Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Chişinău – pilon cultural şi spiritualitual al trecutului basarabean (I)

Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Chişinău

– pilon cultural

şi spiritualitual al trecutului basarabean

            Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Basarabia (în continuare SIAB) şi-a anunţat statutul său de înfiinţare în anul 1904, fiind aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse la 2 decembrie 1902. Regulamentul SIAB a fost întocmit de subinspectorul seminarului teologic din Chişinău Ioan Halippa.

Această societate s-a constituit după modelul unor instituţii similare ruseşti ce existau deja în alte gubernii ale imperiului. Ideea acestei societăţii, după alte păreri, „s-a născut sub influenţa activităţii rodnice a Comisiei savante a Arhivelor din Basarabia”. Aceste consideraţii nu sunt lipsite de temei, susţine Maria Danilov, pentru că au şi acoperire de surse. Luând în consideraţie că proiectul statutar al SIAB din Basarabia a fost alcătuit de Ioan Halippa, secretarul Comisiunii Arhivelor, atunci trebuie să recunoaştem şi contribuţia acestuia la organizarea formelor de activitate a Soceităţii, deşi, în linii mari, se cunoaşte, că acest statut a fost întocmit după modelul societăţii bisericeşti din Kaluga[1]. 

SIAB a fost inaugurată de înfiinţătorul ei, Iacob Piatniţki, Episcop de Chişinău şi Hotin, în săptămâna Sf. Toma, anul 1904, în sala de festivităţi a seminarului teologic din Chişinău (în prezent bl. II al BNRM). La deschiderea solemnă a mai participat episcop-vicar Arcadie Filonov, gubernatorul Basarabiei principele S.D. Urusov şi alte oficialităţi. Printre fondatorii SIAB-lui amintim şi pe Andrei Parhomovici – istoric şi cercetător al trecutului Bisericii Ortodoxe din Basarabia[2].

Conform regulamentului, SIAB avea drept scop studierea multilaterală al trecutului Bisericii locale, începând cu ivirea creştinismului în hotarele Basarabiei. Activitatea Societăţii a fost îndreptată spre căutarea, păstrarea şi studierea monumentelor, care se referă la înfiinţarea bisericilor, înfiinţarea parohiilor, a ierarhiei bisericeşti atât a celei superioare, cât şi celei inferioare, a vieţii religios-morale a clerului şi a mirenilor, a situaţiei educative, contra răspândirei ereziilor şi a sectelor. Societatea s-a îngrijit de adunarea documentelor scrise, ce se referă la partea bisericească, de asemenea şi de cărţile bisericeşti, icoane şi în general de toate lucrurile bisericeşti, aduce la cunoştinţă, descrise, prelucrează materialul arheologico-bisericesc, istoric şi etnologic, care se păstrează în intituţii şi la persoane particulare.

Societatea avea drept pentru păstrarea antichităţilor bisericeşti, un muzeu, o bibliotecă, arhivă, cât şi a editat revista sa.

Preşedinţii de onoare ai SIAB au fost episcopii-vicari Arcadie Filonov, de la înfiinţarea ei, Nicodim Krotkov, de la 6 decembrie 1907 şi Gavriil Cepur, de la 22 noiembrie 1911 până în 1918.

Preşedinţii SIAB au fost:

-          Alexandru Ianovski[3]

-          Arhimandritul Gurie Grosu (de la 30 mai 1906)

-          Arhimandritul Zinovie Drozdov (de la 26 iunie 1910)[4]

-          Arhimandritul Damian Govorov (de la 9 ianuarie 1911)[5]

-          Arhimandritul Filip Gumilevski (24 octombrie 1916-1918)[6].

În anul 1918 a început o nouă perioadă în viaţa SIAB. De la 17 septembrie 1918 în fruntea societăţii a stat arhiepiscopul Nicodim Munteanu, ca patron al ei. După plecarea arhimandritului Filip din Chişinău, la 17 septembrie 1918 preşedintele SIAB a fost ales rectorul seminarului teologic arhimadritului Visarion Puiu, iar în calitate de secretar – Constantin N. Tomescu, secretar general al arhiepiscopiei Chişinăului, în locul lui I.I. Zelinski, la 13 noiembrie 1919.

La 1919 comitetul de conducere al SIAB a fost compus din Visarion Puiu – preşedintele, Andrei M. Parhomovici – vice-preşedinte, Iosif M. Parhomovici – casier şi conducătorul muzeului bisericesc, Constantin N. Tomescu – secretar. La 19 iunie aceluiaşi an, Andrei M. Parhomovici a trecut la Domnul, la 1 aprilie 1921 Visarion Puiu a ieşit din componenţa comitetului din motivul alegerii sale în calitate de episcop de Argeş. La adunarea de la 14 iunie 1921, preşedintele SIAB a fost ales rectorul seminarului teologic din Chişinău, iconom stavrofor Constantin G. Popovici, vice-preşedintele – iconom stavrofor Serghie Bejan – directorul şcolii spirituale de băieţi, casier şi şi secretar au fost aleşi persoanele care funcţionau. Comitetul în aceiaşi componenţă a fost reales la 27 mai 1928 pe un nou termen de 3 ani.

După precarea arhiepiscopului Nicodim Munteanu în 1919, SIAB s-a aflat sub patronajul mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei.

Într-o una din primele şedinţe sub preşedinţia arhimandritului Visarion Puiu, în 1918 s-a hotărât redactarea regulamentului societăţii în limba română cu unele modificări, cerute de vremuri şi s-a hotărât ca ea să fie înregistrată la tribunal, ca societatea să aibă drepturile juridice. Noul regulament a fost aprobat de arhiepiscopul Nicodim Munteanu şi înregistrat la tribunalul Chişinău la 30 septembrie 1919 sub nr. 78.

Tot la aceiaşi şedinţă a fost aprobat ca imprimarea revistei societăţii, precum şi întreaga corespondenţă a societăţii să fie pe viitor numai în limba română. La fel s-a impus publicarea unei colecţii de monografii a tuturor mănăstirilor din Basarabia după un plan stabilit de societate.

Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia, a fost publicată de către SIAB, la Chişinău, între anii 1909-1934. Au văzut lumina tiparului 24 de volume. Primele 10 volume au fost editate în limba rusă; volumul XI din 1919 – bilingv: rusă şi română, iar începând cu volumul XII până la volumul XXIV – în română, sporadic conţinând şi unele articole în limba rusă. Primul volum a fost precedat cu un cuvânt introductiv, semnat de Ioan N. Halippa, pe atunci profesor la Seminarul teologic din Chişinău. Articole au avut următorul conţinut: prezentarea şi descrierea unor acte şi hrisoava domneşti, unele probleme de genealogie românilor cunoscuţi şi necunoscuţi, întrebări ce ţin de organizarea eclezistică şi a administrativ-teritorială a Moldovei feudale şi a Basarabiei  după 1812, precum şi procese verbala despre activitatea SIAB-ului.

Revista SIABB se tipărea după obicei în 200 exemplare, numai volumul X „Album-sbornic al celor mai vechi tipuri de biserici din Basarabia” a avut 500 de exemplare, iar volumul XI „Mănăstirile din Basarabia” de Visarion Puiu, deja în 700 de exemplare. Începând cu volumul XVI revista s-a tipărit într-un tiraj de 1200-1300 de exemplare, pentru ca, conform hotărârii arhipăstoreşti, volumele să fie expediate în fiecare parohie din Basarabia.

Printre colaboratorii fideli ale revistei s-au numărat: Ioan Halippa, Gurie Grosu, Andrei şi Iosif Parhomovici, T.G. Bulat, Constantin N. Tomescu, Paul Mihail, Visarion Puiu, Stadniţchi Arsenie, Frăţiman Iustin, Constantinescu-Iaşi P., ş.m.a. Autorii şi-au oferit grătuit articolele lor[7].

Societatea tindea spre realizarea şi altui scop, prevăzut de regulament, şi anume: îmbogăţirea fondului muzeului bisericesc.

La 20 mai 1920 muzeul a fost vizitat de Regele României Ferdinand I şi Regina Maria cu Regală Principesa Elisabeta. La fel a muzeul a primit pe Mitropolitul Miron Cristea, Octavian Goga – ministru al Cultelor, Visarion Puiu – episcop de Argeş, veniţi în Chişinău cu prilejul inscaunării a Mitropolitului Gurie Grosu. În 1919 muzeul a vizitat O. Tafrali – profesor de la universitatea din Iaşi. la 28 octombrie aceluiaşi an, Nicolae Iorga, care s-a interesat cu amânuntul de tezaurul acestui muzeu, notându-şi impresiile sale în cartea de aur a vizitatorilor: „Am cercetat frumoasa culegere, luându-mi îndatorire de-a o îmbogăţi, am admirat ce poate dragostea unită cu credinţa şi hărnicia”.

Cele mai vechi şi mai valoroase obiecte ale antichităţii bisericeşti, afltate în muzeu, au fost expuse la expoziţia generală şi târgul de mostre, care au fost desfăşurat în Chişinău în toamna anului 1925. Comisia de primirea exponatelor a acordat, ca recunoaştere a valorii obiectelor vechi, o medalie de aur pentru muzeul societăţii şi o altă medalie de argint directorului muzeului Iosif M. Parhomovici. Despre meritele deosebite ale lui Iosif M. Parhomovici remarca şi mitropolitul Visarion Puiu: „Societatea Istorico-Arheologică din Chişinău a fost organizată deun eminent profesor rus, Iosif M. Parhomovici, care, la vârsta de 72 de ani, a învăţat uimitor de bine limba română, fiind apreciat elogios şi de Nicolae Iorga, când i-a vizitat Muzeul Bisericesc”[8].

Printre vizitatori oficial s-au numărat: Teofil Gramatovici – directorul cultelor din Bucovina, M. Enciu – inspector al cultelor, Ioan Mihălcescu – decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti cu un grup, Boroianu – profesor universitar, Aureliu Savela – ziaristul, Grigorie Pişculescu (Gala Galaction) – decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău, un profesor italian, delegat al bibliotecii orientale din Vatican, căruia comitetul i-a oferit o colecţie din toate publicaţiile societăţii şi prin acest profesor s-au stabilit relaţii cu institutul oriental din Roma pentru publicaţii şi documentări, Iosif Vârba din Praga, reverend Cyril I. Harley, Walker – profesor din Oxford, V. Goldiş, I. Lupaş şi profesorii universitari T. Brediceanu, C.A. Spulber, O. Ghibu, A. Cardaş, şi profesorii de la Facultatea de Teologie din Chişinău.

În 1940 Muzeul a fost evacuat în România, iar la 1942 se redeschide în clădirea Mitropoliei vechi (construită la 1792), fostă reşedinţă a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

După 1944 Muzeul este devastat, iar soarta exponatelor nu este cunoscută.

Ultimul şef al Muzeului a fost părintele Paul Mihail, care mult a suferit după distrugerea Muzeului aminteşte cu durere în suflet: „...A rămas Muzeul istoric-bisericesc, cel plin cu cărţi vechi şi manuscrise multe, comoara trecutului istoric-bisericesc al Basarabiei, cu documente, obiecte de artă şi veşminte. Atâtea mitre arhiereşti, atâtea cărţi şi evanghelii îmbrăcate în aur şi argint, atâtea cruci vechi de chiparos, atâtea odoare şi icoane! Cazania Mitropolitului Varlaam, Vieţile Sfinţilor ale lui Dosoftei, Biblia lui Şerban Cantacuzino, Mărgăritarul Sf. Ioan Gură de Aur, Evanghelii, manuscripte româneşti şi slavone, greceşti şi ruseşti...”[9].

"...în casa bătrânească a mitropolitului Gavriil, din fata bisericii s-a înrefiinţat Muzeul Istoric-Bisericesc al Basarabiei, în trecut ctitoria neuitatului losif Parhomovici.". Gheorghe Bezviconi.

Pr. Dr. Maxim MELINTI

Note:

[1] Danilov M., Cărţi româneşti în colecţiile Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia: surse de colectare şi tezaurizare // Danilov M., Cenzura sinodală şi cartea religioasă în Basarabia. 1812-1918 (între tradiţie şi politica ţaristă), Chişinău: S.n., 2007, p, 192; Halippa Ioan, Împrejurările înfiinţării Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia // RSIAB, vol. I, 1909, p. 1-3.           

[2] Vezi: Ciachir Mihail, În amintirea decedatului Vice-preşedinte al SIAB A.M. Parhomovici (traducere din ruseşte de H. Dăscălescu) // RSIAB, vol. XIII/1921, p. 15-17; Прот. Чакиръ М., Андрей Михайловичъ Пархомовичъ – Вице-Президентъ Бессарабского Церковнаго Историко-Археологическаго Общества (Біографический очерк) // Ibidem, p. 18-32. Colesnic Iu., Basarabia necunoscută, Vol. 3, Chişinău, 2000, p. 60-63. 

[3] Protoiereu Alexandru Ianovski, curând ajuns rector al Seminarului Teologic din Chişinău (21 octombrie 1886 – 26 octombrie 1905)

[4] Rector al Seminarului Teologic din Chişinău în perioada 22 ianuarie 1909 – 22 noiembrie 1911, episcop-vicar al eparhiei de Chişinău şi Hotin, cu titlul „de Ismail” din 22 noiembrie 1911 până în 14 februarie 1913.

[5] Rector al Seminarului Teologic din Chişinău între 29 noiembrie 1911 şi 24 martie 1916.

[6] Rector al Seminarului Teologic din Chişinău între 13-16 mai 1916 – 1918.

[7] Parhomovici Iosif M., Scurtă schiţă istorică despre societatea istorico-arheologică bisericească din Basarabia de la 1904 până la 1929 // RSIAB, vol. XIX, 1929, p. 412.

[8] Puiu Visarion, Însemnări din viaţa mea, Iaşi: Trinitas, 2004, p. 69.

[9] Mihail Paul, Mărturii de spiritualitate românească în Basarabia, Chişinău: Ştiinţa, 1993, p. 13.