Institutul Arheologic Rus din Constatinopol (aspecte principale)

Institutul Arheologic Rus din Constatinopol (aspecte principale)

Douăzeci de ani din viaţa de cercetător a lui Uspenski au fost consacraţi Institutului rus de arheologie din Constantinopol, al cărui fondator este, instituţia, care a avut un loc aparte în dezvoltarea ştiinţei bizantinologice. În Europa Occidentală asemenea instituţii au existat cu mult înainte de apariţia Institutului lui Uspenski. În 1846 şi-a început activitatea Şcoala franceză din Atena, specializată în cercetarea aprofundată a izvoarelor antice. Cele mai importante realizări în activitatea acestei instituţii le constituie săpăturile arheologice efectuate în Delos, Delfa, oraşul Marina din Mantineea ş.a.

În 1875 Germania a deschis tot la Atena un institut de arheologie. În anii 80 ai secolului al XIX-lea au fost înfiinţate mai multe instituţii engleze şi americane subvenţionate atât de stat, cât şi de persoane fizice. Activitatea acestora urmărea descoperirea unor date istorice inedite. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice erau publicate în revistele de specialitate, cele mai prestigioase fiind publicaţia franceză Bulletin de correspondance hellénique şi cea engleză Journal of Hellenic studies. Astfel, Atena devenise deja un important centru ştiinţific. De aceea atunci, când  veni vorba de deschiderea unei instituţii ruseşti  de acest gen, un loc mai ideal decât vechea capitală a antichităţii greceşti nici nu putea fi imaginat.

În luna iunie 1888,  când Biserica Ortodoxă Rusă serba 900 de ani de la creştinarea Rusiei, profesorul Universităţii din Novorosiisk Fiodor Uspenski a adresat un demers general-guvernatorului de Odesa Hristofor Hristoforovici Roop, solicitând crearea unei instituţii speciale de studiere a istoriei şi literaturii Bizanţului, de studiere şi descriere a bibliotecilor bizantine, în care erau păstrate vechi manuscrise greceşti, de cercetare a monumentelor şi de studiere a materialului etnografic [1].

La acea perioadă în mediul savant era deja vehiculată ideea de activizare a lucrărilor de cercetare pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin, idee lansată chiar de Uspenski. Iată ce scrie Vasilevski într-o mesaj, adresat lui Uspenski: „Ar fi cu totul altceva dacă s-ar realiza  proiectul propus anterior de Dvs. cu privire la institutul de la Constantinopol” [2].

Ideea lui Uspenski a fost în cele din urmă materializată cu concursul general-guvernatorului de Odesa. În scrisoarea datată cu 6 iunie 1889, drept răspuns la demersul lui Uspenski general-guvernatorul comunică: „Ambasadorul nostru la Constantinopol A. I. Nelidov a iniţiat deja acţiuni cu privire la instituirea în oraşul respectiv a unui institut rus care va avea drept obiectiv studierea Orientului creştin” [3].

Procesul de organizare a Institutului a durat câţiva ani, fiind susţinut atât de ambasadorul rus la Constantinopol A. Nelidov, membrul ambasadei P. Mansurov, ministrul învăţământului I. Deleanov, cât şi de alte persoane importante, inclusiv autorul ideii, profesorul Universităţii din Novorosiisk Uspenski, care a şi fost numit director al noului Institut de cercetări [4].

Printr-un decret al Maiestăţii Sale din 23 mai 1894 este aprobată înfiinţarea la Constantinopol a Institutului Arheologic Rus, fiind alocate pentru întreţinerea acestuia 12.000 de ruble de aur pe an, începând cu 1 iulie, anul 1894 [5].

Prin decretul din 11 iulie 1894 în funcţia de director al Institutului este numit profesorul Univesităţii Imperiale din Novorosiisk (Odesa),  doctor Fiodor Uspenski, iar în cea de secretar – funcţionarul cu însărcinări speciale din cadrul Controlului de Stat, aspirant al Universităţii din Sankt-Petersburg Pogodin [6].

De la înfiinţarea juridică a Institutului, la 1 iulie 1894, şi până la deschiderea lui oficială la Constantinopol a trecut mai mult de jumătate de an. Cauza acestei reţineri a fost moartea împăratului Alexandru al III-lea la 20 octombrie 1894. Fiodor Uspenski şi Petru Pogodin nu au pierdut timpul în zadar, ci s-au ocupat de amenajarea Institutului: au închiriat pentru Institut o clădire confortabilă, au cumpărat mobilă, au început colectarea cărţilor pentru biblioteca Institutului. În ajutor le-au venit Pancenko, Rostovţev, Smirnov şi Pridik, aflaţi aici în deplasare de serviciu [7].

În ziua de 26 februarie a anului 1895 a avut loc deschiderea oficială a Institutului Arheologic Rus din Constantinopol, fiind consemnat totodată şi semicentenarul de la naşterea împăratului Alexandru al III-lea [8].

Ceremonia de inaugurare a fost precedată de un Te - deum, oficiat de arhimandritul Boris Plotnikov, parohul bisericii de pe lângă solia rusească la Constantinopol. La sfârşitul Te-deumului a fost citit Statutul Institutului Arheologic Rus [9].

Organizatorul şi diriguitorul ceremoniei inaugurale, ambasadorul Rusiei în Turcia Alexandru Nelidov a comunicat celor prezenţi despre etapele de fondare a instituţiei, despre multiplele obstacole, pe care fondatorii au trebuit să le depăşească [10]. Directorul Institutului, Fiodor Uspenski, la rândul său, a punctat principalele obiectivele  în activitatea Institutului:

„Bizanţul nu prezintă pentru noi doar o problemă arheologică sau una pur ştiinţifică, abstractă, ci una reală, deosebit de importantă pentru cunoaşterea istoriei noastre. Relaţiile noastre cu Bizanţul în secolele IX şi X, care au culminat cu adoptarea Creştinismului oriental, au lăsat urme adânci în conştiinţa poporului, au fost reflectate în întregul sistem de constituire a statului rus, în diferite preluări în sfera bisericească, socială şi în viaţa cotidiană" [11].

Apoi secretarul Institutului, Petru Pogodin [12] a prezentat un raport despre activitatea instituţiei de la înfiinţare până la inaugurare, în prim plan fiind evidenţiată fondarea bibliotecii, care conţinea deja câteva colecţii de documente antice [13].

Deci, a fost pusă bază pentru înfiinţarea, în cadrul Institutului Arheologic, a unui cabinet de antichităţi, transformat ulterior în muzeu. Institutul s-a angajat, în măsura posibilităţilor financiare, să colecteze obiecte din epoca antică. Au început să fie adunate sistematic sigilii bizantine din plumb – molivdovuli (5098 de buc.), monede bizantine şi antice din oraşele greceşti riverane Mării Negre [14]. 

O colecţie aparte conţinea manuscrise. Conform inventarierii, realizate la închiderea Institutului, aici se aflau manuscrise greceşti (188 buc.), slavone (22 buc.), latine (1) şi orientale (4 arabe, 14 evreieşti, 3 armeneşti, 1 copt), cât şi documente şi hrisoave.

Institutul a avut un cabinet fotografic bine dotat, un laborator şi in birou de desen liniar, datorită cărui fapt a reuşit să adune o colecţie bogată de fotografii şi negative (2371 unităţi) cu monumente de artă ale Orientului Mijlociu.

Rezultatele principale ale activităţii Institutului – studiile ştiinţifice ale membrilor şi colaboratorilor Institutului, raporturile anuale şi protocoalele şedinţelor au fost publicate în cele 16 volume ale revistei specializate „Известия Русского Археологического Института в Константинополе”, editată din 1896 la Odesa, iar după 1898 la Sofia. Din 1898 până în 1900 revista apărea sub îngrijirea lui V. Zlatarski, iar după 1900 – a profesorului L. Miletici. În 1914, aflându-se întreaga Europa în stare de război, Institutul a încetat editarea revistei sale în Sofia şi directorul Institutului hotărăşte depună toate eforturile pentru editarea revistei în Constantinopol.

În final au fost date citirii mesajele, parvenite pe adresa Institutului  din partea unor instituţii şi societăţi istorico-arheologice din Rusia şi din ţări străine [15].

Pe parcursul multor ani de zile Fiodor Uspenski s-a străduit să obţină pentru Institut statutul  de „instituţie imperială”, de rând cu celelalte instituţii istorice şi arheologice, care funcţionau în Rusia [16].

După cum am menţionat mai sus, la început Institutul nu avea sediul său, ci închiria un imobil. Dar neobositul profesorul Uspenski, în urma numeroaselor demersuri, în 1914 primeşte  din mijloacele trezoreriei de stat 160.000 de ruble. Institutul cumpără două loturi de pământ pentru sediul Institutului şi Colegiului Comercial [17]. 

La Constantinopol Fiodor Uspenski a condus nu numai Institutul Arheologic Rus, dar şi Colegiul Comercial Rus, care a luat naştere în anul 1898, la iniţiativă lui Alexandru Nelidov, ambasadorul Rusiei în Turcia. Colegiul era finanţat de Ministerul rus al Afacerilor Externe, dar se afla în competenţa Ministerului de Comerţ şi Finanţe. În ajunul primului război mondial aceasta era o instituţie solidă cu 7 clase normale şi 2 pregătitoare, care lansase deja 2 promoţii de specialişti [18].

Ca oricare lucru nou, Institutul s-a confruntat cu diverse probleme, una dintre acestea fiind atitudinea deloc binevoitoare a guvernului turc, care nu permitea savanţilor străini să efectueze săpături arheologice pe teritoriul Imperiului otoman, şi nici accesul la fondurile de manuscrise vechi, de fiecare dată fiind necesară intervenţia ambasadei ruseşti. Uspenski s-a străduit mult să obţină permisiune pentru activitatea arheologică a savanţilor săi.

Un alt impediment serios era lipsa unei biblioteci bine organizate, întemeierea căreia a fost una din priorităţi în activitatea savantului. Studiind dările de seamă ale activităţii Institutului, putem urmări etapele de dezvoltare  a acestei instituţii, care an de an se îmbogăţea cu materiale noi şi preţioase pentru cercetători. Numai după 10 ani de activitate biblioteca a început să figureze printre cele mai bogate instituţii de acest gen din Atena. Ea se remarca, în special, prin colecţia de materiale vizând istoria Bizanţului, care era aproape că unică. De rând cu fondul bogat de carte, biblioteca mai deţinea  o serie de manuscrise şi fotografii, care permiteau o studiere aprofundată a monumentelor paleografice bizantine. La momentul închiderii Institutului biblioteca număra peste 25 mii de volume, lucru care putea constitui un prilej de  mândrie pentru orice instituţie ştiinţifică.

Chiar din primele luni de lucru la Constantinopol colaboratorii Institutului au acordat o atenţie deosebită cercetării şi conservării numeroaselor manuscrise bizantine, fiind pe merit apreciaţi de cercurile ştiinţifice internaţionale.

În primul rând, trebuie de menţionat celebrul Codice de la Sarmisahlu datat cu secolul VI.

Până la înfiinţarea Institutului prin Constantinopol se vorbea că în cătunul Sarmisahlu de lângă Chesari (Kaiseri din Turcia) se păstrează un străvechi manuscris al Evangheliei. Deja mai mulţi ani la rând savanţi din alte ţări purtau tratative cu ţăranii din partea locului în vederea procurării acestui manuscris. Colaboratorii Institutului, după ce l-au studiat cu minuţiozitate, s-au convins de imensa valoare ştiinţifică a acestui străvechi manuscris, fapt despre care a fost pus la curent şeful soliei ruse la Constantinopol A. Nelidov, care şi-a asumat cea mai importantă misiune - procurarea manuscrisului.

Cele 10 mii de ruble necesare pentru achiziţionarea documentului au fost alocate de către guvernul rus.

În luna mai 1896 manuscrisul Evangheliei a fost adus în Rusia, ocupând un loc de cinste în secţia Manuscrise a Bibliotecii Publice [19].

Cabinetul de antichităţi al Institutului era completat anual cu diverse  manuscrise greceşti, slave şi de alte origini. În vara lui 1898 Uspenski şi secretarul ştiinţific al Institutului Boris Farmakovski au cumpărat la un vânzător de antichităţi de la bazarul oriental din Istanbul un străvechi manuscris în sul.  Obiectul a suscitat interesul cercetătorilor prin faptul că prezenta un exemplu rarisim de sul, ce conţinea cinul rânduielii vecerniei şi a rugăciunilor cu îngenuncheri din ziua Cincizecimii. Textul era scris cu litere de argint pe un pergament vopsit în roşu, cu ornamente şi iniţiale din aur. La examinarea acestui sul s-a constatat că el a fost scris nu mai târziu de sfârşitul secolului XIII, fiind de provenienţă constantinopolitană [20].

Uspenski a căpătat de la guvern o subvenţie specială, în mărime de 10 mii ruble, pentru procurarea Evangheliei, care în prezent se află în Biblioteca Publică de Stat „M. E. Saltâkov-Şedrin” din Sankt-Petersburg. Două dintre paginile acestui monument de istorie şi literatură se aflau în Biblioteca din Vatican, patru – la Viena şi o altă parte – în tezaurul de pe insula Patmos, unde se află mai mult de  jumătate din Evanghelie, datând cu sec. al VI-lea sau al VII-lea. Această valoroasă descoperire şi-a găsit reflectare în studiul lui Uspenski – Codul roşu al Evangheliei [21]. 

La fel Uspenski a obţinut acces la celebra bibliotecă a sultanilor turci, unde ar fi trebuit să fie păstrate rămăşiţele bibliotecii împăraţilor bizantini. Căutările lui Uspenski au fost încununate cu descoperirea unui excelent manuscris care provenea din biblioteca dinastiei împărăteşti a Comnenilor - un Octatevh ornat cu 450 de miniaturi, care conţinea tâlcuirea sfinţilor părinţi a primelor cărţi ale Sfintei Scripturi. Prologul la acest Octatevh a fost scris de Isaac, fiul împăratului Alexios Comnen.

Rezultatele cercetărilor sale Uspenski le-a editat în monografia „Octatevhul de la biblioteca din Constantinopol” [22], pentru care a fost decorat cu Marea medalie de aur a Societăţii Arheologice Ruse.

Uspenski a depus mari eforturi pentru a-şi populariza descoperirea în cercurile academice mondiale. În perioada 24 martie - 13 aprilie 1905 cercetătorul a luat parte la lucrările Congresului Internaţional al arheologilor, desfăşurat la Atena. La acest for Uspenski a fost ales membru al unui şir de comisii internaţionale pentru editarea monumentelor bizantine, prezentând totodată şi un comunicat la tema: „Biblioteca de la Seral şi manuscrisul Octatevhul păstrat în ea” [23].

E cazul de amintit de o altă cercetare a lui F. Uspenski. La biblioteca de la Seral el a început studierea unui manuscris, care purta numele lui Eufimie Zigavin, însă nu a reuşit să-şi ducă investigaţiile până la sfârşit, deoarece în anul 1914 s-a văzut nevoit să părăsească Constantinopolul. 

pr. Dr. Maxim MELINTI

Note:

1. Архимандрит Августин (Никитин). Русский археологический институт в Константинополе // БТ, Moscova, 1986, vol. 27, p. 268.
2. Ibidem.
3. Ibidem.
4. Ibidem.
5. Об учреждении Русского Археологического института в Константинополе // ВВ, vol. I, ediţia 1, 1894, p. 259.
6. О назначении директора и учёного секретаря в Русском археологическом институте в Константинополе // ВВ, vol. I, ediţia 1, 1894, p. 456.
7. Басаргина Е. Ю. Русский археологический институт в Константинополе. Очерки истории, Editura „Дмитрий Буланин”, Sankt-Petersburg, 1999, p. 32.
8. Ibidem, p. 33.
9. Vezi Anexa nr. 1.
10. Щукарев А. Русский Археологический Институт в Константинополе // ВВ, 1895, vol. 2, p. 498.
11. Открытие Русского Археологического Института в Константинополе 26-го февраля 1895 г. // ИРАИК, 1896, vol. I, p. 10.  
12. A ocupat funcţia de secretar al Institutului Arheologic între anii 1894 – 1897.
13. Щукарев А. op. cit., p. 490.
14. Vezi, în special, studiile secretarului ştiinţific Boris Pancenko: Βασιλικός πιστικός // ИРАИК, 1901, vol. VII, ediţia 1, p. 40-55; О византийский печатях как историческом источнике // ИРАИК, 1902, vol. VII, p. 215-226; Каталог моливдовулов: Коллекция Русского Археологического института в Константинополе // ИРАИК, 1903, vol. VIII, p. 199-246; 1904, vol. IX, p. 341-396; 1908, vol. XIII, p. 78-151; Византийские печати и монеты // ИРАИК, 1905, vol. X, p. 291-230.
15. Открытие Русского Археологического Института в Константинополе 26-го февраля 1895 г. // ИРАИК, 1896, vol. I, p. 17-21.  
16. Басаргина Е. Ю. Русский археологический институт в Константинополе: архивные фонды АРВ, Sankt-Petersburg, 1995, p. 81-82.
17. Ibidem, p. 82.
18. Басаргина Е. Ю. Русский археологический институт в Константинополе. Очерки истории, Editura „Дмитрий Буланин”, Sankt-Petersburg, 1999, p. 85.
19. Архимандрит Августин (Никитин). op. cit., p. 269.
20. Ibidem, p. 270.
21. Вновь открытый пурпуровый кодекс Евангелия // Труды X Археологического съезда, Moscova, 1897, vol. IV, p. 75.
22. Константинопольский Серальский кодекс восьмикнижия // ИРАИК, 1907, vol. XII, p. 1-255.
23. Ή Βιβλιοθήκη τοΰ Σεραγίον καί ή έv aϋτή είκονογραμμένη Όκτάτευχος, (Comptes rendus du Congrès Intern. d’Archéologie d’Athènes, Athènes, p. 307), vezi nr. 124, 144.