Andronic Popovici - duhovnic si carturar de seama din secolul al XIX-lea

Arhimandritul Andronic Popovici

Preoţii care îşi ţin bine dregătoria,

să se învrednicească de îndoită cinste,

mai ales cei ce se ostenesc

cu cuvântul şi cu învăţătura.

(I Timotei 5, 17)

Viaţa şi activitatea arhimandritului Andronic Popovici

Există multă informaţie despre viaţa şi activitatea arhimandritului Andronic, relatate de el însuşi în multiplele sale lucrări[1], dar şi în publicaţiile lui P. Ciudeţchi[2], ale arhimandritului Gurie Grosu[3] şi în câteva articole, semnate de Arsenie Stadniţchi[4].

Ieroschimonahul Andronic, în lume Andrei Nicolaevici Nanu-Badenschi, numit şi Popovici[5], s-a născut la 4 iulie 1820 în satul Lungani, în familia preotului Nicolae Nanu şi a soţiei sale Măria, născută Badenschi. La primirea tainei Sfântului Botez copilul a primit nume de Andrei, în cinstea Sfântului Ierarh Andrei Criteanul şi întru pomenirea celor, care l-au primit la botez[6]. În familia erau trei copii. Andrei a mai avut frate – Gheorghe şi sora – Anastasia[7]. Dar, Andronic ne mărturiseşte ca „s-au mai născut încă trei prunci, dar fiind eu nevârrstnic şi încă şi prost, şi ei luaţi fiind de Dumnezeu în vârstă pruncească, nu-i ţin minte cum s-au nimit din Sfântul Botez”[8]. Educaţia şi instruirea primară le-a primit în casa părintească, sub îndrumarea mamei sale, care era „ştia bine carte şi cântări”[9]. Dar în 1829, când avea 9 ani, mama sa a decedat şi el a fost dat la învăţătură la dascălul satului Lungani Teodor, unde s-a aflat până în l831, când a murit tatăl său. După această a fost adăpostit de unchiul său din partea tatălui, părintele loan din acelaşi sat Lungani. Mai târziu, Andrei a hotărât să se consacre slujirii Domnului. Mai întâi el a plecat la bunelul său din partea mamei, schimonahul Daniil Badenschi. Acesta l-a rugat pe egumenul mănăstirii Neamţ, arhimandritul Dometian, să-l primească în ascultarea pe copilul de 11 ani. Fratele lui Andrei, Gheorghe, a fost foarte tânăr şi de aceea n-a fost primit la mănăstire, iar fratele mai mare a rămas în calitate de ascultător[10]. Până în 1839 Andrei a studiat Tipicul bisericesc şi a îndeplinit diferite ascultări: bucătar, vizitiu, fierar, copertar, lemnar şi altele la moşia mănăstirească Oancea. In 1839 Andrei a fost călugărit la Lavra Neamţu, primind numele Andronic. La 5 aprilie 1842, Meletie, episcopul de Stavropolis, l-a hirotonit ierodiacon la Biserica Buna Vestire din Iaşi. 

În 1847 ierodiaconul Andronic a fost numit tipicar la mănăstirea Secul, unde concomitent avea grijă de păstrarea cărţilor[11][12].  

Manastirea Secu

  
Biblioteca nu avea o încăpere aparte. Predecesorul lui Andronic – Ieromonahul Neofit păstra toate cărţile mănăstirii într-un cufăr din chilia sa. Iar după incendiu, care avut loc în mănăstire în anul 1844, aproape toate cărţile au ars, pentru că era dificil a fi scoase din cufăr, aflat în chilie. După cum ne mărturiseşte însuşi Andronic în cartea sa „Oareşcare aduceri aminte...”: „Am fost rânduit de ascultare, ca să fiu tipicariu soborniceştei biserici, în locul părintelui duhovnicului Neofit... Pentru că pătimise încă şi mare primejdie când a fost pojarul, că au ars barba şi i-a fript obrazul şi mâinile şi picioarele, fiindcă el că el pe toate cărţile mănăstirii le ţinea întru un dulap în chilie: şi s-au sârguit, pe cât s-au putut de le-au scăpat...”[13].

Deci Andronic hotărăşte să amenajeze biblioteca într-o clădire separată, având grijă să procure pentru mănăstire cărţi în limbile română, slavonă şi greacă. Despre lucrul acesta ne expune Andronic în continuare: „Şi am întemeiat biblioteca, deasupra sfintei porţi supt clopotniţa cea mare... Şi m-am sârguit de am adunat tot felul de cărţi în limba moldovenească, slavenească şi grecească, aşezândule în două dulapuri mari, şi am făcut dinspre fereastră un pat mare, din dulapi groşi, de brad, pe carele se întind cărţile, de se usucă, ne urmând nevoia, a se mai scoate afară”[14].

El găsea permanent timp, de rând cu alte ocupaţii, să citească şi să transcrie textele, care i-au plăcut. În iunie 1850, Andronic a fost hirotonit ieromonah[15] de episcopul Mardarie. Anume de această perioadă a aflării lui Andronic la mănăstirea Secul ţine datarea primelor sale manuscrise. În baza cercetării mai multor cărţi el a alcătuit trei ontologii după Psalticii (l – 1841[16], 2 – 1849[17], 3 – 1849[18]). La ultima, el anexează acatistul Sf. Cuv. Parascheva. În 1851 Andronic copie două manuscrise cu „Jurnal de călătorie a ieroshimonahului Chiriac, care descrie calea de la mănăstirea Secul până la Sfântul munte Athos şi în Ierusalim în 1849”[19], precum şi „Notiţe de călătorie în Rusia în 1850” ale aceluiaşi ieroshimonah Chiriac, având drept anexă evenimente din istoria bisericii. Aceste notiţe se păstrează în fondul mănăstirea Noul Neamţ. Originalul notiţelor părintelui Chiriac se află în biblioteca mănăstirii Neamţul. Ieroshimonahul Chiriac a tradus câteva lucrări din limba rusă, printre care şi lucrarea ierarhului rus Dmitrii Rostovschi „Cercetarea”, adică examinarea schizmei, pe care părintele Andronic a copiat-o în 1855 şi a dăruit-o schitului Acoperământului Maicii Domnului. La mănăstirea Secul, părintele Andronic scrie două volume ale lucrării sale în patru volume „Istorii bisericeşti şi politiceşti de la naşterea Domnului până în 1858” (cronograf), v. II – 1850 şi v. III – 1851. Primul şi ultimul volum au fost scrise la mănăstirea Neamţul în 1853 şi 1858, probabil în lipsa unor surse documentare la mănăstirea Secul. Ulterior, manuscrisele au fost, de asemenea, dăruite schitului Acoperământului Maicii Domnului. Este o lucrare voluminoasă, care include peste o mie de pagini, fiind în cea mai mare parte compilativă. Ea reprezintă începutul cercetărilor părintelui Andronic în domeniul istoriei Bisericii Ortodoxe Universale şi în special celei din Ţara Românească. În acelaşi timp, istoriograful acorda o atenţie deosebită istoriei mănăstirilor, cu care l-a legat pronia dumnezeiască. Un rol decisiv în formarea viitorului istoriograf 1-a avut activitatea arhimandritului Andronic la mănăstirea Neamţu, unde el trece în septembrie 1853. Acolo el a îndeplinit mai multe funcţii: duhovnic (a fost numit duhovnic încă la mănăstirea Secul, la 15 mai 1853, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei şi Sucevei Sofronie Miclescu, bibliotecar, iereu şi ajutor de egumen, iar la 3 ianuarie 1855 a fost numit ecleziarh superior la Lavra Neamţu). Părintele Andronic se străduia să completeze golul unor studii sistematizate printr-o neobosită autoinstruire în bibliotecă şi în fondurile arhivistice ale mănăstirii Neamţu. Încetul cu încetul, prin mâinile părintelui Andronic a trecut toată biblioteca amenajată de mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi. El a făcut multe extrase, pe care le-a folosit mai apoi în lucrările sale. Totodată el reuşea să urmărească toate apariţiile editoriale ale tipografiilor româneşti.

Autoinstruirea sa a dat roade bogate. El a lăsat un material valoros despre starea bibliotecii monastice după incendiul din 1862, în timpul căruia o bună parte din fonduri a fost pierdută irecuperabil. Din lucrările perioadei antiincendiare face parte „Condica averilor bisericeşti şi iconomiceşti a sfintelor mănăstiri Neamţu şi Secul”, scrise de părintele Andronic în 1853, când a preluat funcţia de bibliotecar principal. In această lucrare, de rând cu averea şi cărţile bisericii înălţarea Domnului, este inclusă şi lista tuturor cărţilor din bibliotecă. La acel moment, la mănăstirea Neamţu se păstrau 104 manuscrise româneşti, tălmăciri din greacă ale cărturarilor români din şcoala paisiană; 146 manuscrise româneşti, copii de pe originalele traducerilor; 118 manuscrise slavone, majoritatea realizate la şcoala lui Paisie; 96 manuscrise în limba greacă; 995 cărţi, editate în limba română; 773 cărţi în limbile slavone şi rusă. Conform părintelui Andronic, această „Condică...” nu cuprinde cărţile păstrate în Turnul mare al mănăstirii, numit ,,Pendulul", unde se aflau câteva mii de alte manuscrise şi tipărituri dintr-o perioadă mai timpurie.

După cum s-a menţionat, „Condica...” din 1853 oferea informaţii nu numai despre odoarele catedralei mănăstireşti, dar şi despre cărţile din biblioteca mănăstirii. Dintr-o asemenea categorie de materiale, dar fără a fi pomenite cărţile din bibliotecă, face parte „Catagrafie pentru toate odoarele bisericii mari şi a celorlalte biserici din sfânta mănăstire Neamţu”[20], scrise în 1856. Acest manuscris părintele Andronic şi l-a lăsat pentru uz personal. Iar peste un an, în 1857, pe lângă biblioteca monastică a fost alcătuită o variantă mai completă a acestei lucrări. Conform acestei variante, părintele Andronic a transmis succesorului său, ieromonahului Teodosie Florescu toate obiectele bisericeşti trecute în „Catagrafie...”, deoarece însuşi părintele Andronic a fost numit de Mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu administrator al moşiilor Copanca şi Chiţcani in Basarabia şi a trebuit să părăsească Lavra. Dar boala, care l-a răpus, a schimbat mersul lucrurilor, în locul părintelui Andronic în Basarabia a plecat ieromonahul Teofan Cristea, viitorul ctitor al mănăstirii Noul Neamţ de pe Nistru.

Activitatea literară a părintelui Andronic la Lavra Neamţ este ilustrata de un mare număr de lucrări – 19 manuscrise şi 2 lucrări tipărite. Mai întâi părintele Andronic scrie „Istoria sfintelor mănăstiri Neamţu şi Secul adunată în scurt”, pe care a terminat-o la 20 martie 1857. Apariţia acestei cărţi, care ulterior a avut o vastă continuare se datorează unor circumstanţe despre care părintele Andronic relatează doar în anul 1887, în prefaţa celei de-a patra şi ultimei variante a „Istoriei”. Textul de prefaţă serveşte drept o importantă sursă documentară pentru determinarea etapelor de scriere a acestei valoroase lucrări istorice, totodată demonstrând autenticitatea ei, deoarece unii cercetători consideră, că lucrarea părintelui Andronic este identică cu cea a episcopului Narcis Creţulescu, care a scris de asemenea, o istorie detailată a mănăstirilor în 12 volume needitate[21].

La baza alcătuirii „Istoriei”, după cum menţionează părintele Andronic, s-a aflat indicaţia mitropolitului Sofronie Miclescu, prin care la începutul anului 1854 egumenului Gherasim i s-a cerut să trimită la mitropolie „Istoria fondării mănăstirilor respective, precum şi lista tuturor egumenelor şi stareţelor de la începuturi şi până acum”[22]. Cu această mărturie istorico-documentară, mitropolitul Sofronie, discipol al Lavrei Neamţu, urma să apere drepturile mănăstirii Neamţu în faţa divanului, convocat cu acest prilej, probabil în legătură cu problema secularizării. Dar la adunarea sinodului mănăstirii Neamţu s-a dovedit, că afară de „Istoria sfinţirii catedralei”, scrisă de mitropolitul Teoctist, şi „Istoria sfintei şi de minuni făcătoarei icoane a Maicii Domnului de la Neamţu” de mitropolitul Gheorghe, nu există alte lucrări referitoare această temă. Acest fapt l-a făcut pe stareţul Gherasim să menţioneze: „E ruşinea noastră, cucernici părinţi, ca aţâţi călugări să vină cu aşa date în faţa guvernului”[23].

Când părintele Andronic a văzut, că nimeni nu propune vre-o soluţie, a cerut binecuvântarea stareţului pentru a alcătui istoria detailată, pe cât va fi capabil. Lucrarea a fost terminată în termenul strict indicat de mitropolii. Astfel, lucrărilor despre mănăstirea Neamţu li s-a mai adăugat scurta povestire despre „Istoria Lavrei Neamţu”. Dar în acelaşi an, părintele Andronic a scris încă o variantă a „Istoriei” mai detailată, în care a expus materialul în corespundere cu cerinţele mitropolitului. El considera drept o datorie a sa să scrie şi această a doua variantă, fiindcă, după cum precizează însuşi, în istoria scurtă sunt tăcute câteva trimiteri pentru informări mai detailate la istoria mare a mănăstirii. Această variantă este identică cu manuscrisul numărul 154 din biblioteca mănăstirii Neamţu, care include „Istoria de la începutul sfintei mănăstiri Neamţului cei vechi şi până în 1779, istoria mănăstirii Secul” (1560-1725). Evenimentele de după 1779 sunt prezentate în contextul cârmuirii mănăstirilor de către diferiţi stareţi în perioada anilor 1779-1867. Autorul acordă un loc aparte vieţii stareţului Paisie Velicicovski, despre care se spune într-o notiţă marginală, că la alcătuirea acestei variante au fost folosite date din Pateric, editat în limbile slavonă şi română în 1836 la mănăstirea Neamţ, şi din „Descrierea vieţii stareţului Paisie” de Pr. Isaac Dascăl.

In încheierea acestei cărţi sunt prezentate evenimente din timpul stăreţiei egumenului Gherasim, expuse la fel ca întregul text, de la persoana a treia. Dar ulterior, o altă mână a rectificat această ultimă parte, expunând-o de la persoana întâi. Acest scris este identic cu cel al notiţelor de pe paginile 1-5. Conform ei, un oarecare arhimandrit Augustin ar fi scris acest manuscris (Nr. 1054) în comun cu stareţul Gherasim aproximativ între anii 1852-1856. Dar în contextul celor expuse mai sus, este clar, ca aceasta este un fals. Sau, interesul profund al părintelui Andronic faţă de istoria sfintelor locaşuri Neamţ şi Secul este demonstrată şi de alte lucrări ale sale, scrise între anii 1857-1859. Printre ele merita o deosebită atenţie „Cronologie a sfintei mănăstiri Neamţu” În ea sunt incluse date despre stareţii mănăstirii. Se vede că acest manuscris a fost folosit la scrierea celei cle-a doua variante a „Istoriei mănăstirilor Neamţu şi Secul”. Manuscrisul părintelui Andronic este anticipat de un amplu text, care nu-i aparţine, şi care povesteşte despre familia mitropolitului Veniamin Costachi.

Egumenii mănăstirilor Neamţ şi Secul sunt descrişi de Andronic şi în alte trei lucrări din perioada vizată:

l. „Voroavă pentru pomenirea egumenilor mănăstirilor Neamţu şi Secul”, alcătuită de părintele Andronic în 1857[24];

2. „Pomenirea cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru  Paisie, stareţul şi arhimandritul sfintelor mănăstiri Neamţul şi Secul în 15 zile ale lui noiembrie”, încheiată în 1858, şi cea de-a treia lucrare, editată la Neamţ în 1858[25];

3. „Scurtă istorie pentru egumenii şi stareţii sfintelor mănăstiri Neamţu şi Secul”[26].

În acelaşi timp Andronic extinde treptat tematica lucrărilor sale, abordând probleme bisericeşti şi istorice mult mai ample. Astfel, în continuarea „Istoriilor bisericeşti şi istoriceşti”, începută la Secul şi finisată la Neamţ, a fost scrisă „Istorie cuprinzătoare de ştiinţi în scurt pentru câte mănăstiri şi schituri de monahi si monahini s-au întemeiat prin toată lumea”.

Prima variantă a fost scrisă în anul 1857 şi conţine date despre 624 mănăstiri şi schituri din întreaga lume, precum şi despre 168 mănăstiri şi schituri din România. În 1869 Andronic, aflat deja în Basarabia, a revenit la această lucrare, scriind o variantă mai ampla. Lui îi aparţine şi o lucrare despre istoria mitropoliei moldoveneşti, întitulată „Începutul creştinătăţii şi a ierarhiei în Moldova”. Varianta iniţială datează cu anul 1857 şi, probabil, a fost editată în acel an la mănăstirea Neamţu. Cea de-a doua variantă a fost scrisa în 1872 în Basarabia. După volum ea este de 10 ori mai mare decât prima variantă, incluzând numeroase date din cronici, documente şi chiar din legendele tradiţiei orale. Evenimentele descrise încep cu perioada dacică şi se încheie cu anul 1856. O bună parte din manuscris oglindeşte evenimente, legate de istoria mănăstirii Neamţ, de iluştrii săi ucenici.

Printre ultimele lucrări din perioada nemţeană se numără două manuscrise cu notiţe despre pelerinajul la muntele sfânt şi la Ierusalim, pe care părintele Andronic l-a înfăptuit în 1858.

Primul – „Călătoria şl istoria pentru Sfântului Munte de la Athos” (cu descrierea a 35 de schituri şi mănăstiri)[27].

Al doilea – „Călătoria la dătătorul de viaţă Sf. Mormânt şi la alte sfinte locuri şi istorie pentru cetatea Ierusalim”[28]. Ambele datează cu anul 1859. În principiu, este descrisă aceeaşi rută, pe care a călătorit în 1840 ieromonahul Chiriac de la mănăstirea Secul. Se consideră, că notiţele de călătorie ale părintelui Chiriac erau cunoscute părintelui Andronic, deoarece el le-a copiat, fapt despre care vorbeşte însuşi în lucrarea sa. Totuşi, părintele Andronic completează esenţial naraţiunea părintelui Chiriac cu numeroase mărturii documentare. Spre exemplu, istoria mănăstirii Zografu este însoţită de copii a 25 de lucrări, datate cu anii 1289-1609, printre care epistolele domnitorilor moldoveni către mănăstirile Căpriana şi Dobrovăţ.

Tendinţa de a completa golurile în elucidarea unor evenimente şi fapte mai mult sau mai puţin cunoscute l-a îndemnat pe părintele Andronic să alcătuiască în 1859 „Istorie pentru icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se  află în mănăstirea Neamţu şi pentru minunile ce s-au făcut”[29]. De rând cu „Istoria” mitropolitului Gheorghe din 1823, cunoscută din multe ediţii posterioare, părintele Andronic include aici şi alte povestiri, culese din cărţi i c tipărite („Minunile Maicii Domnului”, 1847, măn. Neamţ, „Noul Cer” de Ioanichie Galiatovski), preluate din documente şi tradiţia orală. Astfel, părintele Andronic a prezentat o povestire completă despre cea mai de preţ şi mai sfântă icoană de la această mănăstire.

De fapt, aceasta este toată moştenirea literară a părintelui Andronic la momentul plecării sale în Basarabia în 1861. Apoi a urmat o perioadă de trei ani de incertitudine. După această perioadă de amorţire începe cea mai prodigioasă perioadă din activitatea sa. Se ştie că părintele Andronic a influenţai nemijlocit viaţa mănăstirii proaspăt fondate, Noul Neamţ, în primii 30 ani de existenţă a acesteia. Prin aceasta se explică descrierea amănunţită a evenimentelor acelor ani în „Istoria pentru începutul şi întemeierea Sfintei mănăstiri Ceea Nouă a Înălţării Domnului, care se numeşte Neamţul în Basarabia” în trei variante.

Părintele Andronic avea experienţă de muncă în toate sferele de activitate, ce ţinea de buna aşezare a vieţii monahale, dar totuşi el acorda prioritate necesităţilor duhovniceşti ale călugărilor. De rând cu cele 30 de manuscrise aduse de el de la mănăstirea Neamţu, părintele Andronic primea numeroase donaţii de carte din partea mitropoliei Moldovei, altor mănăstiri şi schituri româneşti, de la persoane particulare în scopul creării celei mai mari biblioteci monastice din Basarabia. În 1884 la mănăstirea Noul Neamţ erau 146 manuscrise din secolele XIV - XIX şi 2272 de cărţi tipărite, printre care şi mostre ale ediţiilor vechi româneşti[30]. Această bibliotecă, după cum afirma cercetătorul Constantinescu-laşi: „a fost una din puţinele comori de acest gen, de care dispunea Basarabia”[31].

Iată o dovadă de netăgăduit a dragostei părintelui Andronic fată de cultura şi poporul său. El nu numai că solicita donaţii de cărţi pentru biblioteca Noului Neamţ de la instanţele şi instituţiile bisericeşti, dar însuşi o completa cu creaţii literare proprii. Peste 40 de manuscrise din fondul bibliotecii mănăstirii Noul Neamţ sunt semnate de părintele Andronic şi datează cu perioada basarabeană a activităţii sale. Majoritatea lor sunt continuări ale lucrărilor începute de el la mănăstirea Neamţu. Prima lucrare, de care s-a apucat părintele Andronic în Basarabia, este aceeaşi „Istorie a mănăstirilor Neamţu şi Secul”.

După cum vom vedea mai departe, aceste lucrări vor ocupa locul central în creaţia sa literară. Părintele Andronic a lăsat variantele anului 1857 la Lavra Neamţu, dar foarte curând el s-a străduit să-şi scrie o altă variantă (1862-1864) a acestei „Istorii..”. Cea de-a treia variantă a fost expusă mult mai detailat în şase cărţi. Dar şi aceste manuscrise părintele Andronic le-a dăruit mănăstirii Neamţu, deoarece el alcătuieşte cea de-a patra variantă a „Istorie...”. Necesitatea de a reveni la această temă atât de mult studiată anterior a fost dictată de publicaţia lui Grigorie Miscelanul „Calendarul antic” pentru anul 1863. În acest calendar sunt prezentaţi într-o lumină nefastă stareţii mănăstirii Neamţu Paisie Velicicovski şi Ilarie, precum şi mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu. Acest fapt l-a determinat pe părintele Andronic să se pronunţe în apărarea călugărilor nemţeni şi să povestească amănunţit despre meritele iluştrilor ucenici ai Lavrei Neamţu, care s-au trudit pe făgaşul afirmării Ortodoxiei Româneşti şi culturalizării spirituale al românilor. Arhimandritul Andronic a folosit în această lucrare variantele mai timpurii, completându-le cu mărturii şi comentarii preţioase.

Astfel, cea de-a patra variantă şi ultima a „Istoriei...” cuprinde circa 2000 foi, care formează zece volume.

• Prima carte cuprinde istoria mănăstirii Neamţu de la fondarea ei în 1779. Ea a fost scrisă în 1863, iar în 1887 autorul anexează o prefaţă. S-au păstrat două exemplare şi ambele sunt scrise de mâna lui Andronic[32].
• Cartea a doua (1874) – „Istoria mănăstirii Secul din 1560 până în anul 1775”[33].
• Cartea a treia (1872) – „Viaţa stareţului Paisie până la vârsta de 25 ani”[34].
• Cartea a patra (1874) – „Începutul vieţii de obşte aşezată de stareţul Paisie la Sfântul munte si pe urmă în Moldova, până în 1794. Scrieri şi Corespondentă”[35].
• Cartea a cincia (1879-1880) – „Cuvinte mângâietoare, scrisori,
  răspunsuri şi alcătuiri ale stareţului Paisie”[36].
• Cartea a şasea (1875) – „Pentru toţi stareţii mănăstirilor Neamţu şi Secul de la 1794 până la 1855”[37].
• Cartea a şaptea (1876) – „Pentru stareţii mănăstirilor Neamţu şi
  Secul din 1855 şi până în 1867 şi despre aceea, cum s-a înfăptuit secularizarea pământurilor mănăstireşti”[38].
• Cartea a opta (1877, 1882) – „Semnele a tot hotarul împrejurul
  mănăstirilor Neamţu şi Secul, catagrafia odoarelor şl actelor cancelariei”[39].
• Cartea a  noua  (1886, 1887) – „Tipic şi predanii: ceremoniile
  sărbătorilor la mănăstirea Neamţu”[40].
• Cartea    a   zecea    (1881) – „Istorie pentru toate schiturile mănăstirilor Neamţu şi Secul”[41].

Ultima, cea de-a patra variantă a „Istoriei” părintele Andronic a început-o în 1863 şi a scris-o până în 1887. Spre deosebire de primele trei variante, ultimul text este apreciat foarte înalt atât pentru volumul său, cât şi pentru datele suplimentare foarte ample. Astfel, volumele trei şi cinci sunt dedicate exclusiv descrierii vieţii şi activităţii stareţului Paisie Velicicovski. Părintele Andronic a adunat aici un mare număr de lucrări şi documente despre acest marc ascet. De asemenea, multe materiale se conţin în volumele opt şi nouă, în care se descrie realitatea dură din perioada post revoluţionară a mănăstirii, când în urma hotărârilor guvernamentale privind secularizarea averilor monastice, în scurt timp a fost ruinat locaşul cândva prosper. De rând cu aceste evenimente dramatice in aceste volume este descrisă şi tradiţia sfintelor slujbe la mănăstire, care se deosebeau întrucâtva. După toate probabilităţile, părintele Andronic considera că odată cu reformarea vieţii monahale se stinge flacăra tradiţiei mănăstireşti. Acestui fapt se datorează dorinţa nestăvilită a înaintaşului de a lăsa viitorilor călugări nemţeni informaţii precise despre mănăstirea lor atât din punct de vedere economic, cât şi liturgic. După cum menţionează părintele Andronic, el intenţiona să descrie tipicul întregului crug al anului bisericesc de la mănăstirea Neamţu. Şi acest lucru i-ar fi reuşit, dacă nu ar fi fost atât de ocupat în funcţia sa de egumen. Or, părintele Andronic avea o bogată experienţă, acumulată în timpul ascultării în calitatea de tipicar şi iereu. Dar, din păcate, preocuparea istoriografului de treburile mănăstirii în calitatea sa de egumen a prejudiciat mult activitatea sa literară, astfel el reuşind să descrie doar tipicul nemţean pentru luna septembrie. Dar părintele Andronic nu a trecut cu vederea tradiţia sărbătoririi Catedralei mănăstirii Înălţarea Domnului. Descrierea amănunţită a uneia din principalele tradiţii mănăstireşti creează o impresie clară despre originalitatea liturgicii şi, în genere despre viaţa monahală. Istoricii contemporani sunt tentaţi să considere că bogatul material factologic, folosit de părintele Andronic, nu compensează lipsa unei experienţe în domeniul istoriografiei, fapt care, în opinia lor, nu-i permite părintele Andronic să aprecieze corect unele sau altele evenimente si acţiuni istorice, lăsând acest lucru pe seama viitorilor cercetători. Cu toate acestea, merită admiraţie munca titanică a autorului, despre care vorbeşte însuşi părintele Andronic în prefaţa „Istoriei...” sale. Iar mărturiile istorice certe rămân actuale până în zilele noastre.

In timpul aflării sale în Basarabia arhimandritul Andronic a mai scris o lucrare serioasă. Este vorba despre „Sinaxar”, pe care l-a alcătuit în baza Mineilor greceşti, româneşti şi slavone. Particularitatea acestei lucrări constă în folosirea de către autor a spuselor sfinţilor părinţi, preluate din „Filocalie”. Părintele Andronic citează multe pasaje din creaţia stareţului Paisie Velicicovski, legende despre minunile făcute la Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Neamţu şi multe altele. Din cele 12 volume părintele Andronic a scris doar trei luni septembrie, octombrie, noiembrie şi 6 zile din luna decembrie[42]. Iată, în linii mari, ce reprezintă moştenirea literară a shiarhimandritului Andronic Popovici în cei 50 ani de activitate la mănăstirile Neamţu, Secul şi Noul Neamţ.

Viaţa şi activitatea părintelui Andronic au fost prodigioase şi în sfera administrativă, în special după ce a fost ales, la 10 aprilie 1885, egumen al mănăstirii Noul Neamţ[43]. El a devenit primul egumen-stareţ al mănăstirii Noul Neamţ, până la el egumenul era ales formal de sinodul frăţiilor de la mănăstirile Neamţu şi Secul, dar acest lucru era deja imposibil din cauza evenimentelor tragice, menţionate anterior.

Preluând ocârmuirea mănăstirii, părintele Andronic a pornit mai multe construcţii. Pe timpul lui a fost înălţată şi sfinţită Biserica înălţarea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului lisus Hristos cu un bloc de chilii în două etaje (sfinţită la 11 septembrie 1886). Concomitent a fost încheiată şi construcţia spitalului. In 1884 au fost construite un hambar pentru cereale si un depozit. În 1886 – o bucătărie de piatră cu două chilii pentru bucătari; în 1891 a fost înălţat un zid de piatră în jurul mănăstirii. În 1892 au fost deschise o prăvălie de cărţi şi una de icoane. Pentru acestea lucrări părintele Andronic a fost menţionat cu diverse distincţii, printre care Crucea Sinodală (14 iulie 1887). La 15 aprilie 1890 la Catedrala din Chişinău părintele Andronic a fost hiritesit în treapta de arhimandrit  de către Prea Sfinţitul Arkadie Filonov, Episcop de Akkerman, vicarul Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului[44]. Anunţând despre acest eveniment în cronica sa, părintele Andronic adaugă: „Lavra Neamţu, care există din 1367, nu a avut un egumen arhimandrit până în 1790, când arhiepiscopul Poltavei Ambrozie, sosit în România cu trupele ruseşti în timpul războiului ruso-turc l-a hirotesit în acest cin pe Paisie Velicicovski; de atunci s-a făcut parcă lege ca egumenul ales al Lavrei să fie hirotonit, odată cu alegerea sa, în rânduiala de arhimandrit. După o sută de ani de la începutul arhimandriţii la Lavra Neamţu cu contribuţia Rusiei, aceeaşi Rusie mănăstirea m-a făcut şi pe mine, simplu şi necioplitul arhimandrit al noii mănăstiri Neamţu”[45].

            În septembrie 1887 părintele Andronic s-a simţit rău şi s-a gândit, că se apropie sfârşitul vieţii sale. Cu acest prilej el scrie un vast testament, compus din câteva părţi.

Prima parte constituie un testament şi poveţe duhovniceşti, adresate frăţiei. În el, părintele arhimandrit aminteşte pe scurt despre cele mai principale momente din viaţa sa, mulţumeşte Domnului pentru toate binefacerile Sale, cere iertare la obştea monahală, indicând, cum trebuie să fie repartizate lucrurile sale personale.

Referindu-se la soarta cărţilor din biblioteca mănăstirească după moartea sa, arhimandritul Andronic roagă, ca acestea „câte ar fi ele, în limbile română, rusă, greacă, şi tipărite, adunate cu multă străduinţă, precum şi cărţile cu cântări bisericeşti şi cele cu istorii, scrise cu atâta efort, să rămână întru îmbogăţirea bibliotecii mănăstirii Noul Neamţ...”[46].

Părintele Andronic adresează poveţe duhovniceşti obştii monahale şi egumenului, care va fi ales după moartea sa. El cere sfinte rugăciuni şi dă indicaţii, cum să fie săvârşită rânduiala prohodului, dar în special roagă să fie respectată tradiţia şi să fie citite toate rugăciunile necesare.

Acest testament a fost scris la 3 septembrie 1887, dar părintele Andronic roagă, ca el să fie înmormântat în partea de răsărit a zidului de cimitir şi trupul lui să fie pus în groapă fără sicriu de lemn, înfăşurat doar în mantie, iar de asupra să fie pusă lespedea de marmură, pe care el şi-a pregătit-o cu inscripţia „anul 1890”.

Cea de-a doua parte a acestui testament este adresată Înalt Prea Sfinţiei Sale, Arhiepiscopului Chişinăului şi a Hotinului, fără să-i indice nume. Părintele Andronic îl roagă pe „vladâca” să aibă în special grijă de mănăstire şi de respectarea tradiţiei şi a rânduielilor, stabilite de Prea Cuviosul Paisie Velicicovski. El cere iertare şi dezlegare păcatelor sale, precum şi sfinte rugăciuni. Testamentul a fost scris 13 septembrie 1887.

În cea de-a treia parte părintele Andronic include rugăciunea cuviosului Iosif, alcătuitorul de canoane, condace şi stihiri, la rânduiala „Despărţirea sufletului de trup”, precum şi o rugăciunea a sa foarte vastă la darea duhului. Această rugăciune vădeşte foarte multe retrăiri interioare, precum şi o cunoaştere profundă a învăţăturii creştine despre moarte.

Binecuvântează – mă, Doamne, Dumnezeul meu!

Binecuvântează – mă, Preacurată Maică a lui Dumnezeu!

Acoperă – mă de vedeniile diavoleşti, sfinte Îngere păzitor al sufletului meu!

Binecuvântează, părintele meu duhovniceşti duhovnicesc,

Pe fiul Tău, Andronic!

Mâinile Tale, Doamne, m-au făcut şi m-au creat:

În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase,

Îmi dau sufletul meu.

Pământule, maica fiinţei mele! Deschizând

Acum braţele tale, primeşte trupul meu, ca la tău,

Ca ceea ce îi luat de la tine cu mâinile Domnului...

Testamentul părintelui Andronic nu a fost îndeplinit imediat, deoarece Domnul i-a mai dăruit 6 ani de viaţă.

După multe trude şi o boală îndelungată la sfârşitul vieţii arhimandritul Andronic a trecut la Domnul la 13 august 1893. El a fost înmormântat în curtea cimitirului mănăstirii Noul-Neamţ, dar mormântul său nu s-a păstrat, deoarece în perioada sovietică acest cimitir a fost distrus, iar mormintele au fost făcute una cu pământul.

Din cele prezentate mai sus, observăm activitatea arhimadritului Andronic Popovici, atât în sfera literară, cât şi în cea administrativă şi ni-l prezintă ca pe un neobosit truditor, istoriograf şi un fidel custode al învăţăturii stareţului Paisie.

 

Pr. Dr. Maxim MELINTI

Note:

[1] Popovici, Andronic, arhim., 1886, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 88. Deasemenea: 1892, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 95.

[2] Ciudeţchi, P., Ново-Нямецкий монастырь, în „Buletinul Eparhiei de Chişinău”, 1880, nr. 19 şi 20.

[3] Grosu, Gurie, Arhim., История Ново-Нямецкого Свято-Вознесенского монастыря, Chişinău, 1911.

[4] Stadniţchi, Avxentie, Архимандрит Андроник, игумен Ново-Нямецкого монастыря в Бессарабии, în „Buletinul Eparhiei de Chişinău”, Chişinău, 1894-1895.

[5] În actele folosite, nu se observă cazul că arhimandritul Andronic s-ar numi după numele unuia din părinţi ai săi. Doar în studiile lui Ciudeţchi şi ale arhimandritului Gurie Grosu lui Andronic i se adaugă numele de „Popovici”. Dar acest nume se referă la provenienţa sa („popovici” în limba rusă înseamnă a fi fiu de preot). Aici folosim numele de „arhimandritul Andronic”, dar şi Andronic – pur şi simplu, precum erau numiţi toţi călugării în acel timp. 

[6] Popovici, Andronic, arhim., Oarceşicare aducere aminte despre mine, 1892, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 95, L. 3-3 v. Vezi la fel: Andronic Popovici, Arhimandrit, Aduceri aminte: (1820-1892), Cathisma, Bucureşti, 2007, p. 14.

[7] Tafunea, Irineu, Ierom., История Свято-Вознесенского Ново-Нямецкого Кицканского монастыря, Editura „Cuv. Paisie Velicicovski”, Mănăstirea Noul Neamţ, 2004, p. 55.

[8] Popovici, Andronic, arhim., Oarceşicare aducere aminte despre mine, 1892, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 95, L. 3 v. Vezi la fel: Andronic Popovici, Arhimandrit, Aduceri aminte: (1820-1892), Cathisma, Bucureşti, 2007, p. 14.

[9] Popovici, Andronic, Arhim., Oarceşicare aducere aminte despre mine, 1892, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 95. L. 4.

[10] Tafunea, Irineu, Ierom., op. cit., p. 55.

[11] Popovici, Andronic, arhim., Istoria mănăstirii Neamţu. Cartea I-a, 1881, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 53, L. 2 v.

[12] Despre activitatea arhim. Andronic în calitate de bibliotecar vezi la fel studiul nostru Arhimandritul Andronic Popovici, bibliotecar al mănăstirilor Neamţ şi Secu, în Destin Românesc, Serie nouă, Revista de istorie şi cultură, 2007, an. II (XII), nr. 3-4 (51-52), p. 84-90.

[13] Popovici, Andronic, arhim., Oarceşicare aducere aminte despre mine, 1892, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 95, L. 22-22 v.

[14] Popovici, Andronic, arhim., Oarceşicare aducere aminte despre mine, 1892, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 95, L. 22 v.

[15] Păcurariu, Mircea, Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii şi a neamului românesc, Editura „Trinitas”, Iaşi, 1993, p. 86.

[16] Popovici, Andronic, arhim., Psalticie (slujbe de noapte a privigherilor), 1841, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 4.

[17] Popovici, Andronic, arhim., Psalticie (Antologie de cântări bisericeşti), 1849, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 6.

[18] Popovici, Andronic, arhim., Psalticie şi Acatistul sfintei Parascheva, 1849, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 5.

[19] Popovici, Andronic, arhim., Miscelaneu: Istoria risipirii Ierusalimului; istoria luării Ţarigradului; călătorie la Munte Athos şi la Ierusalim a ieroshimonahului Chiriac, 1851, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 26.

[20] Popovici, Andronic, arhim., Catagrafiile pentru toate odoarele bisericii mari şi a celorlalte biserici din sfânta mănăstire Neamţul, 1856, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 28.

[21] Crăciunaş, Irineu, Mănăstirea Neamţ, Lavra monahismului din Moldova, în MMS, an. XXXXVIII, 1962, nr. 5-6, p. 352.

[22] Popovici, Andronic, arhim., Istoria de la începutul sfintei mănăstiri Neamţului ceia vechi şi până la 1779. Cartea I-a, 1863, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 53, L. 4.

[23] Popovici, Andronic, arhim., op. cit., L. 4 v.

[24] Popovici, Andronic, arhim., Voroavă pentru pomenirea egumenilor mănăstirilor Neamţul şi Secul în sâmbătă cea dintâiu a începerii Triodului, 1857, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 39.

[25] Popovici, Andronic, arhim., Pomenirea cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru  Paisie, stareţul şi arhimandritul sfintelor mănăstiri Neamţul şi Secul în 15 zile ale lui noiembrie, 1858, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 4.

[26] Popovici, Andronic, arhim., Scurtă istorie pentru egumenii şi stareţii sfintelor mănăstiri Neamţu şi Secul, 1858, Mănăstirea Neamţ.

[27] Popovici, Andronic, arhim., Călătoria şl istoria pentru Sfântului Munte de la Athos, 1859, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 42.

[28] Popovici, Andronic, arhim., Călătoria la dătătorul de viaţă Sf. Mormânt şi la alte sfinte locuri şi istorie pentru cetatea Ierusalim, 1859, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 43.

[29] Popovici, Andronic, arhim., Istorie pentru icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se  află în mănăstirea Neamţu şi pentru minunile ce s-au făcut, 1859, ANRM,  F. 2119, Inv. 3, Nr. 45.

[30] Popovici, Andronic, arhim., Catalogul cărţilor mănăstirii Noul Neamţ din Basarabia, 1884, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 85.

[31] Constantinescu-Iaşi, Manuscrisele de la mănăstirea Noul Neamţ, în VB, 1933, p. 22, 36.

[32] Popovici, Andronic, arhim., Istoria mănăstirii Neamţ din începuturi până în anul 1779, 1863, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 53, 93.

[33] Popovici, Andronic, arhim., Istoria mănăstirii Secul din 1560 până în anul 1775, 1874, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 71.

[34] Popovici, Andronic, arhim., Viaţa stareţului Paisie până la vârsta de 25 ani, 1872, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 64.

[35] Popovici, Andronic, arhim., Începutul vieţii de obşte aşezată de stareţul Paisie la Sfântul munte si pe urmă în Moldova, până în 1794. Scrieri şi Corespondentă, 1874, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 70.

[36] Popovici, Andronic, arhim., Cuvinte mângâietoare, scrisori, răspunsuri şi alcătuiri ale stareţului Paisie, 1879, 1880, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 82.

[37] Popovici, Andronic, arhim., Pentru toţi stareţii mănăstirilor Neamţu şi Secul de la 1794 până la 1855, 1875, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 72.

[38] Popovici, Andronic, arhim., Pentru stareţii mănăstirilor Neamţu şi Secul din 1855 şi până în 1867 şi despre aceea, cum s-a înfăptuit secularizarea pământurilor mănăstireşti, 1876, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 73.

[39] Popovici, Andronic, arhim., Semnele a tot hotarul împrejurul mănăstirilor Neamţu şi Secul, catagrafia odoarelor şi actelor cancelariei, 1877, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 75, 74.

[40] Popovici, Andronic, arhim., Tipic şi predanii: ceremoniile sărbătorilor la mănăstirea Neamţu, 1886, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 289.

[41] Popovici, Andronic, arhim., Istorie pentru  toate schiturile mănăstirilor Neamţu şi Secul, 1881, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 77.

[42] Popovici, Andronic, arhim., Sinaxar pentru lunile septembrie şi octombrie cu învăţături din Filocalie, 1867, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 58; ... noiembrie, 1870, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 92.

[43] Grosu, Gurie, Arhim., История Ново-Нямецкого Свято-Вознесенского монастыря, Chişinău, 1911, p. 121.

[44] Tafunea, Irineu, Ierom., op. cit., p. 57.

[45] Popovici, Andronic, arhim., Istorie pentru începutul şi întemeierea şi împodobirea Sf. Mănăstiri ceia Nouă a Înălţării Domnului, care se numeşte Neamţul în Basarabia, 1881, ANRM, F. 2119, Inv. 3, Nr. 83, L. 71.

[46] Idem, L. 4 v.