Paul Mihail - preot, istoric, patriot

  

„E aşa de scurtă viaţa noastră.

Toate răutăţile provin de la oameni şi împrejurări.

Dar în esenţă, e aşa de plăcut să trăieşti,

să vezi şi mai ales să gândeşti”[1].

Paul Mihail (fost Pavel Mihailovici) s-a născut la 29 iunie 1905 în s. Cornova, judeţul Orhei (azi raionul Ungheni). Neamul Mihailovici parvine din comuna Ciuciulea, fostul ţinut al Iaşilor, unde prede­cesorii au fost preoţi şi dascăli.

Tatăl său, pe când era elev la Seminar, sub influenţa poporanis­mului s-a dedicat mişcării pentru ridicarea poporului. Plecând din clasa a 5-a din Seminar, a fost nu­mit într-un sat îndepărtat de capi­tala judeţului - Cornova - unde la cele 80 de case ale locuitorilor răzeşi şi ţărani lipsea o şcoală în­cepătoare. Tânărul învăţător a în­ceput să înveţe copiii în 1893 pe la casele lor, apoi satul a ridicat o construcţie modestă din cărămidă, sală pentru clasă, unde el a predat până la tragica moarte prin accident din 1909. Odată cu slujba de învăţător, a îndeplinit-o şi pe cea de dascăl al bisericii Sf. Dumitru şi a fost preşedintele comitetului de construcţie a bis­ericii din piatră, cu hramul Sf. Gheorghe. Prin căsătoria cu Elena Huzun, fiica căpitanului de mazâli din satul Meleşeni, jud. Orhei, şi-a întemeiat gospodăria şi a avut nouă copii, ultimul băiat fiind Paul. Acesta, rămânând orfan de mic, a fost dus la orfelinatul mănăstirii Hârjauca, unde a urmat şcoala mănăstirească, iar în 1918 a fost admis ca elev la Seminarul Teologic din Chişinău. Sporind în învăţătură, Paul Mihail a fost cel dintâi la absolvire, în 1926[2].

Fiind la seminar, Pavel a condus secţia culturală a Societăţii cultur­ale a elevilor Seminarului „Mitropo­litul Gavriil Bănulescu-Bodoni”. În cadrul acestei secţii a prezentat di­verse referate, care puţin mai târziu au fost publicate în revistele din Chişinău şi Iaşi: Luminătorul, Stu­dentul, Calendarul Bisericesc, Cuvânt Moldovenesc ş.a. Anume aici, în clasele seminarului, tânărul teolog studiază documente şi man­uscrise din bibliotecile parohiale şi mănăstireşti şi din arhivele instituţiilor de învăţământ şi ale statului.

În toamna anului 1926 devine studentul Facultăţii de Teologie din Chişinău, care a fost inaugurată la 8 noiembrie a aceluiaşi an. Mai târziu, pe paginile revistei „Luminătorul”, părintele Paul va lăsa o amintire caldă despre înfiinţarea primei Facultăţi de Teologie în Chişinău, despre activitatea ei, despre mari dascăli ai teologiei, care au îndrumat şi au crescut mai multe generaţii de preoţi, savanţi şi slujitori vredinici ai Bisericii[3].

În perioada studiilor publică primul său articol „Despre bibliotecile parohiale”, în care tânărul teolog arată dragostea sa pentru cărţi şi biblioteci, şi mai ales de ordinea şi starea lor în parohiile basarabene. La Facultatea de Teologie îndeplineşte timp de 4 ani funcţia de secretar al facultăţii (ianuarie 1927 – decembrie 1930).

Din 1928 a urmat cursurile de Litere, secţia Istoria Românilor a Universităţii din Iaşi.

În noiembrie anului 1930 susţine teza de li­cenţă la catedra „Istoria Bisericii Române”, obţinând notarea „Magna cum Laude” pentru lucrarea „Legături culturale bisericeşti dintre români şi ruşi în secolele XV-XX”, mai târziu publicată în revista Societăţii istorico-arheologice bisericeşti. Luând în consideraţie stăruinţa lui pentru cunoaşterea trecutului Bisericii, Eparhia Chişinăului, în fruntea căreia se afla Mitropolitul Gurie Grosu, îi acordă bursă pen­tru studii în sud-estul Europei: Jugoslavia, Bulgaria, Grecia şi Turcia (1930-1932). Prin greutăţi, uneori flămând, fără odihnă, bolnav, lucrează insistent, studiind şi copiind numeroase documente, hrisoave, acte voievodale şi manuscrise vechi, privitoare la istoria patriei şi a neamului[4]. Rămâne cu impresii şi amintiri deosebite, care le expune în agenda sa, mai târziu publicată ca Jurnalul călătoriei de studii în Sud-Estul Europei: „Ce-am simţit aici nu pot exprima prin cuvinte. Trebuie să fii aici ca să simţi harul acoperământului divin”[5]. Iar aflându-se zilnic la slujbele divine din mănăstirile Muntelui Athos, văzând viaţa curată şi înălţătoare, care o duceau călugări athoniţi, îşi pune întrebarea privind planurile din viitor: „Voi merge la călugărie, la viaţa curată, la muncă şi rugăciune...”[6] şi în altă parte: „Da sau nu? Spre preoţia de mir sau spre călugărie?”[7].

Se întoarce la Chişinău cu un număr mare de documente, hrisoave, manuscrise, tipărituri şi corespondenţe, care au format un bun al Patrimoniului Cultural Naţional. Se căsă­toreşte şi este hirotonit diacon (1933) la Catedrala „Naşterea Domnului” şi preot (1936) la „Soborul Vechi” din Chişinău. Aici a slujit din anul 1936 până la 28 iunie 1940 şi din iulie 1941 până la 18 august 1944.

Munca sa de cercetător în isto­rie era orientată, în primul rând, către cunoaştera trecutului pământului natal. Pentru lucrarea sa în manu­scris „Tipărituri româneşti din Basarabia de la 1812 până la 1918” Academia Română i-a acordat Premiul Năsturel (în sumă de 5000 lei) la 13 iunie 1939 şi a tipărit-o în 1940 în colecţia „Studii şi cercetări”. Apariţia cărţii i-a adus părintelui Paul apricierea în rândurile savanţilor şi cercetătorilor. Astfel, generalul Rady Rosetti o numeşte „una dintre cele mai importante cărţi citite în ultimul timp”[8].

La 19 februarie 1945, la Râmnicu-Vâlcea, unde se afla temporar Facultatea de Teologie din Cernăuţi, preotul Paul Mihail susţine teza de doctorat: „Ctitorii româneşti către Locurile Sfinte şi popoarele vecine”, manuscris în 313 pagini. Comisia îl declară Doctor în teologie, specialitatea „Istoria Bisericii”, cu calificativul „magna cum laude”.

În deceniile următoare şi-a continuat cercetările, publicând peste 400 de studii, articole, recenzii şi note.[9]

A activat în calitate de subdi­rector (1933), apoi director (1941) al Muzeului Istorico-Bisericesc din Chişinău.

Director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti (1941-1944). În acestă calitate a prezentat rapoarte despre activitatea şcolii în revista „Luminătorul”[10].

După 1944, preot la biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea (1944-1946).

Între anii 1946-1980 deţine funcţia de paroh al bisericii „Banu” din Iaşi, despre care aminteşte în lucrarea intitulată „Contribuţii doc­umentare la istoria oraşului Iaşi”, apărută în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi” (vol. I şi II din an. 1987), în anul 1942 este avansat în treapta de iconom stavrofor. Aici a predicat şi a catehizat la fiecare slujbă, a introdus cântarea de obşte în biserică şi s-a îngrijit pentru buna conservare a inventarului parohiei.

Asistent la Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi (1948-1949).

Participant la mai multe con­grese şi simpozioane istorice din străinătate (Sofia, Praga, Varşo­via, Moscova ş.a.).

Au fost apreciate scrierile sale prin înregistrarea lor în „Bibliografia veche românească”, „Bibliografia românească de lingvistică”, „Bibliografia istorică a României” şi în bibliografii de peste hotare. De asemenea, citarea acestora în diverse lucrări de specialitate arată contribuţia sa în domeniul istoriei şi valoarea studiilor sale pentru întreaga lume şi în special pentru cultura neamului nostru.

Împreună cu fiica sa, dr. Zamfira Mihail, a publicat volumul „Acte în limba română, tipărite în Ba­sarabia”, precedate de bibliogra­fia tipăriturilor româneşti din Ba­sarabia, l, 1812-1830[11], care „constituie una din pietrele de temelie, din monadele tempului bibliologiei noastre”[12].

A fost omagiat la implinirea a 70, 75 şi 80 de ani în publicaţii bis­ericeşti şi ştiinţifice. Pentru activitatea de slujitor al Bisericii de peste 50 de ani, Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, îi acordă părintelui Paul Mihail gramota către ziua Învierii Domnului, prin care i s-a conferit titlul onorific de „Avva”.

În noaptea de 10 spre 11 oc­tombrie 1994 preotul Paul Mihail a trecut în lumea drepţilor. „Paul Mihail s-a stins din viaţa aşa cum a trăit, senin şi blând, împăcat cu sine şi cu lumea, în liniştea patriarhală a casei sale din Bucureşti, un adevărat templu, cum puţine mai sunt astăzi în ţară”[13]. Luni, 10 octombrie a fost o zi obişnuită şi chiar a terminat studiul privind „Obştea Mănăstirii Neamţ la anii 1836-1837”, care a şi fost dus de fiica sa, cercetătoarea ştiinţifică Dr. Zamfira Mihail dlui academician prof. Virgil Gândea, spre a-l avea la momentul când urma să se sărbătorească împlinirea a 200 de ani de la trecerea din viaţă a Sfântului Cuviosului Paisie Velicikovski, arhimandritul şi stareţul mănăstirilor Secu şi Neamţ - la 15 noiembrie 1994 în Catedrala „Înălţarea Domnului” de la Mănăstirea Neamţ.

Dorinţa testamentară era ca să fie dus şi înmormântat lângă părinţii săi, în satul natal Cornova, raionul Ungheni. Lucrul acesta nu s-a înfăptuit din diverse motive. Părintele Paul a suferit ca pe o răstignire prelungită neputinţa de a mege zece ani la locurile copilăriei sale, deşi s-a aflat în permanentă activitate ştiinţifică de cercetare în spaţiul de parohie, de arhive şi biblioteci de toate nuanţele (bisericeşti şi laice). A suferit în anul 1985, când, la împlinirea a optzeci de ani, în unele articole de omagiere, din cauza „cenzurii”, nu s-au putut înscrie corect datele biografie în coordonatele reale ale spaţiului georgrafic românesc de unde provinea, ci doar: creşte (sau a crescut) în localitatea (sau satul) Ciuciulea din ţinutul Iaşului (sau „din vechiul ţinut Iaşi”)[14].

Prin studiile sale istorice a adus o contibuţie importantă la descoperirea şi studierea surselor medievale ale istoriei naţionale, fi­ind cel dintâi cercetător român al Arhivei Metocului Sfântului Mormânt din Istambul (Constantinopol).

Multe alte documente inedite pe care le-a descoperit şi publicat - ca şi unele manuscrise şi obiecte de artă – le-a donat Bibliotecii Academiei Române, Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, Arhivelor Statului din Iaşi, Institutului de Istorie din Iaşi.

Părintele Paul Mihail a rămas şi va rămâne pe veacuri pentru nea­mul nostru, pentru istorie şi Biserică, un preot şi cercetător cu „caldă afecţiune umană”[15], „un părinte al dragostei”[16], un patriot al meleagurilor natale, al limbii, tradiţiei poporului nostru şi al culturii.

Pr. Dr. Maxim MELINTI

Note:

[1] Mihail, Paul. Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei (1931). – Bucureşti, 1991. – P. 119.

[2] Vornicescu, Nestor. Cuvânt înainte // Paul Mihail. Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia.  – Chişinău, 1993. – P. 7-9.

[3] Mihail, Paul. Facultatea de Teologie a Universităţii din Iaşi (1926-1940) // Luminătorul. – 1992. – Nr. 2. – P. 38-40.

[4] Vezi Mihail, Paul. Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei (1931). – Bucureşti, 1991 şi extras în rev. „Mitropolia Olteniei” – 1989. – Nr. 3. – P. 86-118, – Nr. 4. – P. 82-107, – Nr. 5. –P. 96-115, – Nr. 6. – P. 96-115.

[5] Mihail, Paul. Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei (1931). – Bucureşti, 1991. – P. 67.

[6] Ibidem, p. 69.

[7] Ibidem, p. 72.

[8] Simonescu, Dan. Lucrările bibliografice ale părintelui avva Paul Mihail // Magazin bibliologic. – 1993. – Nr. 1. – P. 30.

[9] Vezi bibliografia scrierilor lui Paul Mihail şi a referinţelor despre ele în Paul Mihail. Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia. – Chişinău, 1993. – P. 342-405; Jurnalul (1940-1944) şi corespondenţă. – Bucureşti, 1998.

[10] Vezi Luminătorul. – 1942. – Nr. 3-4. – P. 258-264; – 1943. – Nr. 3-4. – P. 251-252; – 1943. – Nr. 5-6. – P. 426-434.

[11] A apărut la Bucu­reşti în 1993. – 411 p.

[12] Rău, Alexe. Pe cărarea lui Desiderie (La centenarul naşterii Avvei Paul Mihail) // Gazeta bibliotecarului. – 2005. – Nr. 6. – P. 1-2.

[13] Mitu, Mihail. In memoriam Paul Mihail // Romanoslavica. – 1994. – P. 291.

[14] Ivan, Ioan. „Avva Pavel” – preot dr. Paul Mihail // Teologie şi viaţă. – 1994. – Nr. 11-12. – P. 123.

[15] David, Petre. Preotul Paul Mihail la 70 ani // Biserica Ortodoxă Română.  – 1975. – Nr. 7-8. – P. 934.

[16] Bălan, Ioanichie. Dascăl de teologie ortodoxă: Paul Mihail // Lit. şi Artă.  – 1992. Nr. 7. – P. 3.