Mănăstirea Sâmbăta de Sus – ctitoria Mitropolitului Antonie Plămădeală

 Mănăstirea Sâmbăta de Sus – ctitoria Mitropolitului Antonie Plămădeală[1]

„... şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea

şi porţile  iadului nu o vor birui”

(Matei 16, 18)

         În secolul al XVII-lea, în Ţara Românească s-au înregistrat realizări în plan arhitectonic şi pictural deosebite în cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), dar mai ales în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

Mănăstirea Sâmbata de Sus, numită şi Brâncoveanu i-a naştere în secolul XVII-lea. Prima amintire documentară referitor la satul şi moşia Sâmbata de Sus o avem din anul 1654, când cele din urmă au întrat în posesia lui Preda Brâncoveanu. Preda era un boier de loc din sudul Carpaţilor, care construieşte o biserică din lemn pe valea râului Sâmbata, probabil destinată pentru călugări sihaştri, stabiliţi pe acest loc, mult mai înainte.

           

În jurul anului 1696, domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu înalţă aici mănăstire din caramidă.

           

Astfel că Constantin Brâncoveanu este numit primul ctitor a sfântului locaş, fapt pentru care mănăstirea poartă şi numele său de „Brâncoveanu”.

           

Spre sfârşitul secoluluial XVII-lea Transilvania scapă de sub presiunea prozelitistă a calviniştilor. Constantin Brâncoveanu porneşte un număr de mişcări strategice pentru a salva ţara de invazia armatei papiste. Domnitorul transformă şi reformează veche mănăstirea Sâmbata de Sus, cu călugări sihaştri într-o mănăstire cu viaţă de obşte – drept mărturie a unirii neamului românesc şi a credinţei ortodoxe de pe ambele versante ale Carpaţilor.

           

Aici voievodul înfiinţează şi o „Şcoală de gramatici”, un atelier de pictură în fresco şi o mică tipografie pe care instalează într-un nou edificiu, după modelul brâncovenesc, folosit în toate ctitoriile domneşti.

           

Stăpânirea austro-ungară a Ţara Făgăraşului a adus mari victime neamului românesc. În 1762 începe calvarul distrugerii tuturor locaşurilor de cult, care erau centre impotante de viaţa, cultură şi spiritualitatea ortodoxă. În anul 1785, la cererea administraţiei catolice şi la insistenţa episcopului greco-catolic Grigorie Maior, curtea de la Viena trimite pe generalul Preiss, care dărâmă mănăstirea Sâmbata de Sus. Astfel în cât chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină.

Timp de aproape de 140 de ani complexul monastic rămâne pustiu, până-n 1920, când la scaunul mitropolitan de Ardeal vine Î.P.S. Dr. Nicolae Bălan. În 1926 Î.P.S. Sa începe lucrări de restaurare a acestui sfânt locaş. Mănăstirea i-a a doua naştere, iar ierarhul urmează să fie numit al doilea ctitor mănăstirii brâncoveneşti Sâmbata de Sus. După al 2-lea război mondial, la 1946 are loc sfinţirea bisericii mănăstireşti. Mitropolitul la fel a reconstruit şi vechea clopotniţa, aflată pe teritoriul mănăstirii, fiind renovată în forma ei iniţială, unde până la anul 1997 au fost amenajate 5 clopote, a căror greutate depăşeşte 2000 Kg. Între anii 1976-1977 s-a împrejmuit suprafaţa mănăstirii, aşezându-se o nouă poartă sculptată în lemn de stejar şi s-a finisat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, executat în lemn de stejar, sculptat în stil brâncovenesc, iar în interior decorat cu picturi neobizantine.

Fântâna „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Ea a fost la fel restaurată de Nicolae Bălan; în 1977, în jurul ei s-a construit un baldachin, sculptat în lemn de stejar.

Pentru munca şi contribuţie simţitoare în renovarea mănăstirii Sâmbata de Sus, la 6 august 1955, după moartea sa Î.P.S. Dr. Nicolae Bălan a fost înmormântat pe teritoriul acestei sfintei mănăstiri[2].

Tot ca lucrare de înnoiere a Mănăstirii Brâncoveanu se înscrie şi extinderea altarului din pădure, unde se săvârşesc slujbe divine în aer deschis.

Următorul ctitor şi ziditor remarcabil al mănăstirii este Înalt Prea Sfinţitul Mitropolitul Antonie Plămădeală.

La 10 ianuarie 1982, episcop al Buzăului, originar din satul Stolniceni, judeţul Lăpuşna, Antonie Plămădeală a fost ales Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului.

Sub omoforul arhipăstoresc al Mitropolitului Antonie se începe o nouă perioadă în istoriografia mănăstirii brâncovene, numită „rectitorirea Mănăstirii Sâmbata”[3].

„Nu mi-a şoptit nimeni gândul restaurării, spunea mitropolitul mai târziu. Poate Duhul Sfânt, sau duhul Voievodului martir. Ştiam că în 1985 se vor implini două sute de ani de la „opera” de ruinare a generalului Preiss”[4].

Antonie Plămădeală a rezidit din temelie incinta mănăstirii, lucrare începută în anul 1985. S-a făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictură din biserică. Incinta în stil brâncovenesc a fost ridicată din temelie. Ea are formă de patrulater şi este compusă din nouă corpuri masive de clădiri cu două nivele – unul spre nord şi altul spre sud. Trei foişoare sculptate în piatră împodobesc incinte în exterior şi în interior. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde între altele, la parter, o trapeză încăpătoare, bucătărie şi chilii, la etaj, casa brâncovenească, o bibliotecă, un arhondaric, iar la mansardă – muzeul, unde sunt expuse icoane vechi pe sticlă, lemn şi obiecte de patrimoniu, colecţionate de Î.P.S. Antonie pe parcusul întregii vieţii sale. Toate aceste lucrări ne dovedesc că ierarhul basarabean, a avut ca scop să facă din acest locaş sfânt, locaş de linişte şi mântuire sufletească şi un centru de spiritualitate ortodoxa şi de cultura naţională.

Ca o recunoaştere a meritelor şi suferinţelor domnitorului martir, ctitorul Mănastirii Sâmbata de Sus, Constantin Brâncoveanu împreuna cu cei patru fii ai sai: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, au fost canonizaţi, în urmă hotărârii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 1992, iar sărbătorirea lor înscrisa în calendarul ortodox sub denumirea de „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, pomenirea săvârşindu-se la 16 august.

Dupa 208 ani de la darâmarea ei în anul 1785, Mânastirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminica, 15 august 1993, la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, când s-a sfintit biserica nouă ce poarta hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca şi întreaga mănăstire. Sfinţirea a fost savârsita de catre Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Roma, Patriarh Ecumenic, însoţit de un număr mare de mitropoliţi din Patriarhia Ecumenică, Prea Fericitul Parinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştiului, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al României, Î.P.S. Dr. Antonie, Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului şi de alti ierarhi, preoti şi diaconi, învitaţi în această zi, binecuvântată de Dumnezeu.

O astfel de slujbă arhierescă, care a avut în frunte pe patriarhul Constantinopolului, nu cunoaşte nici o mănăstirea românescă din anul 1517, când patriarhul ecumenic Teolipt a sfinţit mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab.

În cuvântarea, rostită de Î.P.S. Antonie la sfinţirea mănăstirii Sâmbata de Sus in 15 august 1993 a menţionat următoarele: „... E o lucrare a Provedenţei divine. Am rezidit această Mănăstire în vremuri grele, fără aprobarea de a rezidi mănăstire, cu riscuri şi cu mare teamă. A fost o lucrare de curaj şi îndrăzneală... Mănăstirea Brâncoveanu revine stâlp, mărturie şi candelă aprinsă care să lumineze Ortodoxia din Transilvania în continuare, cu aceeaşi putere ca şi în vremea Brâncoveanului”[5].

„În noaptea de 29 august 2005, la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înalt Prea Sfinţitul Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, după o îndelungată şi grea suferinţă a adormit în Domnul”[6]. După toate serviciile de parastas, oficiat la Caterdala Mitropolitană din or. Sibiu, „cortegiul funerar a înconjurat biserica voievodală a mănăstirii „Brâncoveanu” şi s-a oprit în faţa criptei din incinta nouă a mănăstirii. După ce s-a rostit, în faţa mormântului rugăciunea de dezlegare şi s-a cântat „Veşnica pomenire”, sicriul a fost coborât în criptă, de-a dreapta mormântului simbolic al lui Constantin Brâncoveanu, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pecetluind apoi mormântul până la cea de a doua venire a Mântuitorului... Odată cu lăsarea serii liniştea s-a aşternut peste aşezământul brâncovenesc de la Sâmbata, învăluind şi proaspătul mormânt al celui de al treilea ctitor, care a venit să-şi doarmă somnul de veci alături de cei lalţi înaintaşi ai săi, în scaunul mitropolitan al Ardealului: mitropolitul Nicolae Bălan, mitropolitul Nicolae Colan[7] şi mitropolitul Nicolae Mladin[8]”[9].

Un mare renume a adus mănăstirii atelierul de pictura pe sticlă. Se cuvine să arătăm că şcoala de zugravi, întemeiata de Constantin Brâncoveanu la Sâmbata de Sus, a împamântenit aici stilul brâncovenesc, mai întâi în picturi murale la bisericile din aceasta parte a ţării, iar apoi în pictură pe sticlă, al cărei leagăn de formare a fost Ţara Făgăraşului. Astăzi, atelierul de pictura pe sticlă în care se lucreaza într-o maniera nouă picturi tradiţionale pe sticlă şi creaţii noi, este cea mai împortantă şcoală de pictură din ţară, şcoală condusă de Arhidiaconul Calinic Morar. Muzeul Mănăstirii Brâncoveanu deţine astazi una din cele mai bogate colecţii de picturi vechi pe sticlă, aparţinând secolelor XVIII-XIX, în mare majoritate executate în maniera popular-naivă, în care predomină stilul brâncovenesc, lucrări de mare valoare istorică.

Pe latura vestică a incintei se află locurile de odihnă veşnică ale ultimilor mitropoliţi ai Transilvaniei. Să amintim şi cladirea „Academiei de la Sâmbata” ce se înalta acum lânga incinta mânastirii pentru a ne face o idee de ansamblu asupra Mănăstirii Brâncoveanu de la poalele Munţilor Făgăraş.

În prezent obstea Mănastirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus, judeţul Făgăraş este compusă din cei 40 de vieţuitori, sub conducerea parintelui stareţ Arhimandritului Ilarion Urs.

Pr. Dr. Maxim MELINTI

Manastirea Simbata de Sus. Vedere generala

Note:

[1] Comunicarea dată a fost prezentată la Conferinţa ştiinţifică „Mitropolitul Antonie Plămădeală – In memoriam”, organizată de Universitatea de Teologie Ortodoxă din Chişinău, 17 octombrie 2005, Chişinău.

[2] Păcurariu Mircea, Pr. Prof. Univ. Dr. Dicţionarul Teologilor Români. Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 2002, p. 37.

[3] Arhiepiscopul şi Mitropolitul Antonie Plămădeală. Scurtă schiţă biografică // Telegraful Român. An. 153 (2005), nr. 33-36, p. 8.

[4] Plămădeală Antonie. De la Filotei al Buzăului la Nicolae Bălcescu şi Andrei Şaguna. Sibiu, 1997, p. 114.

[5] Idem, p. 134-135.

[6] Abrudan Dumitru, Pr. Prof. Dr. Înalt Prea Sfinţitul Dr. Antonie Plămădeală, arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, a trecut la cele veşnice // Telegraful Român. An. 153 (2005), nr. 33-36, p. 1.

[7] Mitropolit al Ardealului între anii 1957 – 1967, decedat la 15.04.1967.

[8] Mitropolit al Ardealului între anii 1967 – 1981, decedat la 01.01.1986.

[9] Abrudan Dumitru, Pr. Prof. Dr. Op.cit., p. 5.