EPISCOPUL NIKODIM KROTKOV – UN OSTENITOR VREDNIC
AL BASARABIEI
„Să ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre.
Ocărâţi fiind, binecuvântăm.
Prigoniţi fiind, răbdăm”.
(I Corinteni 4, 12)
Introducere
La data de 10 decembrie anul 1868, prin decret sinodal s-a decis ca în cadrul Eparhiei de Chişinău şi Hotin să fie instituit un episcop-vicar, cu titlul „de Acherman”. Din 1868 până în 1918 postul de episcop-vicar a fost ocupat de următori ierarhi ruşi: Petre Troiţki (10.12.1868-10.10.1873), Augustin Gulianiţki (16.10.1882-13.09.1887), Arkadie Filonov (30.09.1887-12.10.1907), Nikodim Krotkov (12.10.1907-16.11.1911) şi Gavriil Cepur (22.11.1911-20.06.1918)[1].
Prin decretul Sfântului Sinod din 16 octombrie 1907, la catedra de Acherman şi vicar al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului este numit Arhimandritul Nikodim Krotkov, rectorul Seminarului Duhovnicesc din or. Pskov, numirea, hirotonia, şi înscaunarea căruia urma să fie în capitala Basarabiei – Chişinău.
La conducerea eparhiei din anul 1904 se afla Prea Sfinţitul Vladimir Senikovski, cu care P.S Nikodim, era în relaţii prieteneşti din perioada aflării lor în Caucaz. Acolo Arhimandritul Nikodim deţinea funcţia de rector al Seminarului Teologic din or. Ardon, în timp ce P.S. Vladimir Episcop al de Vladicaucazului şi Mozdokului.
Schiţă biografică
Episcopul Nikodim (în lume Nikolai Krotkov) s-a născut la 29 noiembrie 1868 în s. Pogreşino, regiunea Seredsk, gubernia Kostroma, într-o familie de creştini evlavioşi. Străbunelul, bunelul şi tatăl său au fost slujitori ai altarului.
După absolvirea Seminarului Duhovnicesc din Kostroma (l889) primeşte postul de profesor de religie la şcoala duminicală din s. Oleşi, regiunea Galici. Aici se cunună cu Apolinaria Uspenski, iar la 25 februarie 1890 este hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii „Sf. App. Petru şi Pavel” din s. Tezino, regiunea Kineşma.
Viaţa tânărului păstor devine foarte tristă după moartea fiicei şi soţiei. După sfatul Episcopului Serghie Lanin de Umani, el îşi continuă studiile la Academia Duhovnicească din Kiev, unde este tuns în cinul monahal, primind numele de Nikodim.
Slujeşte mai mulţi ani în Caucaz, fiind arhimandrit şi rector al Seminarului Duhovnicesc din Ardon, iar apoi şi la cel din Pskov.
În toamna anului 1907 Nikodim este numit episcop de Acherman şi vicar al Eparhiei de Chişinău şi Hotin.
Arhipăstorirea Episcopei de Acherman
„Buletinul Eparhiei de Chişinău”, în nr. 45 din anul 1907 anunţă că în dată de 10 noiembrie a.c., va avea loc numirea Arhimandritului Nikodim ca episcop de Acherman şi vicar al Eparhiei de Chişinău şi Hotin, iar la data de 11 noiembrie, hirotonia în episcop la Catedrala Episcopală din Chişinău[2].
Aşa după cum menţionează mai mulţi scriitori, pentru prima dată hirotonia în episcop se oficiază în Chişinău. După tradiţia stabilită de mai multe secole de rând, hirotoniile arhiereşti se făceau în Sankt-Petersburg (la Catedrala „Icoana Maicii Domnului de la Kazan” sau la Catedrala „Sf. Isaakie”, uneori la Lavra „Sf. Kn. Alexandru Nevscki”), la Moscova (la Caterdala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin) sau în Kiev (Catedrala „Sf. Sofia”). Dar de la începutul secolului XX hirotonia unor episcopi, care aveau să slujească în regiuni naţionale ale Imperiului Rus, au început să fie săvârşite şi în eparhiile respective.
În afară de P.S. Vladimir Senikovski şi Arkadie Filonov, pentru a hirotoni un nou episcop, la Chişinău au pososit şi alţi ierarhi ruşi: P.S. Serghie Petrov, Episcop de Novomirgorodsk, şi P.S. Innokentie Iastrebov, Episcop de Kanevsk, vicar al Eparhiei Kievului[3].
A doua zi P.S. Nikodim a săvârşit prima liturghie în calitate de episcop la biserica „Sfintei Cruci” din palatul episcopal, unde a oficiat şi prima hirotonia unui preot.
Potrivit agendei sale de lucru, publicat în „Buletinul Eparhiei de Chişinău”, putem constata că Episcopul Nikodim a săvârşit mai multe servicii divine la Catedrala Eparhială, precum şi la biserica „Sfintei Cruci” din reşedinţa eparhială, singur sau alături de episcop eparhiot.
Conform tradiţiei eparhiei, oficia slujba Acatistului în faţa icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ, care se afla la biserica reşedinţei eparhiale.
La fel, dispunem de informaţii, că deseori rostea cuvântări şi predici.
În luna mai, anul 1908, P.S. Vladimir Senikovski porunceşte Episcopului Nikodim să efectueze o vizită canonică în parohiile din judeţul Bălţi şi Hotin.
Toate vizite a P.S. Nikodim au fost făcute în spiritul credinţei, dragostei şi păcii. Sosind într-o localitate, ierarhul se interesa despre mersul vieţii şi a treburilor parohiei, săvârşea Te-Deum-uri, îndemna pe credincioşii, binecuvânta pe toţi cu mici cruciuliţe şi iconiţe, celor care ştiau a citi le dăruia broşuri cu conţinut moral-religios, încerca pe cei mici şi vârstnici în cunoaşterea rugăciunilor, vizita şcoli, casele preoţeşti, iar uneori şi cele ale cântăreţilor bisericeşti.
La 30 decembrie 1909 ţarul Nikolai al II-lea acceptă raportul Sfântului Sinod despre numirea Episcopului Nikodim în calitate de primul vicar al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului şi înfiinţarea celui de al 2-lea vicariat cu titlul „de Ismail”. Primul Episcop de Ismail a fost numit Arhimandritul Gavriil Cepur, hirotonia căruia a fost oficiată la 17 ianuarie 1910 în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin.
Activitatea Episcopului Nikodim nu se limitează doar pe plan liturgic. El publică studii şi articole în revista eparhială.
La 8 martie 1910 P.S. Nicodim prezintă raportul despre activitatea sa, în care erau incluse următoarele: 1) numiri, transferuri şi eliberări a cântăreţilor bisericeşti în parohiile urbane şi rurale; 2) angajarea şi eliberarea epitropilor din întrega eparhie; 3) dosare cu cereri tinerilor, care doreau să fie căsătoriţi, dar nu aveau vârstă cuvenită sau se observa piedică în grade de rudenii; precum şi căsătoriile cântăreţilor; 4) dosare de caterisire oamenilor laici; 5) dosare cu referinţă la reparaţia locaşurilor de cult; 6) actele Comitetului de Patronaj; 7) lucrul de gospodărie şi 8) dosare cu casa emeritală[4].
Pentru activitatea rodnică şi îndelungată pe tărâmul Eparhiei Chişinăului, P.S. Nicodim la 6 mai 1910, împăratul oferă episcopului ordinul Sf. Kn. Vladimir de gr. III.
În perioada 27-28 decembrie 1910 la Chişinău are lor Conferinţa directorilor şi profesorilor Basarabiei sub conducerea P.S. Serafim Ciceagov, Episcop de Chişinău şi Hotin, la care participă şi Episcopul Nikodim.
Amintim totodată, că între 27 iunie – 31 august şi 27 octombrie – 2 decembrie anul 1911, în lipsa P.S. Serafim, Vladîca Nikodim a îndeplinit funcţia de chiriarh şi administator al Eparhiei de Chişinău.
Pe lângă cele expuse mai sus, ierarhul indeplinea funcţia de preşedintele Consiliului Eparhial pentru şcoli teologice, preşedintele Frăţiei Misionare „Naşterea Domnului” şi a Frăţiei de Caritate „Sf. Aleksandru Nevski”, preşedinte de onoare al Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia[5].
La 16 noiembrie 1911 Nikodim este numit Episcop de Cighirinsk şi vicar al Mitropoliei Kievului şi, după tradiţie, stareţul mănăstirii „Sf. Arh. Mihail” din or. Kiev, ca succesor al regretatului episcop Pavel Preobrajenski.
La 27 noiembrie Episcopul Nikodim pentru ultima dată săvârşeşte Sfânta Liturghie în Catedrala „Naşterea Domnului” din Chişinău. La serviciul divin au fost toţi cei care l-au stimat şi iubit: preoţi şi călugări, demnitari şi militari, profesori, studenţi şi elevi, intelectuali şi enoriaşi de rând. După slujbă a avut loc un Te-Deum de sănătate. Apoi, a rostit un cuvânt plin de căldură, în care şi-a exprimat dragostea faţă de popor şi de pământul moldovenesc. Ierarhul numeşte Chişinăul „leagăn al arhipăstoriei sale”. Conform mărturiilor, toţi cei prezenţi la slujbă plângeau şi tânguiau. La fel şi ierarhul nu-şi putea opri lacrimile de jale.
Ultimul rămas bun a avut loc la reşedinţa eparhială, la care au participat clerici din oraş, profesorii şcolilor teologice din Basarabia, reprezentanţii administraţiei locale şi ai celei guberniale. Reprezentantul Dumei Orăşeneşti i-a înmânat ierarhului în dar o panaghie cu inscripţia: „Aţi rămas în memoria Dumei oraşului Chişinău pentru totdeauna, Prea Sfinţite Vlădica Nikodim şi slujirea Voastră arhierească, 1 decembrie 1911. Chişinău”[6].
 |
| Episcopul Vladimir Senikovski |
Activitatea ierarhului după transferul din Chişinău
În decembrie 1918 oraşul Kiev, unde se afla el, era ocupat de armata lui Petliura. Episcopul Nikodim este arestat şi timp de nouă luni se află în exil în Polonia, împreună cu Mitropolitul Antonie Hrapoviţki şi Arhiepiscopul Evloghie Gheorghievski. După eliberarea din prima sa captivitate se reîntoarce la Kiev, iar ulterior este numit Arhiepiscop de Tavria şi Simferopol.
În anul 1922 regimul totalitar începe confiscarea tuturor bunurilor bisericeşti. Arhiepiscopul Nikodim, împreună cu alţi ierarhi şi clerici, este arestat, dar amnistiat în 1923, apoi din nou exilat.
La data de 10 iulie 1932 Arhiepiscopul Nikodim este numit la catedra de Kostroma. În acelaş an, la 23 noiembrie, este decorat cu dreptul de a purta cruce pe clobuc.
În noaptea de 4 decembrie 1936 este arestat şi trimis în închisoarea din Iaroslavl, unde suferă o serie de interogări, fiind supus torturilor.
La 21 august 1938 arhiepiscopul moare în spitalul închisorii. Astfel, se încheie viaţa de mucenic şi mărturisitor a acestui mare ierarh.
În anul 1995 P.S. Nikodim este canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă. Sinodul menţionează că „prin credinţa sa neclintită, viaţa dreptmăritoare, ortodoxismul ireproşabil, activitatea de mărturisitor, păstrând fidelitate Sanctităţii Sale, Patriarhul Tihon şi ferindu-se de schisma bisericească, ierarhul a devenit un exemplu bun pentru păstori şi mai mulţi credincioşi în statornicia sa pentru adevărată credinţă în timpul prigoanelor asupra Bisericii Ortodoxe”[7].
Pomenirea Sfântului Ierarh se face la 8/21 august.
Acest sfânt ierarh „în viaţa personală rămânea un călugăr modest, bucurându-se totdeauna de cele mai simple condiţii, deosebindu-se prin caracter sincer, accesibil totdeuna şi pentru toţi, niciodată nu şi-a demonstrat poziţia sa înalţă, vrăjmaş al îngâmfării şi protocolului”[8]. El nu va fi uitat pe meleagurile noastre, unde timp de 4 ani a slujit cu cinste şi cu dragoste faţă de neamul moldovenesc, faţă de cultura, limba şi istoria noastră[9].
Trecut în veşnicie, având totdeauna credinţa în Dumnezeu, la sigur va rosti cuvintele Apostolului Pavel, care spunea: „... vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea...” (II Timotei 4, 6-8).
Pr. Dr. Maxim MELINTI
Note:
[1] Puiu, arhimandrit, Visarion. Vicarii eparhiali din Basarabia // Revista Societăţii istorico-arheologice bisericeşti din Basarabia, vol. XII (1920), p. 10-11.
[2] Извещение // Кишиневские Епархиальные Ведомости, nr. 45, An. 1907, p. 275.
[3] Наречение и хиротония архимандрита Никодима во епископа Аккерманского // Кишиневские Епархиальные Ведомости, nr. 46, an. 1907, p. 1609-1610.
[4] Parhomovici, Iosif. Преосвященный Никодим, Епископ Аккерманский, Викарий Кишиневской епархии // Труды Бессарабского церковного историко-археологического общества, vol. II (1909), p. 194-195.
[5] Idem, p. 195.
[6] Назначение Преосвященнейшего Никодима, Епископа Аккерманского, первого викария Кишиневской епархии, Епископом Чигиринским, вторым викарием Киевской митрополии // Труды Бессарабского церковного историко-археологического общества, vol. IX (1914), p. 304.
[7] Александр, архиепископ. Священномученик Никодим. Жизнь, отданная Богу и людям, Кострома, 2001, p. 312.
[8] Преосвященный Никодим, Епископ Аккерманский, Викарий Кишиневской епархии // Кишиневские Епархиальные Ведомости, nr. 47, an. 1907, p. 1661.
[9] Melinti, Maxim. Profilul unui sfânt ierarh al zilelor noastre // Altarul credinţei, nr. 15/2004, p. 3.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu