăţească. ...Adevăratul creştin trăieşte în fiecare zi – şi chiar la fiecare oră a zilei – un eveniment din istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel, Biserica luptătoare, de aici, de pe pământ, şi Biserica biruitoare, din cer, alcătuiesc un trup viu şi armonios, al cărui Cap este Însuşi Domnul Iisus Hristos” (p. 79-80).

Iată cum vede Mitropolitul sensul şi scopul postului în viaţa creştinilor: „Postirea trupească constă în abţinerea de la consumul produselor animale şi al băuturilor alcoolice, precum şi de la unirea trupească între bărbat şi femeie. Postirea sufletească înseamnă a-ţi feri propriul tău suflet-dar şi sufletele celor din jur – de toată răutatea (mândrie, pizmă, bârfă, zgârcenie, daruri şi vorbe urâte etc.). Asprirea postului s-au dimpotrivă, uşurarea lui (pentru copii, bolnavi, bătrâni, călători) – e bine să aibă binecuvântarea duhovnicului.

Postul este strâns legat de sărbătoare, fiind că bucurie duhovnicească a unei sărbători sfinte nu poate fi simţită cum se cuvine atâta vreme cât trupul nu este şi el curăţit şi el prin postire, iar sufletul cât mai luminat şi liniştit. Este bine ca postul să fie însoţit de rugăciune şi milostenie: rugăciunea întăreşte puterea de abţinere, iar milostenia arată măsura îmbunătăţirii noastre” (p. 82).

Mitropolitul face explicaţii dogmatico-liturgice asupra slujbelor ale Bisericii Ortodoxe. Astfel că, principalul săvârşitor şi administrator al slujbelor bisericeşti, menţionează autorul, este Dumnezeu, Cel care este şi Capul Bisericii; iar cel ce este botezat, întră în Biserica şi devine mădular al trupului mistic al lui Hristos.

În mod special, prezintă structura tipiconală ale laudelor bisericeşti: Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile. Dă lămurire fiecărei slujbe şi arătând originea sau geneza acestora în cultul creştin.

Iarăşi, adresându-se către fiii săi duhovniceşti, ierarhul îndeamnă, cum trebuie să poarte credincioşii după încheierea serviciului divin şi părăsirea locaşului sfânt: „După slujbe, şi mai cu seamă după Sfântă Împărtăşanie, trebuie să avem mare grijă de sufletul nostru, să-l ferim de intinare şi deşertăciune. Sfinţii Părinţi numesc acest efort, această asceză, paza sufletului.

După terminarea slujbei, să nu ne lăsăm atraşi de discuţii lumeşti, de fleacuri sau bârfe! Să nu cădem şi bucuria şi iubirea care ne-a umplut sufletele! Să ne ferim de vulgarităţi şi ochiul, şi urechea! Să răspundem cu dragoste celor care ne vorbesc, schimbând însă vorba imediat ce am simţit că discuţia alunică spre rău, într-o formă sau alta.

Să nu uităm, deci, că liturghia iubirii lăuntrice de Dumnezeu, a cărei manifestare ascunsă este rugăciunea neîncetată, trebuie însoţită de liturghia iubirii de Dumnezeu prin slujirea aproapelui” (p. 101,102,103).

Î-i învaţă pe credincioşii ce este rugăciunea: „Rugăciunea este cucernica vorbire cu Dmnezeu, prin care Îi cerem toate cele de trebuinţă nouă, Îi mulţumim pentru milele Lui, pe care le revarsă asupra noastră, sau Îl lăudăm, Îl proslăvim pe Dânsul” (p. 7-8).

Tot în această carte găsim şi două cuvântări catehetico-morale, care abordează problema idolatriei şi magiei, şi un eseu, întitulat: De ce ne pierdem sfinţenia? În acest capitol autorul cu multă dragoste şi atenţie se adresează către cititor cu următoarele cuvinte: „Să ne gândim, fiecare, cum tratăm chipul lui Dumnezeu din noi şi cum folosim talanţii, harurile cu care păşim în viaţa de creştini, pentru a ne lucra asemănarea cu Dumnezeu”.

În final editorii au amplasat bibliografia, care s-a folosit pentru completarea lucrării de faţă.

Mitropolitul Gurie Grosu rămâne un ierarh al dragostei, al răbdării şi al smereniei, cel, care s-a sacrificat pentru Biserica lui Hristos, patria şi poporul român. A fost „pasionat al slujbei religioase în care simţea fiorii divini ai extazului, a mai suferit şi din cauza neîntrebuinţării sale, a apariţiei tot mai rare în preajma altarului”[3]. 

Pr. Dr. Maxim MELINTI

Note:

 

[1] Articol publicat in: Altarul Credinţei. – An. V (2005). – Nr. 6. – P. 8.

[2] Gurie Grosu, primul arhiepiscop şi mitropolit al Basarabiei Româneşti (1920-1941) // Nestor Vornicescu. Studii de Teologie Istorică. Antologie. – Craiova: Editura Mitropoliei Olteniei, 1998. – P. 146.

[3] Mitropolitul Gurie şi „cazul” său // Buzilă Boris. Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia. – Bucureşti-Chişinău, 1996. – P. 232.